Se afișează postările cu eticheta cabinetul de lucru. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cabinetul de lucru. Afișați toate postările

joi, 14 aprilie 2011

Cu brăţări galbene desenate pe glezne

am văzut asta într-o dimineaţă mohorâtă de aprilie
când muşcam din ultimul măr eco al anului trecut

cineva a cules păpădii. apoi le-a aruncat în noroi
o pasăre-ţesător zbura încoace-încolo pe un cal de aer
ochii i s-au făcut mari. păpădiile au început să ţopăie
au plecat împreună
zgomotele oraşului s-au dizolvat în primul fulger
iar eu mă întrebam: "cum naiba a ajuns pasărea asta aici?"

mestecam năzdrăvănia în mintea mea şi mă bucuram că
am observat totul fără să tulbur somnul umbrelor
adormite între cojile ideilor zilei de ieri

n-am închis fereastra toată ziua
pasărea-ţesător intra-ieşea. lua cu ea pensule frunze uscate
rădăcini de stejari platourile de gresie clopoţeii pisicii
pâinea de pe masă

iar eu...eu nimic n-am păstrat pentru mine

duminică, 10 aprilie 2011

Haiku

susur de ploaie.
prin pustiul înverzit-
mieii la păscut.

Punctul de pornire

 ela roseni: coarne de cerb

Din pricina pustnicirii mele sper că nu mi-au fost sporite "osânda şi păcatul". Am îmbrăţişat pentru o perioadă tăcerea şi m-am robit clipelor de însingurare. Nu din vreun motiv de negare a lumii virtuale, nici din motive de urcare progresivă în vreo nemuritoare constelaţie a literaturii. Aşa a fost să-mi fie zbaterea: în linişte, în răsfăţ, printre cărţi şi manuscrise. Am trăit câtva timp sub semnul nelămuririlor, apoi sub semnul nehotărârii, am trecut şi prin "Creaţie şi frumos", apoi, îmi poate fi trecută în catastif şi o molipsitoare comoditate. Acestea au fost umbrele.

Aşadar, nimic incendiar. Nimic pentru care străzile "să se mire" (G.Naum). Doar un îndelungat  narcotic al adulmecării. Ştiu şi eu, poate ar trebuie să mă gândesc la o scriere: "Despre adulmecare". Da, da, mă voi gândi...DADA cu cele şapte manifeste ale sale...Iar din lampisterie voi alege acum un felinar cu arcuş...

"Felinarul cu arcuş" e un bun titlu de volum de versuri?



sâmbătă, 30 octombrie 2010

A venit momentul


Mă sufoc! Mă copleşesc manuscrisele (de hârtie) şi documentele (.doc). A sosit momentul să deretic.

A sosit momentul să tulbur somnul atâtor cuvinte care îmi par acum...nepotrivite. Ochii le văd, mintea le studiază, inima le deplânge, scribul, scribul se pronunţă, dă sentinţa. Fiecare pagină evocă întâmplări, clipe. De aceea e greu. Acele peripeţii ale fiinţei în devenirea ei vor adăsta undeva, în "cache"-ul întregului meu.

 Zicând aceasta, mă pregătesc sufleteşte. În sfârşit, pentru o vreme, mă voi pierde într-o mare negura albă. Aşadar, absentez din nou...:)!

joi, 14 octombrie 2010

jurnal de stare

am văzut cu ochii mei/ploaia de aur din pântecul frumoasei danae/dar n-am crezut ce am văzut cu ochii mei/am văzut un grifon şi o grifonă muşcând din piersicile unui portocal/dar n-am crezut ce am văzut cu ochii mei/cu toate acestea/în cerul gurii am simţit gust de piersici şi de portocale/iar după nouă zile/tu stăteai în faţa mea/cu ochii tăi de aur/furându-mi însemnările/din jurnalul în care/am fost fericită/
*
există zile în care mă întorc din lumea largă ca dintr-un deşert/adică simţind că am fost prinsă în iţele unei viziuni fără raţiune.
*
cât îşi dorea goethe să zboare...
*
lucrurile sunt aşa cum par, cum ne apar sau cum sunt?
*
Tot goethe: "Cu câtă grijă suntem educaţi în tinereţe! Ni se cere să lepădăm ba una, ba alta din proastele noastre deprinderi, or, tocmai asemnea deprinderi sunt, de cele mai multe ori, tot atâtea organe care îl ajută pe om să treacă prin viaţă. Cât de insistent este sâcâit copilul la care se observă o scânteiere de vanitate! Dar ce creatură jalnică devine omul când leapădă orice vanitate." (Scrisori din Elveţia)

sâmbătă, 31 iulie 2010

miercuri, 17 martie 2010

St. Patricks Day

Normal că trebuie să le urez o zi...cât mai verde celor care îl sărbătoresc pe St. Patrick...Cei dragi mie trăiesc pe meleagurile sale...:)!


vineri, 5 februarie 2010

alergarea de seară




cherches les hommes îmi spun în gând şi
încep alergarea de seară

de sub tălpi zăpada se răsteşte la mine
taci, zăpado, nu ţi-e bine?
şi-o calc în picioare ştirbindu-i strălucirea-i
albă

eu gâfâi. pe lângă mine trece în fugă un urât atletic-
atletic. are coapse frumoase. are tehnică. el nu
gâfâie iar

zăpada se lipeşte cu dragoste de paşii lui
chiar şi florile de gheaţă din vitrine roşesc subit
dând buzna în blana câinelui încremenit o clipă
în fericirea uşurării lui

nu-mi fac inimă rea
mi-am pierdut un loc de muncă dar spre binele meu
am timp să umblu creanga pe jumătate
-mpoeticită din nou
aşa că spune repede ce ai de spus
până nu dau drumul ghioceilor
să răsară

miercuri, 14 ianuarie 2009

Mircea Badea...

...sau badeanita naţională

Astă-seară îl parafrazez şi eu pe Mircea Badea: "Gata! Nu mai pot cu Badea!"

Mircea Badea nu-mi este nici simpatic, dar nici antipatic. Nu mă omor după el, dar nici nu-l contest. Nu este un individ "fără educaţie", dar nici nu doreşte să fie "mieluşel" atunci când oricărui cetăţean din România îi vine să-şi amintească - şi să folosească - toate înjurăturile din cauza unor împrejurări care ar scoate din minţi pe orişicine.

Mircea Badea suntem noi aşa cum am vrea să ne comportăm dacă ne-am lăsa conduşi de "fire". De ce să nu recunoaştem.

Ceea ce mă intrigă - deşi n-ar trebui - este atenţia care i se acordă - iată! de care mă fac şi eu vinovată în acest moment - pe toate canalele media.

Nu aş fi scris despre el dacă nu aş fi primit, prin e-mail, o analiză a "referrer" -ului Mircea Badea, un articol intitulat: "Mircea Badea, televiziunea şi efectele online". Articolul face referire la influenţa pe care "televiziunea o poate avea asupra mediului online etc. " Influenţa, în acesta caz, poartă numele lui "Mircea Badea".

Nu urmăresc, prin această postare, să-l descompun, în componente, pe împricinat. Am urmărit câteva emisiuni de-ale lui şi am ajuns la concluzia că nu am ce învăţa din emisiunea lui Mircea Badea, iar pentru a fi la curent cu ştirile - într-o manieră rapidă - îl prefer pe domnul Cazan.

Pe de altă parte, unii au nevoie de-un Mircea Badea. E mai uşor să vorbeşti despre peripeţiile unui cetăţean, care are norocul să şi le poată expune la televizor, decât să începi să ai propria atitudine. După cum am afirmat la început, Mircea Badea redă ceea ce ar vrea mulţi să exprime. Probabil că de aici îi vine şi succesul. Iar el ştie acest lucru - este un tip inteligent, să fie clar - şi îşi păstrează slujba.

Celor care îl acuză pe Mircea Badea de "slugărnicie" le-aş pune întrebarea: Oameni buni, voi cum vă purtaţi la locul de muncă? De câte ori v-aţi împotrivit "şefului"? Mircea Badea este un angajat care are nevoie de un salariu şi care a găsit metoda de a-l obţine într-un anumit mod.

Cui nu-i place să nu-i facă "rating". E foarte simplu!

Îi doresc lui Mircea Badea cât mai multe "succesuri" :)! Cât mai ţine!

P.S. Mă întreb: oi face "rating"? Doar am scris despre Mircea Badea :)!


marți, 24 aprilie 2007

Unora le funcţionează…(din Jurnalul poznaş)

Splendidă e dimineaţa asta! Am deschis fereastra, am inspirat puternic, ce mai contează cele câteva firicele de praf care mi-au invadat nările! Soarele e sus, pe cer, unde altundeva, iar eu mă pregătesc să dau piept generos – verificabil! pentru verificări sunaţi la 89 89 număr inexistent - cu lumea.

Normal, sunt necesare câteva exerciţii de înviorare – de ce citiţi mă, înviolare, ha? -, apoi clătit cu apă rece – pe ochii mei! -, apoi coffee, obligatoriu ness cu moţ de frişcă – iar vă gândiţi la prostii? -, apoi duşu’ pentru eliminarea mustului propriu, că de, multe acte de vitejie au loc (cele mai multe) în timp ce Ene JR., pârdalnicu’ - trebuia să aibă şi moşu’ urmaşi, nu? – umblă lela prin budoare or’ dormitoare. Dacă vă gândirăţi că avui parte de ceva, să vă fie ruşine! Numa’ am visat! Ce, v-aţi schimbat cumva expresia feţei? Aaaa, nu mersi, pardon, nu vreau nici o mână de ajutor! Îmi revendic dreptul să fac mofturi. Ştiu că alţii sunt buni de mână, îi văd în limuzine, cu câteva vile pe câteva nivele, cu portofele doldora de carduri…Eeee, le funcţionează mâna bine…

Asta-i viaţa! Nu e minunată? Nu? Da’ de ce, mă rog? Au nu ne tragem toţi din experienţe senzoriale? Nu mâncăm pe gură şi eliminăm prin partea dorsală? Şi ce minunat ne simţim după aia…Aaaa, că alţii mănâncă ce iasă pe cuva dorsală, asta-i cu totu’ al’ceva. Ce-i drept, e musai strâmbat, denaturat, falsificat, măsluit, mistificat, răstălmăcit – da, na, am folosit dicţionaru’ de sinonime că d’aia-l am!  Aşa că nu vă mai strâmbaţi că doamne fereşte vi se desfigurează spiritu’ ăl bun! De aşa ceva nu voi a da samă…

V-am pupat că e util!