Se afișează postările cu eticheta Ela Roseni. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ela Roseni. Afișați toate postările

marți, 4 august 2009

poze de grup cu îngeri fără adăpost (II)



patologie lirică


28 de poze lila
- prima parte -
(în toate pozele sunt privită pe furiş)

  • un pat plin cu manuscrise. cotrobăi printre hârtii după gândul preferat. ninsoarea dă năvală în cameră. oamenii de zăpadă se aşează în jurul meu pe cearşaf. în chenarul de cerneală


  • împotmolită într-o băltoacă cu nămol cauciucos. din lumina zilei decupez cuţitaşul pentru ajustat umbre. un cocor mă decupează cu pliscul din nămol


  • sar în sus de bucurie. am reuşit să stau frumos pe scaun în timp ce pe mosor se-nfăşura cenuşa...


  • am tălpile teribil de roz. din cauza tălpilor mele teribil de roz s-a epuizat culoarea. a nu se căuta o viaţă roz' sau în roz


  • după patruzeci de ani am fost lăsată în pace. iată o fericire cumplită prin care navighez scriind


  • m-am întregit după ce le-am dezintegrat pe toate


  • din această poză plec la biserică. e duminică. îmi ling buzele sufletului. de poftă...


  • eu. tu. pass



  • sunt într-o mansardă înconjurată de pensule. Mansarda e plină de o mulţime de pensule plus una


  • decolorez apă


  • din călimară am urcat în avion. m-au prins. am lăsat urme...


  • cineva a citit de pe fruntea mea reţeta pentru linişte.


  • la drept vorbind aici e un truc. încă nu mi-au crescut aripile...


  • orişicâţi îngeri am încerca să prindem în poeme tot nu vom afla nimic despre pomul vieţii...

marți, 28 iulie 2009

poze de grup cu îngeri fără adăpost (I)

patologie lirică

(poza trandafirie)

nu-mi căuta sânii, îngere,
sub cămaşa mea s-a făcut linişte
despre altă iubire am citit din întâmplare
iar inima mea e dornică să cunoască această iubire

da! e marea furtună în lume şi
am înţeles că nimeni nu mai aşteaptă pe nimeni
cu bucurie în pragul uşii
am văzut cum dănţuie şacalii cu ochii roşii
cât sunt câmpiile de-ntinse
şi am înţeles că e-o-nvălmăşeală de stare de lucruri
dar, îngere, nu eu am pictat tabloul în care
lumea a-nceput s-o ia-ndărăt

poate că mâine dimineaţă
te voi lăsa să-mi schimbi cămaşa asta
pe care-o am. s-a umplut de ceară trandafirie
şi nu e deloc politicos să o port printre semeni care
poartă cu resemnare cămăşile de la second-hand

da, îngere, prea multă resemnare şi lehamite...
de când nu ne mai iubim nici pe noi înşine
nici de cer şi nici de pământ nu ne mai putem sprijini

sâmbătă, 25 iulie 2009

titlul poemului ar fi trebuit să fie "duhul cafelei"

din fericire/maşina mă aşteaptă în faţa scării/eu încă mă rog
duhului cafelei/să-mi scoată petele de cafea/de pe rochia
muzicală/Voi întârzia/spre mulţumirea/altora/care vor
hohoti/întorşi cu faţa/spre inimile lor/de
Piatră

din turnul/stărilor mele/vesele/se vede bine/totul/Întunericul
lămpile de/noapte cu abajur/zenobia cea de neuitat/cea însemnată
pe veci/de semnul lui naum/Adaug aici oboseala tatălui său/şi
îmi verific fruntea/să ştiu sigur dacă/în această zi/vine/sfârşitul
Lumii

eu sunt liniştită/sub pălăria mea/de soare/e loc berechet/pentru
toţi/cei care/în acest secol/încă mai scriu/Poeme/aducătoare de
iubire/Ţin ochii închişi/iar duhul cafelei/mă strânge la piept/privind
fix/în ochii mei/închişi/din multe/din foarte multe
Motive

P.S.
  1. Bonusuri de fidelitate:cărţi online via did (username:digibook; password:cartionline)! Nu-i corect, da' pică bine!
  2. Revista TUŞ.

miercuri, 22 iulie 2009

interior de iulie

de la ultimul cat un soare a coborât - printre platani - în
piaţa publică. doi îndrăgostiţi - dezbrăcaţi pe jumătate în galben-
îşi trag palme. apoi se uită încremeniţi în ochii frunzelor şi
îşi sărută palmele, buzele, vârful urechilor. pleacă îmbrăţişaţi -
două flori de floarea-soarelui cu petalele pârjolite de nelinişti
de dragoste

dis-de-dimineaţă am plecat din casa mică în casa mare a lumii
nici în una nici în cealaltă nu-mi lipseşte nimic de la îngerii
de sezon. doar de la oameni sunt multe lipsă
noroc de luna asta plină de invitaţii la crosuri pe role şi
la petreceri cu toboşari de hârtie

cât despre bărbaţi, potopuri! pe deasupra
lor plutesc nevăzute priviri înmiite cu nemărturisite dorinţe
răsucite rotocol-rotocol pe lângă şolduri fără şalvari de spumă
de ploi prinse-n inele din flori de cardamon, fiiiiiuuu!

dintr-una-ntr-alta am trecut prin piaţa
mare şi nouă a cetăţii. fructarul preferat stătea ţintuit pe un
poster. exact pe vârful cizmelor negre ale carlei bruni
care doar cizme are pe ea, sărăcuţa!

ei! mi-am pierdut şirul şi ritmul. culoarea şi cuminţenia
rochia şi dedesubtul rochiei. dar am găsit parfumul favorit
despre care voi vorbi când voi ajunge în interiorul de
august. până atunci voi dansa în acest interior aţâţător de
iulie alături de cea mai iubită şi lirică felină...

luni, 20 iulie 2009

Mintea - curcubeul din colivie



  • Ne naştem fiinţe. Uneori, devenim oameni. Sau altfel: ne naştem, păcătuim, ne limpezim şi devenim oameni în treimea noastră: trup, minte şi spirit. La naştere suntem fiinţe.

vineri, 17 iulie 2009

după o aversă de vară

în iulie
ar trebui să scriu despre pepeni galbeni ori verzi
însă vii tu. mă prinzi de mijloc
iar eu rămân fără glas între buzele tale mirosind a
esenţe de rom şi de busuioc

***
sunt lucruri pe care dacă le scrii le pierzi pentru totdeauna
de aceea mă urc liniştită în avion ştiind că nu ţi-am şoptit
sfârşitul poemului. că nu ţi-am lăsat un bileţel în care
să-ţi descriu plimbările mele prin tine

***
în iulie
după ce mi-ai lăsat semne în pântec
am devenit foarte sensibilă. în cele din urmă
în braţele tale am cunoscut umbrele celorlalte femei
de la care am încercat să învăţ cum să-mi ghicesc în
bobi(i) ochilor tăi

***
în acest iulie
mi-am dat seama că încă nu am scris poemul vieţii mele
că nu am scris un poem zgârie-nori care să triumfe deasupra
tuturor poemelor risipite spontan pe ciornele timpului

***
încă nu am obsesii
nici nu mi-am eliberat dezechilibrele. de aceea scriu mult
prea cuminte. mult prea timid. îmi trebuie un punct de
plecare dintr-un glonţ cu metafore

vineri, 10 iulie 2009

sunt zile în care gândesc numai în versuri

câte poeme n-au rămas în minte

pe care/mergând pe stradă şi/întâlnind oameni/şi
oprindu-mă cu ei la discuţii/le-am uitat

iar acum e noapte/mă uit la un badea/galben-păpădiu
ceva mişcă draperia şi/nu e adierea nopţii
e izvorul ei/intrându-mi în cameră şi/
bătându-mi în pereţi/cuie de apă/în care-şi suspendă
ceasurile/unul câte unul

badea rămâne păpădiu/în infinit/pe ecran
în balconul din faţă/bufniţa vecinului/ înjură
pe limba ei de bufniţă regimul/pseudodemocratic
în infinit

eu? eu găsisem un fir de aţă-n pat
şi/făceam noduri/cu nuferi/fluierând
în...

în infinit/nu era nimeni lângă mine/fiindcă tu
erai suspendat pe treptele barului/cu vezica plesnind
de bere/mângâind ţâţele unei năluci/pitită în
imaginaţia ta/infinită

în imaginaţia mea/infinită/
rulau amintiri cu paulina şi cezar /iar
un câine vişiniu lătra/cu glas de vioară/
în...

joi, 9 iulie 2009

tufe mucegăite

astăzi/am desenat/din minte/ultima zi din octombrie

am tot pictat pe o pânză năclăită cu alb
tufe mucegăite
am dat pe gât trei doze de red bull şi
nu mi-am luat zborul şi
mi-a fost ciudă că
am crezut în reclamele
prin care mi te-ai vândut

pe şosea

trec una după alta vitele
cu şoldurile din spate pline de bălegar
ah!cum să pictez asta
după ce am recitit scrisorile provinciale
dis-de-dimineaţă
sprijinită de abdomenul tău negricios

apropo de scrisori

am o ladă 60/30/30 plină cu scrisori
cândva îmi plăcea să scriu scrisori/despre orice/acum
în afară de poeme&citate&fişe de lectură&reţete culinare
nu-mi place să mai scriu nimic şi
nici nu-mi place să-mi văd numele scris
pe invitaţii de nuntă
habar n-am de ce!

mai bine fără nuntă/fără dar/fără nume
mai bine în pantaloni scurţi după mure coapte
mai bine printre tufe de zmeură/iubindu-ne-n surdină
mai bine cu feţele-ngropate/în brazda de iarbă crudă
mai bine cu tălpile goale/printre crăpăturile cărora/furnicile
îşi cară firimiturile de pâine/speriate de arşiţa deşertului de carne
răsărit în drumul lor

în sfârşit/mai bine hai să plecăm de-acasă până-n pânzele albe/şi
acolo/ am să desenez din minte cum le clădeai muşuroaie furnicilor

m-aşezasem pe şine

m-aşezasem pe şinele de cale ferată
nu vă-nspăimântaţi! era o cale ferată dezafectată demult
m-aşezasem cu faţa-n sus şi mă călca vântul

din vânt cădea câte-un oraş luat pe sus
blocurile şi trotuarele se-aşezau de-a stânga
de-a dreapta
mall-urile dădeau grozav din şoldurile puternice
luându-şi în stăpânire locul

iar oamenii îşi căutau numele de-a lungul
şinelor de cale ferată

toate le zăream aşezată pe şinele de cale ferată
deodată nu mai erau oraşe
erau doar cai
frământau vântul cu toate copitele lor
de stânga de dreapta
iar din vânt zburau idei în toate părţile
iar din idei zburau numele oamenilor
luaţi pe sus
sus

miercuri, 8 iulie 2009

evenimente din piaţa centrală mondială şi altele

între două audieri ale ministresei ridzi
lumea l-a îngropat pe superstarul michael jackson
barack obama a bătut palma cu rusul medvedev
iar jucătorul de tenis mathieu montcourt
a murit pe neaşteptate la vârsta de
24 de ani

cât despre mine...

a plouat toată ziua şi
m-au înhăţat nostalgiile: iubirea bibelou de porţelan
vali sterian. mihaela runceanu. ciprian porumbescu
ioan luchian mihalea. îngheţata napoca. aron cotruş. basca
de pionieră păstrată culpabil în fundul şifonierului
insignele de erou al muncii socialiste ale bunicului
trecutul. trecutul care este al meu cu toate
ale sale...

noroc cu braţele tale

admit: ai fost norocul meu din lumea asta
ai crescut te-ai rotunjit te-ai făcut umbrelă
pe sub tine m-ai strâns cu toate palmele din pielea ta
din când în când ochii tăi au dat câte-o raită peste mine
era uite-aşa un du-te vino de credinţă între ochii noştri

ploua cu toate florile alea de apă gri
iar chestiunile zilei dispăreau încet-încet informe
asemeni unor năluci lipsite de animaţie
pe care le scotea un iepure sferic dintr-o narghilea uzată

ploua de ne-a ajuns dragostea până la genunchi

duminică, 5 iulie 2009

plutim deasupra stratului cu morcovi

acum
suntem doi fluturi cu pete albastre pe spate. am renunţat
la mâinile noastre când s-a dat un anunţ în ziare că lumea
e pe cale de dispariţie. că fiecare îşi poate alege soarta pentru
o zi

(lumea credea că e o glumă)

venise
un înger cu un megafon aurit şi lumea striga: "minune!" apoi
când au înţeles despre ce era vorba unii oameni au luat-o la fugă
alţii strigau:"cine i-a dat drumul nebunului ăstuia! nu mai e nicio
siguranţă în zilele astea. să sune cineva la spital să vină să-l ia!
drace!"

erau
şi oameni din care ieşea o ceaţă aurie pe care o vedeau doar ei
şi spuneau: "oameni buni, închinaţi-vă! nu vedeţi că din fiecare
iese o ceaţă? uite! ceaţa ta este albastră. a ta este galbenă. a ta cenuşie
ceaţa ta e precum curcubeul. ceaţa ta îşi schimbă culoarea din secundă
în secundă. tu, ce curios, tu nu ai ceaţă!"
ş.a.m.d.

unii
oameni strigau: "s-au golit spitalele de schizofrenici! să fi fost vreun incendiu
ceva de-au scăpat cu toţii?" erau şi oameni liniştiţi. foarte liniştiţi
erau oameni care priveau îngerul în ochi şi oameni care se uitau cu bucurie la
înger

îngerul
a venit în această duminică şi a ridicat degetul şi a arătat cu el spre
lume

(ce-o fi însemnând asta)

pentru
o zi am fost fluturi cu pete albastre pe spate şi am plutit deasupra unui
strat cu morcovi

iar ceaţa din noi amândoi s-a dovedit a fi albastră. ce-o fi însemnând şi
asta

miercuri, 1 iulie 2009

noaptea din cutia de ciocolată (III)

eşti bărbat în toate gândurile tale şi în tricoul verde

seara te aştept într-o carte de poeme să scriem un poem
mă poţi opri oricând în palma ta cu sufletul tău după
miezul nopţii. miezul serii e pentru cuvinte.

mâna ta scrie. mâna mea scrie. pe faţa ta se-aleargă un
strop de zmeură cu-o literă drăcoasă. răpăieli de parfum
cad din cerul cămăşii mele de noapte albă. cununa de
musculiţe scoate neonul din minţi. o mie de suflete stau
pe marginea patului hlizindu-se la noi cum scriem

am scris până toată puterea vântului s-a risipit din noi
apoi ne-am scuturat de strălucirea scrisului redevenind
iubiţi din carne cu carnea noastră scânteind precum glazura
de ciocolată. grămezi de frunze din ciocolată stăteau aranjate
frumos în cutie

erau multe cutii în ochii noştri. cu ciocolată voodoo. cu
ciocolată sălbatică. straşnic se bucura cerul gurilor noastre
straşnic era cum treceam din miezul serii în miezul nopţii
lăsând ferestrele deschise vraişte prin trupurile noastre

am rămas doar noi. am uitat de lucruri de poeme de ciocolată
de spectatori de musculiţe de neoane de tricou de cămaşa de
noapte

am uitat de frunzele de zmeură de pisica romantică din
scara blocului de miezul serii de miezul nopţii de parfum
de suflete de icoane de voodoo de jurnalul de ştiri de
nefericirile altora de viaţa publică de praf de pulbere

am rămas doar noi şi amprentele noastre din cuvinte...

luni, 29 iunie 2009

noaptea din cutia de ciocolată (II)

la miezul nopţii am ieşit la plimbare
antony quinn o săruta pe madame bovary
cu o noapte 'nainte grecul zorba dormise în braţele mele
iar tu mă priveai săptămâna trecută precum priveşte un ascet
o sticlă cu vin

şi hercule s-a îmbrăcat în femeie, s-o ştii
l-am surprins în uscătoria blocului meu pe când
îşi atârna rochiţa cu scene de amor pe frânghie
acolo lângă mătură şi făraş l-am sărutat şi eu
până am îngheţat de frig

apoi am plecat cu păsările migratoare
până în camera unde învăţ să mă cunosc pe mine însămi
adunând împrejuru-mi toate amintirile cu nume de meteori
fără să ştiu măcar ce culoare am la inimă

surâd şi-mi rotesc ochii printre planetele-lămpaş
îmi lipesc palmele de bărbatul meu din care
explodează ape limpezi care-mi îngână sunetele pântecului

m-am trezit pe frunze de betel/învelită de umbra ferestrei
dintre draperii libelulele şi-au luat zborul spre intersecţia cu gleznele tale
puternice/ unde un trifoi stă ascuns cu gura plină de ciocolată

sâmbătă, 27 iunie 2009

noaptea din cutia de ciocolată (I)

1. după titlu să nu vă luaţi
titlul mi-a trecut prin minte fără urmări
acum scriu fără noimă acum scriu despre
cum ai tras cu praştia-n mine toată ziua
cu sâmburi de cireşe amare

ce-am făcut eu nu scriu

2. dacă nu sunteţi oameni adevăraţi, fiţi măcar animale adevărate
lângă fereastră baudelaire îşi dezbumbă nasturii de la cămaşă
mai devreme sau mai târziu va fi vreme bună şi pentru scris
acum am deschis o cutie de ciocolată pe care am cumpărat-o
cu două tichete-cadou. asta nu înseamnă ceva
am scris să fie scris că am cumpărat ciocolată în loc
să mă pufnească râsul în toiul nopţii

3. parcă pe cel ce scrie îl poţi întreba de ce scrie...
tu de ce bei apă? de ce respiri? aşa că nu întreba mâna
de ce scrie despre resturile pe care le găseşte prin sertarele
-nţepenite ale trecutului

un gând nerostit la vremea lui
- care acum îşi face loc din uterul minţii -
lăsat pe dinăuntru e o primejdie mare
de încolţire a sinelui

4. ori de câte ori sunt fericită pierd în greutate
număr şi nu-mi ies fericirile la numărătoare
număr din nou: tot cu o fericire mai puţin

renunţ la orice speranţă şi-mi potrivesc ideea după
tine

5. câte şi mai câte se pot întâmpla într-o cutie de ciocolată. tu
îţi numeri degetele unul câte unul. eu îţi relatez până la
capăt întâlnirea mea cu fiica lui don quijote

dintr-o dată ţâşnesc din tine dune de ciocolată
eu le adun le aranjez pe rafturile din cămară
va trece mai uşor iarna dacă ştiu că am cămara plină
cu tine

6. stau de şase
scriu semeseuri tuturor prietenilor care au dat cu pietre în mine
printre litere presar albăstrele crude
din când în când deschid ochii şi trag
cu arcul sprâncenei în călcâiul tău

luni, 22 iunie 2009

la taifas cu pasărea-liră


s-a-ntunecat. am intrat în pivniţa negrie
unde cel mai bine scriu...

în pivniţa negrie
mă aşteaptă vinul meu marmaziu. iar
pasărea-liră din peretele paharului îmi vorbeşte
pe limba mea

astăzi un om a căzut în fântână...
o femeie s-a dezbrăcat de trestiile pe care
le purta în loc de amurg...
(fiecare să înţeleagă după cum îi cântă inima)

au căzut şi zaruri fără a fi aruncate de vreo soartă
ori de vreo mână ce-a trecut de insomniile
acestei luni de vară purtată în pliscul
acelor de ceasornic

un ceasornic din care eu n-am reuşit să mă satur vreodată

nu! nu mă tem de vinul bun
din care se scriu versuri care ştiu să ne încâlcească mintea
- acum se scriu versuri din care se pot face piese pentru tabla de şah -

mă scutur! mă cutremur! mă cern de apa din vin
vreau doar vin curat
trecut prin vama iubirii unde ard necurăţiile puse de-a
curmezişul mântuirii prin versuri-liră...

beau vin şi creez un univers! în clipa a şaptea
adorm într-o căpiţă de fân
adorm. mai mică. mai mică...maaaai mică....
...sunt un bob de sunet pentru lira
din pasăre...

luni, 15 iunie 2009

Videoclip ratat

mă plimb pe mare. pe strada mare a mării
mă opresc la o tonetă de îngheţată. îmi cumpăr
îngheţată de alge roz

pe lângă mine trec în galop patru căluţi de mare
patru căluţi de mare trag o trăsură cu patru doamne sirene
în pălăriile doamnelor sirene câţiva spiriduşi de pământ joacă table
pe mare e forfotă mare

cândând la chitare trece o şatră de gipsyfishes
peştimea-nnebunită se prinde în dans
peştimea sare în sus şi-n jos din soare în mare
din mare în soare

un rechin cu pletele albe
îşi aduce aminte de vânătorile tinereţii sale
aşezat pe-o bancă de corali purpurii citeşte
un volum de versuri optzeciste

sub Turnul Oceanului Verde
zace o lume uitată peste care a năvălit apa

îşi mai aduce cineva aminte de lume?

cocoţată pe un şiş de corsar

în sfârşit văd limpede lumea cât e de tulbure

mur-mur-mur-murmur. toţi peştişorii de aur mur-mur-mur-murmură
din căuşul palmelor curg nişte râuri în scări. curg şi coboară într-una
ei, drăcia dracului! eu eram! stupită din foalele norului
direct în jetul balenei

ieri am avut gura plină de seminţe de pin toată ziua
n-am zis nimic. n-am scris nimic. n-am cântat. nu m-am pupat
în jurul meu au crescut mărgele din senin
ciupercuţe neotrăvitoare
oare de ce?

vine seara
ce-am eu cu ea. o las să vină. e vina ei că
vine numai seara când dau în clocot trupurile goale şi
ea e singură seara. fără ser

desenez mare pe mare un măslin. o sirenă mi se uită peste umăr
cum desenez cu creta pe mare un măslin. sirena întinde mâna culege
măsline verzi le striveşte în palme. îşi masează coada ei de sirenă
ce coadă frumoasă de sirenă. ce coadă de sirenă frumoasă. ce frumoasă
coadă de sirenă ţi-am găsit în buzunarul cămăşii...

unde ai stat aşa mult?


------------------------
Why not?

duminică, 14 iunie 2009

el încă doarme

eu încă mă uit la merele din jur
din coşurile împletite-n poala rochiei mele cu
razele soarelui răsturnat din cer
peste merele din jur
jur că nu ştiu ce-am vrut să spun şi mi-a ieşit asta din
cap din dragoste
pentru cineva
gata

el încă doarme
mie îmi trec prin minte
semne de întrebare multicolore care
nu mă întreabă nimic
gata! gata cu pântecul meu plin de mere necoapte
precum merele necoapte sunt versurile astea care ies
neisprăvite şi pline de dragoste curată
ce mai!
atât mi-a rămas: dragostea curată!

el încă doarme
înconjurat de merele mele de rochia mea de dragostea mea curată
doarme liniştit în albăstria mea insomnie
lepădat de ţăcănitul ştirilor scrise în grabă la redacţie
ştiri proaste. tot ştiri proaste şi
altele în formare

el încă doarme
între o dungă albă şi o dungă roşie între cele cinci degete
de la o mână a mea din care se rostogolesc valuri
de vin...

jur că nu ştiu
cum...