sfârşit de vară cu nu-ştiu-ce

îmi spui că mă iubeşti. dar nu eşti sigur. oricum
eşti singur foarte singur te plimbi printre piticii de grădină
pe care i-ai pictat cu pensula înmuiată în cana albastră cu
nori de cuvinte. ai pictat printre cuvinte pitici de grădină pe care
tu i-ai pus să-ţi spună povestea rândunelelor de jeleu
dar piticii nu ştiu decât poveşti scrise de cocori

eu număr pe sunete anotimpurile din clepsidră apoi
pictez scoici pe dinăuntru. o singură fereastră am în scoica
verde. iar în scoică au crescut coacăze negre din care am pus
de-un vin care să scoată suspine când ne vom iubi din nou
după toate nopţile nedormite în care ne-am pictat cât mai frumos
unul celuilalt infiniturile zgomotoase din sânge

m-ai prins de talie. iar centura chibzuinţei s-a desprins şi
a căzut printre brusturi. acum nu mai avem mâinile goale. sunt
pline cu dagoste. aşa am adormit. îmbrăţişaţi într-o cută a ierbii
de la un capăt la altul al unui concert de vară cu bufniţe şi greieri

când ne-am trezit dispăruseră şi vara şi piticii de grădină
iar cocorii scriseseră poveşti pe noi. după ce-am strâns cutiile
de cafea instant ne-am urcat în maşină. tu mă priveai pe mine
eu ronţăiam rândunele de jeleu. iar în păpuriş fluturii de apă
îşi pregăteau flaşnetele. şi, totuşi, sfârşitul îmi scapă...
uite-aşa...