Se afișează postările cu eticheta Reflecţii cotidiene. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Reflecţii cotidiene. Afișați toate postările

miercuri, 27 octombrie 2010

Elena nu mai e frumoasă...


Nu am plecat spre Bucureşti şi îmi pare rău! Îmi pare rău pentru că după ultimele declaraţii ale limbutei Udrea am simţit, uite aşa, furnicături în palmă. Ah, nu spui de ce că e cu violenţă! Îmi amintesc de anul 2004 şi de Alianţa D.A.

Bucurie, pupături şi cu cine vrei şi cu cine nu, şi unde vrei şi unde nu, mă rog după posibilităţile morale ale fiecăruia. Un coleg de serviciu, de altfel frumos şi plin de sine, o ridica în slăvi pe madama cu pricina. Eu, femeie invidioasă, aveam aşa un al 'şpelea simţ că unde e frumuseţe multă ar putea să fie şi un bulbuc de venin. Nu o aveam la inimă şi gata! Deschid io gura şi-i dau drumul porumbelului! Uuups! Ce mi-au auzit urechile! Că aşa suntem noi femeile, când e una mai frumoasă nu avem loc de ea. Că e deşteaptă şi sexy (?), că e nevoie de femei frumoase în politică pentru că sunt "bune" pentru imagine atunci când sunt trimise în diverse "misiuni" de "cucerire" ale unor potenţiali investitori! Că nu-mi dau io seama cât este de important să ai femei frumoase în politică!

Sincer, m-am simţit extrem de oropsită! Înseamnă că niciodată nu voi fi o bună politiciană! Nu sunt urâţică, însă nu mă pot pune nici cu ileana-cosânzeana udrească şi nici cu rubiconda Anastase. Şi, în naivitatea mea, credeam că alte cele sunt necesare în activitatea asta.

Au trecut anii! Colegul meu este acum penelist până în măduva oaselor. Despre discuţia noastră nu îşi mai aduce aminte. Cel puţin aşa pretinde şi asta mă pune pe gânduri.  Elena nu mai e frumoasă, Elena nu mai are abonament la mulţi dintre susţinătorii din 2004. Dar nici nu mai are nevoie!

Acum Elena analizează "dacă acţiunile de stradă din ziua moţiunii de cenzură pot fi stopate prin mijloace legale". Iar mijloacele legale sunt cele pe care le-aţi urmărit astăzi la televizor: insulte la adresa celor care vor să participe la miting, sindicalişti întorşi din drum, presiuni  şi ameninţări împotriva celor care vor să-şi ia învoire pentru a fi alături de cei nemulţumiţi...Ce mai, dictatură în desfăşurare! Unde mai pui că  "Preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor, Marian Gruia,a anunţat că ministrul Administraţiei şi Internelor a semnat un ordin care stabileşte alarma de gradul zero la nivelul Capitalei şi de gradul 1 la nivelul întregii ţări pentru ziua de miercuri."

Şi ştiţi ceva? Eu cred că mulţi dintre români nu au deschis ochii nici acum! 
-------------------------------------------------

P.S. Am trimis aproape 120 de e-mail-uri având ca subiect "Votaţi moţiunea!" domnilor deputaţi. Şi iată ce am primit ca răspuns: [ postmaster@cdep.ro - delivery status notification!]. Au blocat mesajele!

duminică, 24 octombrie 2010

"Haiducii de la sindicate", ProTV-ul şi moţiunea de cenzură


Aşa-mi trebuie dacă mă uit la televizor! Mă aleg cu o seară proastă! "Butonam" şi am dat peste emisiunea  ProTv-ului, "România, te iubesc". Titlul reportajului: "Haiducii de la sindicate". Reportajul - supărător şi aparent "echidistant".  

De ce mi-a "picat" totuşi greu? Din cauza momentului ales: parcă se "pune" de-o moţiune de cenzură prin 27  octombrie, nu? Iar sindicatele au anunţat că 80 000 de participanţi vor protesta în ziua cu pricina! 

ProTv-ul chiar iubeşte România? Probabil, însă fără români în ea.  

------------------------------
Că tot citeam despre "deruta în faţa viitorului" şi "destrămarea conştiinţei comunitare" imaginate de Karl Jaspers în "Texte filosofice".


------------------------------


marți, 12 octombrie 2010

Cristina Irina Anghel - 50 de zile de greva foamei

Nu pot să nu mă întreb din ce este alcătuit psihicul naţiunii noastre. Cineva spunea că finitul nu va cuprinde niciodată infinitul. Dintre poporul nostru din clipa de faţă şi doamna Cristina Anghel cine este finitul şi cine infinitul?

Ca fiinţă umană mă simt din ce în ce mai lipsită de conţinut. Ca cetăţeană a acestui popor mă simt complice la o crimă. De aceea, am simţit nevoia să scriu şi să întreb: unde suntem noi cetăţenii atunci când această femeie  vitează a ales să se bată corp la corp cu întreaga societate. Stă dreaptă înaintea unui stat din ce în ce mai delegitimat, stă dreaptă în faţa unei societăţi din ce în ce mai dezumanizate, stă dreaptă în faţa propriilor colegi de breaslă care nu ar trebui să plece din faţa celor două palate din care, de la o vreme, ne vin toate relele. 

Însă aceste rele pornesc din noi înşine: EI (cei aflaţi la Putere) au înmagazinat în fiinţa lor tot ceea ce societatea noastră a identificat şi a propulsat la guvernare. Nepăsarea lor este nepăsarea noastră. Şi susţin acest punct de vedere bazându-mă pe un fapt: nimic nu ne urneşte. Nici chiar sacrificiul acestei femei. 

Suntem o societate dizolvată. Autodizolvată. Nu merităm să ne mai numim oameni, naţiune, români, creştini. Atunci când veţi merge la biserică şi vă veţi ruga pentru mărunte dorinţe gândiţi-vă întâi la Cristina Anghel. Atunci când veţi face semnul crucii, gândiţi-vă la Cristina Anghel, atunci când veţi ridica ochii spre icoane, gândiţi-vă la Cristina Anghel, atunci când veţi înghiţi o bucată de pâine, gândiţi-vă la Cristina Anghel. Atunci când veţi lupta pe vreun pat de spital pentru viaţa voastră, gândiţi-vă la Cristina Anghel.  Atunci când vă veţi privi în oglindă, gândiţi-vă la Cristina Anghel.


Marinela Şerban, ruşinată