Cristina Irina Anghel - 50 de zile de greva foamei

Nu pot să nu mă întreb din ce este alcătuit psihicul naţiunii noastre. Cineva spunea că finitul nu va cuprinde niciodată infinitul. Dintre poporul nostru din clipa de faţă şi doamna Cristina Anghel cine este finitul şi cine infinitul?

Ca fiinţă umană mă simt din ce în ce mai lipsită de conţinut. Ca cetăţeană a acestui popor mă simt complice la o crimă. De aceea, am simţit nevoia să scriu şi să întreb: unde suntem noi cetăţenii atunci când această femeie  vitează a ales să se bată corp la corp cu întreaga societate. Stă dreaptă înaintea unui stat din ce în ce mai delegitimat, stă dreaptă în faţa unei societăţi din ce în ce mai dezumanizate, stă dreaptă în faţa propriilor colegi de breaslă care nu ar trebui să plece din faţa celor două palate din care, de la o vreme, ne vin toate relele. 

Însă aceste rele pornesc din noi înşine: EI (cei aflaţi la Putere) au înmagazinat în fiinţa lor tot ceea ce societatea noastră a identificat şi a propulsat la guvernare. Nepăsarea lor este nepăsarea noastră. Şi susţin acest punct de vedere bazându-mă pe un fapt: nimic nu ne urneşte. Nici chiar sacrificiul acestei femei. 

Suntem o societate dizolvată. Autodizolvată. Nu merităm să ne mai numim oameni, naţiune, români, creştini. Atunci când veţi merge la biserică şi vă veţi ruga pentru mărunte dorinţe gândiţi-vă întâi la Cristina Anghel. Atunci când veţi face semnul crucii, gândiţi-vă la Cristina Anghel, atunci când veţi ridica ochii spre icoane, gândiţi-vă la Cristina Anghel, atunci când veţi înghiţi o bucată de pâine, gândiţi-vă la Cristina Anghel. Atunci când veţi lupta pe vreun pat de spital pentru viaţa voastră, gândiţi-vă la Cristina Anghel.  Atunci când vă veţi privi în oglindă, gândiţi-vă la Cristina Anghel.

Marinela Şerban, ruşinată 

Mircea Badea...

...sau badeanita naţională

Astă-seară îl parafrazez şi eu pe Mircea Badea: "Gata! Nu mai pot cu Badea!"

Mircea Badea nu-mi este nici simpatic, dar nici antipatic. Nu mă omor după el, dar nici nu-l contest. Nu este un individ "fără educaţie", dar nici nu doreşte să fie "mieluşel" atunci când oricărui cetăţean din România îi vine să-şi amintească - şi să folosească - toate înjurăturile din cauza unor împrejurări care ar scoate din minţi pe orişicine.

Mircea Badea suntem noi aşa cum am vrea să ne comportăm dacă ne-am lăsa conduşi de "fire". De ce să nu recunoaştem.

Ceea ce mă intrigă - deşi n-ar trebui - este atenţia care i se acordă - iată! de care mă fac şi eu vinovată în acest moment - pe toate canalele media.

Nu aş fi scris despre el dacă nu aş fi primit, prin e-mail, o analiză a "referrer" -ului Mircea Badea, un articol intitulat: "Mircea Badea, televiziunea şi efectele online". Articolul face referire la influenţa pe care "televiziunea o poate avea asupra mediului online etc. " Influenţa, în acesta caz, poartă numele lui "Mircea Badea".

Nu urmăresc, prin această postare, să-l descompun, în componente, pe împricinat. Am urmărit câteva emisiuni de-ale lui şi am ajuns la concluzia că nu am ce învăţa din emisiunea lui Mircea Badea, iar pentru a fi la curent cu ştirile - într-o manieră rapidă - îl prefer pe domnul Cazan.

Pe de altă parte, unii au nevoie de-un Mircea Badea. E mai uşor să vorbeşti despre peripeţiile unui cetăţean, care are norocul să şi le poată expune la televizor, decât să începi să ai propria atitudine. După cum am afirmat la început, Mircea Badea redă ceea ce ar vrea mulţi să exprime. Probabil că de aici îi vine şi succesul. Iar el ştie acest lucru - este un tip inteligent, să fie clar - şi îşi păstrează slujba.

Celor care îl acuză pe Mircea Badea de "slugărnicie" le-aş pune întrebarea: Oameni buni, voi cum vă purtaţi la locul de muncă? De câte ori v-aţi împotrivit "şefului"? Mircea Badea este un angajat care are nevoie de un salariu şi care a găsit metoda de a-l obţine într-un anumit mod.

Cui nu-i place să nu-i facă "rating". E foarte simplu!

Îi doresc lui Mircea Badea cât mai multe "succesuri" :)! Cât mai ţine!

P.S. Mă întreb: oi face "rating"? Doar am scris despre Mircea Badea :)!

Puţin Putin

Tare mai clocoteşte lumea asta de-o vreme-ncoa. Amu-i criză, amu nu-i gaz, amu s-aruncă bombe dintr-o parte-n alta! Curat, nebunie!

Numa' -nainte de Crăciun, la Moscova, nişte mahări au pus de-un „cartel” al gazelor. S-au adunat la masa lu' Putin ăl Groaznic reprezentanţii a 12 state exportatoare de gaze naturale şi or stat ei precum ăi bătrâni cu fruntea-n palme, ş-or judecat şi le-o ieşit un nume: Forumul Ţărilor Exportatoare de Gaze. În variantă internaţională: Gas Exporting Countries Forum, adică, pe scurt: GECF. Băgaţi-vă bine-n cap ist nume pen' că de la-nfiinţare Occidentului îi cam tremură izmenele ăle fine.

S-or apucat ei, occidentalii, de monitorizat. Pare-se că, în ultima vreme, ăsta-i rolu' Occidentului: tot cu monitorizarea. Cre' că tre' să s-apuce de muncă, să iasă pe tarla, să vază cum stă treaba, cu adevărat, în lume.

Da' să revin la temă. Putin o invitat gaşca de găzari la Kremlin, le-o dat, noa, votcă de-a rusească, or bătut un kazaciok şi-or făcut-o. Dacă unii au OPEC (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol), alţi de ce să n-aibă, naibii, GECF?

Occidentalii, cam umflaţi, cam cu bombăneală.

Aveau şi de ce. Premierul rusnac, Vladimir Putin, s-o dus acasă, o dormit, numa' el ştie ce-o visat, s-o trezit, ş-o dat cu apă pe faţă ş-o anunţat „niet” gaz!

Aşa, ca o dovadă de mare „prietenie” ruso-română – numa' el ştie cu ce scop – Putin a declarat că, noa, el nu-i împotriva „participării României la construcţia gazoductului South Stream”. Şi ne-o zâmbit drăgălaş, ca la nişte puiuţi.

Io nu ştiu care vorbă-i de aplicat în situaţia aiasta: „ Fă-ţi prieteni noi, da' nu-i uita pe cei vechi”, ori „Vicleanu' făgăduieşte, nebunu' trage nădejde”?

Dumneavoastră ce credeţi?

Cine are de câştigat de pe urma gestului lui Theodor Stolojan?

Este o întrebare provocatoare pe care o lansează cei de la ziarul Gândul.

Cine are de câştigat? Pe scurt: comunismul. În detaliu? Voi încerca o analiză.

Pentru a răspunde la această întrebare se impune să-l privim pe domnul Stolojan în întregul său şi în întregul din care face parte: lumea gălăgiei politice. De fapt, se cuvine a despăduchea toată politica de după 1989. Eu refuz ideea că, în numele stabilităţii, nu trebuie să contribui la îndreptarea relelor acţiuni din trecut. Eu refuz ideea că nu trebuie să privesc în trecut, în acel trecut, de cum 19 ani. Dacă nu aş arunca un ochi în trecut aş repeta greşelile; aşa se spune, nu? Iată, mâine este 16 decembrie! Trecutul strigă! Sună patetic, însă permiteţi-mi asta...

Dar să revenim. Am înţeles târziu că valorile democraţiei, aşa şchioapă cum este, sunt mereu în pericol. Am înţeles asta în 2000, atunci când am fost nevoită să-l aleg pe domnul Iliescu pentru a nu încăpea patria pe mâna lui C.V. Tudor. Tocmai îmi dădusem seama de eroarea în care am fost în 1990. Da, atunci, în 1990, l-am votat pe Iliescu şi pentru asta mă urăsc şi în ziua de azi.

Apoi am votat schimbarea. Apoi altă schimbare. Întru târziu dă tăt am priceput: aproximativ vro 100 de politicieni şi încă vro 100 de căţelandri se rotesc de 19 ani. Ei câştigă mereu, că sunt sau că nu sunt la guvernare: câştigă bani, iar prin bani, putere. Sau invers. Îşi însuşesc economia fără a pune ceva în schimb. Îşi însuşesc banii fără a-i face să circule, să producă. Înstrăinează banii ţării fără a-i investi în ceva pentru ţară. De ce? Simplu: pentru ei ţara nu există. Ce-i aia ţară? Un cuvânt evaporabil. Pe când banii, ehei, banii...

Am citit despre capitalism, liberalism, socialism, monarhii constituţionale, am încercat să înţeleg mecanismele unor economii care păreau viabile, am citit cărţi de economie comparată, istorie şi organizare, am citit sute de cărţi pentru a mă dumiri. Rezultatul a fost GÂNDUL eliberat de tarele paternaliste. Am devenit o femeie cu gândire liberală, eu fiică de muncitori, cu rădăcini ţărăneşti. O femeie cu judecată liberală şi cu inima pe stânga. Aşijderea, părinţii mei, oameni simpli, sunt cetăţeni cu gândire liberală.

Acum îmi este teamă că tot ceea ce am învăţat va sfâşia în mine. Am simţit gustul libertăţii - aşa imperfectă cum este - şi, constat că, după 19 ani, politic, se reunesc ganglionii maligni ai trecutului. Plină de patos, nu? Este permis. Cu o condiţie: să nu te iei în serios.

Pentru că nu am vrut să privim în acel trecut, pentru că nu am cerut cu insistenţă pedepsirea celor care au susţinut şi întreţinut acel trecut, pentru că ne-am compromis alături de politicienii din "rândul doi ai conducerii PCR-ului" şi pentru că am acceptat "metastaza" în locul extirpării, vom plăti, probabil, preţul: de pe urma gestului lui Theodor Stolojan - un gest pe care eu îl interpretez simbolic, chiar dacă, în fapt, este măsurabil - va avea de câştigat tipul de mentalitate comunistă, care, încet-încet, se regrupează, se pare, în Est (a se vedea cum a luat-o la ficaţi Opoziţia rusă). Aşadar şi la noi. Un comunism "al gulerelor albe", cum se spune.

De pe urma gestului lui Theodor Stolojan câştigăm cu toţii ceva ce n-aş fi vrut să câştigăm: paşi înapoi. Nici nu sunt sigură că am fi făcut câţiva înainte. Am...?

Şi pot spera doar atât: să mă înşel.

--------------------------------------------
16 decembrie 2008

P.S. Naaah! Nu cred. Să fi fost domnu' Stolojan "calul troian" al PNL-ului? Să fi fost "sacrificat" de către PNL, să fie trimis în PD pentru a-l "infecta" din interior? Naaah! Ar trebui să-i bănuiesc pe unii dintre domnii politicieni de prea multă inteligenţă. Naaaah! Cre' că am visat urât! :)

Chiar cu preţul „ruşinii”

Într-o vreme credeam că politica se calculează pe o tablă de şah. Într-un târziu am înţeles că nu este aşa: politica este un joc de cărţi. Se joacă în funcţie de cărţile care-ţi "vin la mână". Onorabilitatea politicii este un mit. Putem vorbi de o asemenea calitate numai individual.

Nu am pretenţia că mă pricep la politică. Ea, politica, şi eu, nu suntem compatibile. Când eu spun A, ea decide B; politica este agresivă, eu sunt paşnică şi împăciuitoare.

Însă mi-a trecut prin minte o idee şi până nu v-o împărtăşesc simt că nu pot înghiţi cozonac de Crăciun. Iar eu îmi merit cozonacul pentru că am ţinut post. Mă rog, postul culinar. De înjurat am înjurat în ziua alegerilor. Am şi minţit de vro două-trei ori. Am minţit pentru că trebuia să încurajez pe cineva; au fost minciuni „bune”.

Să revenim la năstruşnica mea idee.

Se făcea că PNL-ul intră la guvernare. Adică, peneliştii au plătit preţul ruşinii, au renunţat la orgoliu şi la verticalitate şi au acceptat, cu mici obiecţii, propunerile PDL-ului. Ajunşi la Putere, alături de PDL, voinicii PNL-ului îşi permit să aibă şi poziţie şi opoziţie. Dacă nu place PDL-ului, peneliştii pot oricând să treacă în Opoziţie. Dar după ce au ajuns la Putere. Ce, ei nu au avut un guvern minoritar? Şi s-au descurcat. Guvernul PDL-ist rămâne minoritar.

Să analizăm ideea. PLD şi PNL - la putere. Nu se înţeleg. PNL-ul trece în Opoziţie unde este şi PSD-ul. Opoziţia este puternică, PDL-ul nu poate face ce vrea. PSD-ul nici el, nu e la Putere.

Nu sunt de acord că PNL-ul ar putea fi „canibalizat” de către PDL. Din contră, ar avea şansa trecerii în Opoziţie de pe poziţii mari. Aşa, nu au ales Opoziţia decât de nevoie. Au dat dovadă de slăbiciune.

Dacă politica tot e „curvă” trebuie să o baţi cu propriile ei arme: să fii mai „curvă” decât ea. O „curvă deşteaptă”.

  Te-ai aştepta că dacă au trecut aproape douăzeci de ani de când tot încercăm să ne „schimbăm mentalitatea”, secreţiile vechiului regim să se fi scurs...

            Da de unde! "Degeaba", adverb frate cu românul, nu se dă dus cu nici un chip din firea mioritică. Şi mă refer la sensu’ lui cel rău, bată-l să-l bată!

            Să vedem...

            (De)geaba scriem pe toate panourile şi pe uşile WC-urilor lozinci că vrem o Românie aşa şi pe dincolo. Cei care tre’ s-audă nu mai sunt impresionaţi demult de tot, din moşi-strămoşii lor, de şlagărele de jale ale păstoriţilor de către Sfinţii Putere şi Autoritate.

            'Geaba hăulim că salariul minim pe economie nu acoperă, în timp de iarnă – ştiu, ştiu că scriu vara, da’ am şi eu şlagăru’ meu -  cheltuielile obligatorii. Nu plăteşti, una-două vin prea-minunatele penalităţi. Da’ i-a spune-mi scumpule, ţie, cetăţean român, cine-ţi plăteşte penalităţi pentru sănătatea de care nu-ţi permiţi să ai grijă? Cine-ţi plăteşte penalităţi pentru că stai la rând la ghişeele şi la fişierele spitalelor? Cine-ţi plăteşte penalităţi pentru slaba pregătire şcolară a copiilor? Ai? Aud?

            'Geaba tot parfumăm şi gătim patria-mumă şi vrem s-o arătăm pe-afară, prin ăle străinătăţuri, câtu-i de fascinantă, că de cum i-ai ridicat năframa îi apare chipul ciupit de buboaiele corupţiei, braţele firave, vlăguite de celebri „băieţi dăştepţi”, pletele de Ileană Cosânzeană, sure şi fără strălucire şi, pe sub poalele rochiei de mătase, mai găseşti niscai maidanezi, copii ai străzii, cerşetori, drumuri cu gropi, subsoluri insalubre ş.a.md.

Apoi de! ce să vă fac! Chestiunile nu se rezolvă numa’ cu scrisu’ pe păreţi! Trebuie şi oarece mobilizare civică, puţină atitudine, îndreptată o ţâră coloana vertebrală...

            Şi mai avem un „degeaba” mioritic. „Îi...pe gratis?”