nu-l vorbiţi de rău pe minotaur

poemul salvator - XVIII

scriu versuri despre tapiserii subterane

câteva cuvinte pentru minotaurul aruncat în adâncuri

îl caut printre oglinzile acoperite cu muşchi albastru

este trist minotaurul în aşternutul lui de piatră

labirintul nu este un loc al primejdiei în care

să-ţi pierzi minţile de frică

labirintul este mai mult un teritoriu al provocărilor

în care eu mă întorc ori de câte ori am lacrimi în ochi

pe care nimeni nu mi le poate şterge

sunt lacrimi care îşi au rostul lor

sunt lacrimi-elixir pentru rădăcinile din grădinile minotaurului

minotaurul este bunul păzitor al rădăcinilor noastre

un minotaur îmbunat cu poeme despre măreţia labirintului său

*

nu izvorăsc apele limpezi din îmbrăţişările reci ale pietrelor?

nu cresc firele de iarbă printre firele de ţărână?

eu iubesc acest întuneric dătător de viaţă

este un întuneric bun

*

este un întuneric plin de culori luxuriante

în ochii săi mari minotaurul remodelează trecutul

îmi transmite emoţiile pe care trebuie să le scriu eu

în versuri

ce să fac! îmi spune minotaurul. am avut ghinion

când a fost scrisă legenda despre mine

tocmai mă certasem cu iubita

scribului

*

mă întorc înseninată din labirint

de-acum ştiu că nu am ales o cale a rătăcirii

că poemele nu sunt accesorii pentru festivaluri

ori pentru cucerit omenirea

nu! poemele sunt copleşitoare disperări

despre care scrii, tu, când eşti viu,

pentru a nu încăpea pe mâna unui scrib răzbunător




Deva, 15 octombrie 2008