Pagini

joi, 6 august 2009

poze de grup cu îngeri fără adăpost (III)

patologie lirică


28 de poze lila


- partea a doua -
(în toate pozele sunt privită pe furiş)

  • mi-au dat un nume şi nu m-au întrebat. de unde au ştiut ei numele meu?mi-au dat ei numele scris în Carte? sau numele din Carte se dobândeşte?


  • din partea asta trag cu arcul. în partea cealaltă – pâine.


  • sunt mică. am o fundă mare de oftaturi în păr. sunt prea mică.


  • din mâini îmi alunecă izvorul. iar pe ape încă nu pot mergre.


  • era dimineaţă şi era lângă mine. dar fiecare într-o imensitate a răscrucilor sale


  • desenez întunericul. în tonuri din ce în ce mai estompate. în partea celorlalţi: nelimitată - lumina.


  • cad frunze spre cer. cu tot cu melancolia mea.


  • de-a ascunselea. mereu m-am pitit după grele draperii de umor pentru a nu mi se descoperi frământările


  • ai înţeles. chiar dacă n-am spus tot ce aveam de spus.


  • am pierdut multe în viaţă. dar nu sunt nefericită: am rămas o învingătoare.


  • ştiu că vorbesc de multe ori fără să gândesc. dar gândurile sunt acolo.


  • chiar dacă sunt cu ochii în toate părţile, am ochi doar pentru tine.


  • şi totuşi: poate exista dragoste în ura nemăsurată.

  • de-acum, o parte din tainele mele sunt la vedere


8 comentarii:

Vania spunea...

Toată blogosfera vuieşte: "Ai văzut tainele Elei?"...

Anonim spunea...

Ai mulți ochi pentru tine însăți. Poate prea mulți.
Mai lasă și îngerii să te privească...

Anonim spunea...

taine?

Ela Roseni spunea...

@vania, secretele la vedere te apără de "intruşii" care ar putea afla ce nu vroiai să se afle...:)

@andibob, uneori micile introspecţii revelează ce nu te aştepţi...:)

@anonim,io ştiu? :))))

Anonim spunea...

sit, scârbit, plictisit, deprimat şi fericit, în acelaşi timp. Îmi lipseşte muzica de pe blogul tău. Acum trebuie să muncesc să caut ...

CELLA spunea...

tainele tale sunt în siguranţă cu noi
iar Îngerii...
eu am adăpost, trimite-i la mine :)
oricum, eliberează-i din poze, nu le place închişi

Ela Roseni spunea...

Zamfire, nu am timp de scârbelniţe. Mereu consider că nu-mi ajunge viaţa pentru cate vreau sa fac. Aşa că, alege fericirea de-a afla cât mai multe. Muzica de pe blog porneste mai greu din stânga-jos. Vechiul playlist a fost blocat din cauza drepturilor de autor. Nu ne putem supara. :)

Ela Roseni spunea...

Cella, îngerii rabdă multe, e adevărat. :)