Pagini

Se afișează postările cu eticheta opinia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta opinia. Afișați toate postările

vineri, 15 octombrie 2010

Sorin Ovidiu Vântu predică "unitatea naţională" - din punct de vedere financiar - la emisiunea "Vorbe grele"


Ce ar trebui să înţeleg din asta? Să dau ţării 25% dintr-un amărât de salariu pentru a "pântecoşi" un buget care este el însuşi "gaura neagră" a României? Mai degrabă cred că domnului Vântu i s-a sugerat să "ne pregătească" pentru alte şi alte "jăpcuiri" ale veniturilor...

Unitate naţională, da! Însă după ce sunt "scărmănate" bine de tot averile ilicite. Auzi! Spunea Predoiu cândva că averile ilicite să fie impozitate! N-ar putea fi confiscate, iar posesorii să dea niscai declaraţii pe la "organ"? Doar sunt ilicite, nu?


De fapt, cui spun io toate astea? Milioanelor de nemulţumiţi care îşi strigă necazurile în stradă?





luni, 15 decembrie 2008

Cine are de câştigat de pe urma gestului lui Theodor Stolojan?

Este o întrebare provocatoare pe care o lansează cei de la ziarul Gândul.

Cine are de câştigat? Pe scurt: comunismul. În detaliu? Voi încerca o analiză.

Pentru a răspunde la această întrebare se impune să-l privim pe domnul Stolojan în întregul său şi în întregul din care face parte: lumea gălăgiei politice. De fapt, se cuvine a despăduchea toată politica de după 1989. Eu refuz ideea că, în numele stabilităţii, nu trebuie să contribui la îndreptarea relelor acţiuni din trecut. Eu refuz ideea că nu trebuie să privesc în trecut, în acel trecut, de cum 19 ani. Dacă nu aş arunca un ochi în trecut aş repeta greşelile; aşa se spune, nu? Iată, mâine este 16 decembrie! Trecutul strigă! Sună patetic, însă permiteţi-mi asta...

Dar să revenim. Am înţeles târziu că valorile democraţiei, aşa şchioapă cum este, sunt mereu în pericol. Am înţeles asta în 2000, atunci când am fost nevoită să-l aleg pe domnul Iliescu pentru a nu încăpea patria pe mâna lui C.V. Tudor. Tocmai îmi dădusem seama de eroarea în care am fost în 1990. Da, atunci, în 1990, l-am votat pe Iliescu şi pentru asta mă urăsc şi în ziua de azi.

Apoi am votat schimbarea. Apoi altă schimbare. Întru târziu dă tăt am priceput: aproximativ vro 100 de politicieni şi încă vro 100 de căţelandri se rotesc de 19 ani. Ei câştigă mereu, că sunt sau că nu sunt la guvernare: câştigă bani, iar prin bani, putere. Sau invers. Îşi însuşesc economia fără a pune ceva în schimb. Îşi însuşesc banii fără a-i face să circule, să producă. Înstrăinează banii ţării fără a-i investi în ceva pentru ţară. De ce? Simplu: pentru ei ţara nu există. Ce-i aia ţară? Un cuvânt evaporabil. Pe când banii, ehei, banii...

Am citit despre capitalism, liberalism, socialism, monarhii constituţionale, am încercat să înţeleg mecanismele unor economii care păreau viabile, am citit cărţi de economie comparată, istorie şi organizare, am citit sute de cărţi pentru a mă dumiri. Rezultatul a fost GÂNDUL eliberat de tarele paternaliste. Am devenit o femeie cu gândire liberală, eu fiică de muncitori, cu rădăcini ţărăneşti. O femeie cu judecată liberală şi cu inima pe stânga. Aşijderea, părinţii mei, oameni simpli, sunt cetăţeni cu gândire liberală.

Acum îmi este teamă că tot ceea ce am învăţat va sfâşia în mine. Am simţit gustul libertăţii - aşa imperfectă cum este - şi, constat că, după 19 ani, politic, se reunesc ganglionii maligni ai trecutului. Plină de patos, nu? Este permis. Cu o condiţie: să nu te iei în serios.

Pentru că nu am vrut să privim în acel trecut, pentru că nu am cerut cu insistenţă pedepsirea celor care au susţinut şi întreţinut acel trecut, pentru că ne-am compromis alături de politicienii din "rândul doi ai conducerii PCR-ului" şi pentru că am acceptat "metastaza" în locul extirpării, vom plăti, probabil, preţul: de pe urma gestului lui Theodor Stolojan - un gest pe care eu îl interpretez simbolic, chiar dacă, în fapt, este măsurabil - va avea de câştigat tipul de mentalitate comunistă, care, încet-încet, se regrupează, se pare, în Est (a se vedea cum a luat-o la ficaţi Opoziţia rusă). Aşadar şi la noi. Un comunism "al gulerelor albe", cum se spune.

De pe urma gestului lui Theodor Stolojan câştigăm cu toţii ceva ce n-aş fi vrut să câştigăm: paşi înapoi. Nici nu sunt sigură că am fi făcut câţiva înainte. Am...?

Şi pot spera doar atât: să mă înşel.

--------------------------------------------
16 decembrie 2008

P.S. Naaah! Nu cred. Să fi fost domnu' Stolojan "calul troian" al PNL-ului? Să fi fost "sacrificat" de către PNL, să fie trimis în PD pentru a-l "infecta" din interior? Naaah! Ar trebui să-i bănuiesc pe unii dintre domnii politicieni de prea multă inteligenţă. Naaaah! Cre' că am visat urât! :)