„să-ţi îmbraci cu aur curat inima nu glezna şi încheietura mâinii”
de nenumărate ori nu mi-am ascultat inima şi a fost cumplit
singura mea tovărăşie era doar raţiunea fără prihană. raţiunea bună
mă bântuiau faptele bune. buna purtare. purtarea corectă. sinceritatea
în deşert erau toate acestea fără însufleţire fără adăugarea iubirii
de aceea nu ne merge bine. nu ajunge clopotul conştiinţei
al datoriei
cu fiecare zi inima noastră îşi adună aura întristării-mprejurul ei
o fixează bine după care tace. în timp ce scriu mă întreb: cum
să mă port cu inima de-acum înainte?
abia am scris şi inima a şi început să înoate în bucurie
abia am scris şi odaia s-a şi umplut cu miros de smirnă
abia am scris, la-ntâmplare, câteva cuvinte
şi inima dă semne de joacă...
dintr-o dată
mi-am luat inima-n dinţi. i-am dat drumul
am să-ţi scriu, inimă, până la moarte!
4 comentarii:
Superba, zise Ratonimul!:))
Mulţam şi toate ălelalte :)!
M-a impresionat poemul tau caci m-am regasit in el intrucatva...
Poezia ca mod de exprimare nu sta insa la indemana oricui insa tu esti prietena cu versul.
Delliana, nu o dată poezia mi-a fost sprijin! Şi nu o data, relaxare. :)
Trimiteți un comentariu