credeaţi că vi le spun? v-ar lua cu leşin. iar de unele n-aş vrea să mă
descotorosesc. oricât m-ar pârî necuratul Cărţii am şi eu aşii mei din
mânecă. e adevărat. uneori am spart valurile în creştetul stâncilor unde
erau cuiburi de pescăruşi. dar şi ei mi-au defrişat mintea de-atâtea ori
când vroiam să scriu. atunci îşi întindeau larg aripile. zburau. cu zborul lor
inspiraţia mea. de aceea nu privesc niciodată păsările-surfeur. sunt derutată
când se lovesc de mine. apoi încep delirurile. nopţile se prăbuşeşc brusc în
abisul zilei care se tot măreşte. încep nebuniile primăverii. prea-şi face
primăvara de cap în ciuda mea. prea e nemaipomenită şi le are pe toate!
***
privesc paharul de apă cu sirop de lămâie. din lichidul gălbui se zbat să iasă
două metafore. s-au dizolvat. am băut pe nerăsuflate paharul cu sirop. dună-
rea. marea neagră. două junghiuri expresive în coşul pieptului. te repezi cu
buzele. le-nghiţi. ai ronţăit tu şi frunze de eucalipt. cât despre ardei
iuţi ce să spun. îi adori.
***
vine în urma mea un bursuc posomorât. miroase-a porumb. se agaţă de
gândurile mele. disciplinat le pune în ordine. dar eu din vrajba gândurilor
îmi scriu studiile despre nesfârşit. rătăcim neliniştiţi unul prin mintea celuilalt
ne lăsăm baltă. fiecare cu ale lui.
***
de acum înainte voi discuta despre chipul rotofei al pepenelui verde. l-am
despicat în două. cu lăcomie. a pocnit generos. stomacul meu a devenit
cavoul lui. fiecare e cavoul a ceva. după ce asta a devenit limpede am
înfulecat şi porţia ta. ţi-am lăsat cremoasa brânză cu mucegai. puii de baltă.
poeţii se hrănesc cu fructe flori nectar. vin mult
nu te uita aşa la mine
***
Grâce a Dieu! nu sunt urmărită de paparazzi cereşti atunci când îmi lipesc
obrazul de trupul despuiat al norilor. de-i sărut pe fiecare mă învăluie printre
creneluri albe. mă întorc doar când încep să bombăne să pufnească pe nas
prea mult fum de ţigară miros de ceapă prăjită cadavre în putrefacţie prin
abatoare. prea puţine lumânări albe clătindu-ne sufletele. prea multe
lumânări parfumate pentru slava senzualităţii
***
am cumpărat acadele copiilor străzii. mă priveau dându-mă de-a
dura prin minţile lor curioase neîncrezătoare. au luat acadelele biscuiţii
m-au întrebat dacă n-am bani. n-am bani. mi-au spus verde-n faţă să te
f**. impertinenţi copii nefericiţi! dar cu pretenţii mari! ruşinoase...
***
trec şi eu prin înserare ghiftuită de arşiţa zilei intru sub duş sunt în
apele mele din gel ies spiriduşi înghesuindu-mi-se în piele scriind
Deva, 7 iulie 2008
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu