Cristina Irina Anghel - 50 de zile de greva foamei

Nu pot să nu mă întreb din ce este alcătuit psihicul naţiunii noastre. Cineva spunea că finitul nu va cuprinde niciodată infinitul. Dintre poporul nostru din clipa de faţă şi doamna Cristina Anghel cine este finitul şi cine infinitul?

Ca fiinţă umană mă simt din ce în ce mai lipsită de conţinut. Ca cetăţeană a acestui popor mă simt complice la o crimă. De aceea, am simţit nevoia să scriu şi să întreb: unde suntem noi cetăţenii atunci când această femeie  vitează a ales să se bată corp la corp cu întreaga societate. Stă dreaptă înaintea unui stat din ce în ce mai delegitimat, stă dreaptă în faţa unei societăţi din ce în ce mai dezumanizate, stă dreaptă în faţa propriilor colegi de breaslă care nu ar trebui să plece din faţa celor două palate din care, de la o vreme, ne vin toate relele. 

Însă aceste rele pornesc din noi înşine: EI (cei aflaţi la Putere) au înmagazinat în fiinţa lor tot ceea ce societatea noastră a identificat şi a propulsat la guvernare. Nepăsarea lor este nepăsarea noastră. Şi susţin acest punct de vedere bazându-mă pe un fapt: nimic nu ne urneşte. Nici chiar sacrificiul acestei femei. 

Suntem o societate dizolvată. Autodizolvată. Nu merităm să ne mai numim oameni, naţiune, români, creştini. Atunci când veţi merge la biserică şi vă veţi ruga pentru mărunte dorinţe gândiţi-vă întâi la Cristina Anghel. Atunci când veţi face semnul crucii, gândiţi-vă la Cristina Anghel, atunci când veţi ridica ochii spre icoane, gândiţi-vă la Cristina Anghel, atunci când veţi înghiţi o bucată de pâine, gândiţi-vă la Cristina Anghel. Atunci când veţi lupta pe vreun pat de spital pentru viaţa voastră, gândiţi-vă la Cristina Anghel.  Atunci când vă veţi privi în oglindă, gândiţi-vă la Cristina Anghel.

Marinela Şerban, ruşinată 

Un Guvern privat

Anul trecut, cam prin luna septembrie, a fost urzit un "guvern privat", care îşi propunea să iniţieze dezbateri, bănuiesc că publice, cu scopul de a însufleţi inteligenţa românească. O provocare la "utilitate" civică a celor pe care nu-i ia nimeni în seamă, dar ar avea câte ceva de spus.

Am intrat în această noapte pe site-ul "Guvernului privat" şi am constatat că nu se prea înghesuie "specialiştii" nici cu soluţii, nici cu analize, nici măcar cu idei. Puţine articole şi tot atât de puţine comentarii.

Un guguştiuc cu porumbelu-n guşă

A fost odată ca niciodată un Guguştiuc plin de încredere în sine şi cu multe "succesuri" în multe domenii...

Şi-a băgat el aripile ba prin presă, ba printr-ale comunicării, ba s-a aciuat pe lângă Marele Corb....

Marele Corb îl crescuse cu ce avea el mai bun în cămara Marii Administraţii şi, după o vreme, îl avansă din funcţia de consilier al Său în cea de MaiMare al SIE (Serviciul de Informaţii Externe). E drept! Înainte vreme, Guguştiucul şi cu soaţa sa fuseseră devotaţi - cioc şi aripi - Marelui Corb. Aşa că nu avem nimic a-i reproşa Marelui Corb care-şi adună împrejuru-i crema credincioşilor Săi.

Guguştiucul dăduse dovadă de mare isteţime, da' numa' pentru o scurtă perioadă de timp. Crezând că a ajuns pe culmile gândirii şi înţelepciunii păsăreşti, Guguştiucul a început să-şi piardă raţiunea şi, prea relaxat de la multele laxative pe care ţi le dă Puterea, s-a îmbolnăvit, destul de rapid, de purgativită verbală. Boală pentru care s-a văzut obligat să-şi prezinte demisia de MaiMare al SIE.

Nu s-a învăţat minte atunci şi, la numai doi ani de la păţitura cu pricina, Guguştiucul din povestea noastră scăpă din nou un porumbel din guşă (se vede treaba că are o fermă de porumbei pe dinăuntru său): el a afirmat că Marele Corb ştia - utilizând metoda interceptărilor telefonice ilegale - ce vorbesc alte păsări, mai ales dintre cele de pradă, din Imperiul Său. Lucru necreştinesc. Pardon, nepăsăresc! Sau, totuşi, necreştinesc?

Marele Corb s-a înfuriat şi a asmuţit asupra Guguştiucului, crescut cu miez de nucă şi cozonac, niscai păsări cu rol de acuzatori: Guguştiucu' ori probează ce-a guguruit, ori va fi trimis în instanţă. Aşa, în paranteză fie (s)pus, Marele Corb al zilelor noastre este mult mai răzbunător decât fostu'. Acela prefera să-i numească "prostănaci" pe cei mai săraci cu duhu'.

Spre sfârşitul poveştii, trântesc şi eu o părere: chiar dacă nu mă dau în vânt după caracterul 'mnealui de crezut îl cred pe Claudiu Guguştiuc.

Mircea Badea...

...sau badeanita naţională

Astă-seară îl parafrazez şi eu pe Mircea Badea: "Gata! Nu mai pot cu Badea!"

Mircea Badea nu-mi este nici simpatic, dar nici antipatic. Nu mă omor după el, dar nici nu-l contest. Nu este un individ "fără educaţie", dar nici nu doreşte să fie "mieluşel" atunci când oricărui cetăţean din România îi vine să-şi amintească - şi să folosească - toate înjurăturile din cauza unor împrejurări care ar scoate din minţi pe orişicine.

Mircea Badea suntem noi aşa cum am vrea să ne comportăm dacă ne-am lăsa conduşi de "fire". De ce să nu recunoaştem.

Ceea ce mă intrigă - deşi n-ar trebui - este atenţia care i se acordă - iată! de care mă fac şi eu vinovată în acest moment - pe toate canalele media.

Nu aş fi scris despre el dacă nu aş fi primit, prin e-mail, o analiză a "referrer" -ului Mircea Badea, un articol intitulat: "Mircea Badea, televiziunea şi efectele online". Articolul face referire la influenţa pe care "televiziunea o poate avea asupra mediului online etc. " Influenţa, în acesta caz, poartă numele lui "Mircea Badea".

Nu urmăresc, prin această postare, să-l descompun, în componente, pe împricinat. Am urmărit câteva emisiuni de-ale lui şi am ajuns la concluzia că nu am ce învăţa din emisiunea lui Mircea Badea, iar pentru a fi la curent cu ştirile - într-o manieră rapidă - îl prefer pe domnul Cazan.

Pe de altă parte, unii au nevoie de-un Mircea Badea. E mai uşor să vorbeşti despre peripeţiile unui cetăţean, care are norocul să şi le poată expune la televizor, decât să începi să ai propria atitudine. După cum am afirmat la început, Mircea Badea redă ceea ce ar vrea mulţi să exprime. Probabil că de aici îi vine şi succesul. Iar el ştie acest lucru - este un tip inteligent, să fie clar - şi îşi păstrează slujba.

Celor care îl acuză pe Mircea Badea de "slugărnicie" le-aş pune întrebarea: Oameni buni, voi cum vă purtaţi la locul de muncă? De câte ori v-aţi împotrivit "şefului"? Mircea Badea este un angajat care are nevoie de un salariu şi care a găsit metoda de a-l obţine într-un anumit mod.

Cui nu-i place să nu-i facă "rating". E foarte simplu!

Îi doresc lui Mircea Badea cât mai multe "succesuri" :)! Cât mai ţine!

P.S. Mă întreb: oi face "rating"? Doar am scris despre Mircea Badea :)!

Noa, io-s optimistă!

"Cei tineri grăiesc ceea ce fac, cei bătrâni ceea ce au făcut, iar cei nebuni ceea ce vor să facă." (O samă de cuvinte)

Ăi nebuni parcă samănă cu unii la care tăt căscăm ochii, curat ca fraierii! De nu i-am lua în samă, mult mai fericiţi şi oblojiţi la cap am fi noi, ăştilalţi! Normal, v-aţi prins, vorbesc de politicienii-media. Cân' să mai lucre bieţii de ei - pen' binele nostru ăl la comun - dacă tăt timpu' fac şi desfac cântecelele păsăruicilor din capu' lor şi în direct?

Dară dac' nu se prezintă la raport în faţa naţiunii din faţa megavijănelor iară nu-i bine! Nu putem avea mintea voioasă, nici linge bine aspirina săracului făr' de oţâră de dogeală verbală. Musai o faptă a zilei de dezbătut cu bărbatu'-n pat, în caz că mai ie, ori nu mai ie...Ştiţi voi ce! Noa!

Să ştie că femeia care nu voieşte să frământe, tătă zâua cerne. Aia mai şcolită, ia, croşetează, tăt în direct. Noa! Chiar că croşetatu' i-o adus ş-un minister, şi "accesuri" la cum au unii tăt soiu' de "succesuri".

Tăt în zâlele dă pă urmă ne spărie tăţi ăi din presă că treaba-i şucheată rău: în iarna asta n-are ţara nici cojoc, nici lămne-n sobă. Amu, uitându-mă mai cu luare-aminte prin Gaza, am zâs "doamne-ajută că io am slănină-n pod ş-o fântână colea, păstă gard, în ograda vecinului ăl ochios. Amu, pe la noi război nu-i, şosăle dă le zâce autostrăzi să vină alţii păstă ţară, nu-s! Meră şi nuci, nu-s! Şâ noi ca alţii, mango şi curmale!..."

Dăspră căldurică, iac' oleac' de pătură dăn lâna oilor jijeşti - văzutără-ţi voi la ce-i bun "jiji"? - ş-o rezolv şî p-asta!

Noa, sara bună!

Ne-au lucrat

Ne-am luat-o, ne-am luat-o! Again! Şi dăn stânga, şi dăn dreapta, şi dă pă şăntru, şi dănăuntru graniţelor, şi dănafara lor, şi dă la comunism, şi dă la capitalism, tot aşa se joacă fata, i-la-'i-na-ţi-o bună, măi-rumâne! Aşa rămâne şi dă-aci mult mai ieste!

Baiu'-i mare, da' făr' de bai n-avem la ce stupi coji de seminţe şi la ce ocârî. Fără năcazuri ne-am crăcăna de plictiseală. La bine facem noi nazuri. Nu ne-o urat de bine - curat la suflet şi sămţâre - însuşi capu' ţării? Numa' cân' mi-amintesc de şuviţa lui a sculată şi ştiu ce-o vru' să zâcă dă ţăpe...Nu pentru sistemu' ăl ticăloşit ierau, iele, ţăpele! Ţăpele erau pentru poporu' ista lins pe-o bucă în perioada ielectorală şi-mpuns straşnic în ailaltă, după. Dară noi, aş! Cum s-apropie vro campanie ielectorală cum sărim cu tot sufletu' s-ajutăm la re-ascuţâtu' ţăpelor. Ia, amu, aşa suntem noi, rumânuţii, mai masochişti oţâr'!

Na, că mă luai cu vorba şi nu atinsăi subjăctu'! Care subjăct să răferă la ce-o declarat unu, Ilie a lu' Sârbu, pus mare - iară - păstă struţii şi măslinele dă import, de-amu, cu euroi din butoaiele un' pă vrămuri să ţineau galbenii ăi rumâneşti adusă!

Zâce aşa Ilie ista a lu' Sârbu, tac'su: "Am spus că de doi ani se lucrează la ea (la Alianţa PSD-PDL) şi eram mirat când, în emisiunile televizate la care participam şi spuneam despre discuţii, ceilalţi politicieni negau. (...) În Alianţă au crezut şi alţii, iar preşedintele Băsescu a fost unul dintre susţinătorii ei." (citat preluat d'acilea)

Ilie a lu' Sârbu ştie s-o-ntoarcă ca să nu-nţălăjăm ni'ca. Când o fost capu' ţării susţânătoru'? În timpul ălor doi ani, ori amu' mai pe alejări? Io cred c-or fost înţălăşi dintotdeauna, din vremea FSN-ului, numa' că tre'ia năşte diversiuni, năşte-ntortocheli bine-ncălcite s-ajungă la vrerea lor care în sfârşât o ieşât la potr-iveală! (cacofoniile-s rumâneşti şi pusă pen' impresie artistică, că doară nu dor! Dă-boc! Ioi, dăloc!)

Chestiuni...

Aşa-i stă bine unui popor: unii cu laptele, alţii cu mierea; alţii şi cu laptele şi cu mierea; iar alţii, alţii să se lingă pe bot uitându-se critic la cei dintâi. Chestiune de (o)rânduire.

Din cotidianul Ziua aflăm că nu trebuie să ne facem griji pentru bunăstarea noilor aleşi: o au maaare. În consecinţă, nu mai este cazul să apeleze la banul public pentru rezolvarea problemelor personale. Cu noua Guvernare banul public va fi în siguranţă. Îmi voi petrece liniştită sărbătorile, mă voi bucura de friptura de struţ şi de ştrudelul cu smochine şi voi zâmbi frumos pentru că este recomandat râsul atânci când te pufneşte plânsul. E o chestiune de prestigiu personal să-ţi stăpâneşti emoţiile şi să arăţi prietenilor, vecinilor, cunoscuţilor, ce bine o duci tu, doar ai votat de fiecare dată pe cine trebuia.

Eşti fericit pentru că ştii că ţara are lapte şi miere suficientă, e doar o chestiune de timp până vei ajunge să te loveşti cu capul de zid şi îţi vei da seama că laptele şi mierea sunt chestiuni care ţin de împărţeală câinească între indivizi care gândesc altfel decât tine: gândesc câineşte.

În cele din urmă, dacă vrei să faci parte din haită (scrisesem "haină") ar putea fi doar o chestiune de gust.

Cine are de câştigat de pe urma gestului lui Theodor Stolojan?

Este o întrebare provocatoare pe care o lansează cei de la ziarul Gândul.

Cine are de câştigat? Pe scurt: comunismul. În detaliu? Voi încerca o analiză.

Pentru a răspunde la această întrebare se impune să-l privim pe domnul Stolojan în întregul său şi în întregul din care face parte: lumea gălăgiei politice. De fapt, se cuvine a despăduchea toată politica de după 1989. Eu refuz ideea că, în numele stabilităţii, nu trebuie să contribui la îndreptarea relelor acţiuni din trecut. Eu refuz ideea că nu trebuie să privesc în trecut, în acel trecut, de cum 19 ani. Dacă nu aş arunca un ochi în trecut aş repeta greşelile; aşa se spune, nu? Iată, mâine este 16 decembrie! Trecutul strigă! Sună patetic, însă permiteţi-mi asta...

Dar să revenim. Am înţeles târziu că valorile democraţiei, aşa şchioapă cum este, sunt mereu în pericol. Am înţeles asta în 2000, atunci când am fost nevoită să-l aleg pe domnul Iliescu pentru a nu încăpea patria pe mâna lui C.V. Tudor. Tocmai îmi dădusem seama de eroarea în care am fost în 1990. Da, atunci, în 1990, l-am votat pe Iliescu şi pentru asta mă urăsc şi în ziua de azi.

Apoi am votat schimbarea. Apoi altă schimbare. Întru târziu dă tăt am priceput: aproximativ vro 100 de politicieni şi încă vro 100 de căţelandri se rotesc de 19 ani. Ei câştigă mereu, că sunt sau că nu sunt la guvernare: câştigă bani, iar prin bani, putere. Sau invers. Îşi însuşesc economia fără a pune ceva în schimb. Îşi însuşesc banii fără a-i face să circule, să producă. Înstrăinează banii ţării fără a-i investi în ceva pentru ţară. De ce? Simplu: pentru ei ţara nu există. Ce-i aia ţară? Un cuvânt evaporabil. Pe când banii, ehei, banii...

Am citit despre capitalism, liberalism, socialism, monarhii constituţionale, am încercat să înţeleg mecanismele unor economii care păreau viabile, am citit cărţi de economie comparată, istorie şi organizare, am citit sute de cărţi pentru a mă dumiri. Rezultatul a fost GÂNDUL eliberat de tarele paternaliste. Am devenit o femeie cu gândire liberală, eu fiică de muncitori, cu rădăcini ţărăneşti. O femeie cu judecată liberală şi cu inima pe stânga. Aşijderea, părinţii mei, oameni simpli, sunt cetăţeni cu gândire liberală.

Acum îmi este teamă că tot ceea ce am învăţat va sfâşia în mine. Am simţit gustul libertăţii - aşa imperfectă cum este - şi, constat că, după 19 ani, politic, se reunesc ganglionii maligni ai trecutului. Plină de patos, nu? Este permis. Cu o condiţie: să nu te iei în serios.

Pentru că nu am vrut să privim în acel trecut, pentru că nu am cerut cu insistenţă pedepsirea celor care au susţinut şi întreţinut acel trecut, pentru că ne-am compromis alături de politicienii din "rândul doi ai conducerii PCR-ului" şi pentru că am acceptat "metastaza" în locul extirpării, vom plăti, probabil, preţul: de pe urma gestului lui Theodor Stolojan - un gest pe care eu îl interpretez simbolic, chiar dacă, în fapt, este măsurabil - va avea de câştigat tipul de mentalitate comunistă, care, încet-încet, se regrupează, se pare, în Est (a se vedea cum a luat-o la ficaţi Opoziţia rusă). Aşadar şi la noi. Un comunism "al gulerelor albe", cum se spune.

De pe urma gestului lui Theodor Stolojan câştigăm cu toţii ceva ce n-aş fi vrut să câştigăm: paşi înapoi. Nici nu sunt sigură că am fi făcut câţiva înainte. Am...?

Şi pot spera doar atât: să mă înşel.

--------------------------------------------
16 decembrie 2008

P.S. Naaah! Nu cred. Să fi fost domnu' Stolojan "calul troian" al PNL-ului? Să fi fost "sacrificat" de către PNL, să fie trimis în PD pentru a-l "infecta" din interior? Naaah! Ar trebui să-i bănuiesc pe unii dintre domnii politicieni de prea multă inteligenţă. Naaaah! Cre' că am visat urât! :)

Stolo...are o nouă (de)cădere

De data aceasta, motivul invocat de domnia sa nu este unul medical. Să ne bucurăm şi să-i colindăm "de bine". Domnul Stolojan are un argument, enunţat dar nu susţinut printr-o de monstraţie: "vrea să dea o speranţă generaţiei tinere, care să intre în politică, la nivel de vârf".

În 2 decembrie scriam aici că negocierele vor fi unele cu "dosarele" pe masă. "Depunerea mandatului" înseamnă ceea ce a însemnat şi în 2004: şantajul. O bănuiesc...cu toate forţele. Restul sunt ..."gogoşi, baloane, poveşti, palavre etc".

Pe de altă parte, s-ar putea să fie Băse-marinarul înghiţit de Stolo-peştişorul? Aşa, în joacă?


Efecte:
Deocamdată, zgâlţâituri la Bursă...
PSD-ul "elaborează" alte planuri. Vor mai mult. Normal, nu?

Chiar cu preţul „ruşinii”

Într-o vreme credeam că politica se calculează pe o tablă de şah. Într-un târziu am înţeles că nu este aşa: politica este un joc de cărţi. Se joacă în funcţie de cărţile care-ţi "vin la mână". Onorabilitatea politicii este un mit. Putem vorbi de o asemenea calitate numai individual.

Nu am pretenţia că mă pricep la politică. Ea, politica, şi eu, nu suntem compatibile. Când eu spun A, ea decide B; politica este agresivă, eu sunt paşnică şi împăciuitoare.

Însă mi-a trecut prin minte o idee şi până nu v-o împărtăşesc simt că nu pot înghiţi cozonac de Crăciun. Iar eu îmi merit cozonacul pentru că am ţinut post. Mă rog, postul culinar. De înjurat am înjurat în ziua alegerilor. Am şi minţit de vro două-trei ori. Am minţit pentru că trebuia să încurajez pe cineva; au fost minciuni „bune”.

Să revenim la năstruşnica mea idee.

Se făcea că PNL-ul intră la guvernare. Adică, peneliştii au plătit preţul ruşinii, au renunţat la orgoliu şi la verticalitate şi au acceptat, cu mici obiecţii, propunerile PDL-ului. Ajunşi la Putere, alături de PDL, voinicii PNL-ului îşi permit să aibă şi poziţie şi opoziţie. Dacă nu place PDL-ului, peneliştii pot oricând să treacă în Opoziţie. Dar după ce au ajuns la Putere. Ce, ei nu au avut un guvern minoritar? Şi s-au descurcat. Guvernul PDL-ist rămâne minoritar.

Să analizăm ideea. PLD şi PNL - la putere. Nu se înţeleg. PNL-ul trece în Opoziţie unde este şi PSD-ul. Opoziţia este puternică, PDL-ul nu poate face ce vrea. PSD-ul nici el, nu e la Putere.

Nu sunt de acord că PNL-ul ar putea fi „canibalizat” de către PDL. Din contră, ar avea şansa trecerii în Opoziţie de pe poziţii mari. Aşa, nu au ales Opoziţia decât de nevoie. Au dat dovadă de slăbiciune.

Dacă politica tot e „curvă” trebuie să o baţi cu propriile ei arme: să fii mai „curvă” decât ea. O „curvă deşteaptă”.

VASILE PARASCHIV

Am fost extrem de impresionată de gestul domnului Vasile Paraschiv, disident anticomunist, care a refuzat, ieri, de Ziua Naţională a României, decoraţia înmânată de preşedintele Traian Băsescu.

Încetul cu încetul, aceste persoane dispar din vieţile noastre. Nu-i regăsim în viaţa politică, iar numele lor nu apar în primele pagini ale ziarelor; nimeni nu scrie despre ei pe Wikipedia. Nu fac parte din "lumea mondenă", din "crema societăţii". Nu atrag feed-back-uri şi nu cresc "rating"-ul. Sunt oameni în faţa cărora ne este ruşine să stăm prin micimea noastră. Aşa că, mai bine îi ignorăm.

Uneori, se găsesc unii care, pentru câteva momente, se caţără pe umerii acestor oameni pentru a căpăta notorietate. Nu mă refer aici neapărat la domnul Traian Băsescu. Dânsul a încercat să-şi facă datoria de şef de stat. Nu pun în discuţie nici "autoritatea morală" pe care ar avea-o ca om. Vreau doar să scot în evidenţă cât de deformată este gândirea noastră a tuturor. Cât de plictisitor este să vorbim despre etică, despre patriotism, despre implicare.

Există în Franţa, un om care aşteaptă şi el ca patria să-l cheme: Paul Goma. Nu el trebuie să vină. Noi trebuie să-l chemăm. De asemenea, sunt, printre noi, o mulţime de eroi pe care îi regăsim în "Memorialul Durerii" al Luciei Hossu Longin. Mi-aş dori ca, măcar o dată pe săptămână să-i cunosc prin intermediul unor emisiuni de televiziune. De ce sunt ţinuţi aceşti eroi departe de noi? Nu vreau doar să-i văd decoraţi. Vreau să le aud poveştile, dramele şi ce i-a determinat să lupte pentru idealurile lor. Şi cum au rezistat!

Astăzi, toată lumea râde nefericită

Nici Alianţa PSD-PC, nici PD-L-ul nu se aşteptau la o aşa întorsătură.

Cele două partide ale primelor două locuri nu au de ales decât să negocieze. Însă negocierile, de pe picior de egalitate, pun în pericol "specificul" doctrinar al fiecăruia. Chiar dacă PD-L-ul nu şi-a conturat definitiv identitatea, pretinde că are una: este un partid de dreapta. Nu a dovedit-o, iar acum, într-o alianţă - cea mare - cu PSD-PC ar fi chiar descumpănitor. Cu voie sau fără, nu vor fi...de dreapta. Însă, un guvern PSD-PC-PD-L ar trimite sigur PNL-ul în opoziţie, lăsându-l izolat cu totul din punct de vedere al eficienţei mandatelor. Sunt convinsă că există destui care s-ar bucura de aşa o variantă.

Pe de altă parte, nu este exclus ca Alianţa PSD-PC să aibă soarta Alianţei DA. Totuşi, nu cred. Desprinderea de PSD ar trimite PC-ul acolo unde este acum PRM şi PNG. Prudenţa îi obligă să aibă "ciocul foarte, foarte mic".

Recunosc, PNL-ul nu a dat dovadă de cumpătare şi consecvenţă doctrinară în cei patru ani. Dacă vor forţa prea mult nota, s-ar putea să contribuie la "buna înţelegere" a primelor două partide. Cum în politica românească verticalitatea este nulă mă aştept la cele mai ciudate modele de guvernare.

Un guvern PD-L+PNL, formula de guvernare pentru care aş opta, din perspectiva opţiunii mele liberale, pare sortit eşecului numai şi numai din pricina orgoliilor. Obiectivul central al partidelor fiind câştigul propriu de ce m-aş amăgi să sper că aceste două formaţiuni vor lua în calcul România şi pe cetăţenii ei?

Mai există o teorie, naivă? La negocieri se vor scoate foarte multe "dosare" pe masă. Şi cine va fi mai tare în "dosare" va fi dirijorul. Însă nimeni din "orchestră" nu va fi lăsat pe dinafară. La bani.

Vorba aceea, servindu-ne patria să ne servim şi pe noi!

  Te-ai aştepta că dacă au trecut aproape douăzeci de ani de când tot încercăm să ne „schimbăm mentalitatea”, secreţiile vechiului regim să se fi scurs...

            Da de unde! "Degeaba", adverb frate cu românul, nu se dă dus cu nici un chip din firea mioritică. Şi mă refer la sensu’ lui cel rău, bată-l să-l bată!

            Să vedem...

            (De)geaba scriem pe toate panourile şi pe uşile WC-urilor lozinci că vrem o Românie aşa şi pe dincolo. Cei care tre’ s-audă nu mai sunt impresionaţi demult de tot, din moşi-strămoşii lor, de şlagărele de jale ale păstoriţilor de către Sfinţii Putere şi Autoritate.

            'Geaba hăulim că salariul minim pe economie nu acoperă, în timp de iarnă – ştiu, ştiu că scriu vara, da’ am şi eu şlagăru’ meu -  cheltuielile obligatorii. Nu plăteşti, una-două vin prea-minunatele penalităţi. Da’ i-a spune-mi scumpule, ţie, cetăţean român, cine-ţi plăteşte penalităţi pentru sănătatea de care nu-ţi permiţi să ai grijă? Cine-ţi plăteşte penalităţi pentru că stai la rând la ghişeele şi la fişierele spitalelor? Cine-ţi plăteşte penalităţi pentru slaba pregătire şcolară a copiilor? Ai? Aud?

            'Geaba tot parfumăm şi gătim patria-mumă şi vrem s-o arătăm pe-afară, prin ăle străinătăţuri, câtu-i de fascinantă, că de cum i-ai ridicat năframa îi apare chipul ciupit de buboaiele corupţiei, braţele firave, vlăguite de celebri „băieţi dăştepţi”, pletele de Ileană Cosânzeană, sure şi fără strălucire şi, pe sub poalele rochiei de mătase, mai găseşti niscai maidanezi, copii ai străzii, cerşetori, drumuri cu gropi, subsoluri insalubre ş.a.md.

Apoi de! ce să vă fac! Chestiunile nu se rezolvă numa’ cu scrisu’ pe păreţi! Trebuie şi oarece mobilizare civică, puţină atitudine, îndreptată o ţâră coloana vertebrală...

            Şi mai avem un „degeaba” mioritic. „Îi...pe gratis?”