Pagini

duminică, 1 ianuarie 2012

Cenuș(t)iu

- depresie de 1 ianuarie -

nu mă atinge cu degetele nu
mă atinge cu buzele înmuiate în bere
nu-mi lăsa pe noptieră biletul cu ora la care
vrei să ne întâlnim în faţă la idem
 
eu astăzi sunt atât de ocupată filmez
sensurile giratorii trotuarele pentru o singură persoană
camerele video din faţa casei de cultură beculeţele colorate
arse stinse sparte
din copacii fără frunze fără foşnet fără scoarţa din care
îmi luam tămâia verde pentru tictacul inimii
 
afară e atât de multă linişte
totul e cenuşiu pleoapele îmi sunt atât de grele de sub ele
dispar sărbătorile colindele bomboanele din pomul de crăciun
revelionul
cozonacul cu mac îmi apare hidos în minte râde acum lăbărţat
pe coapsele mele
capul îmi atârnă când într-o parte când în alta mă dor muşchii
gleznele scârţăie indiscrete din stomac ies zgomote ciudate
mâinile şi picioarele îşi povestesc unele altora păţaniile
trecutei nopţi
 
neschimbată rămâne doar bucuria
de a-mi lăsa undeva
pe cer
semnătura,
 
marinela şerban
 

luni, 19 decembrie 2011

Adriana TOMONI - "Dar de Crăciun"

Dacă Sebi n-ar fi fost neastâmpărat şi insistent, activitatea Bibliotecii noastre nu ar fi fost atât de prodigioasă (mamă, ce cuvânt găsii). Lansări de carte – nu doar la Deva -, întâlniri cu scriitorii, standuri ale editurilor din judeţ şi din ţară, desfăşurări de acţiuni care mai de care mai interesante! Ce mai, sunt mândră de Biblioteca noastră unde, reamintesc, nu sunt angajată! :)
Aşadar: ta-ta-ra-ta-ta:

COMUNICAT DE PRESĂ
În aceste zile de luminoasă aşteptare a Naşterii Domnului, Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva are deosebita bucurie de a organiza lansarea volumului de versuri intitulat “Dar de Crăciun“, semnat de poeta Adriana TOMONI.
Evenimentul va avea loc în ziua de 21 decembrie 2011, ora 16, în incinta Deva Mall, etajul 4, Salle d’Or.
Volumul a apărut în excelente condiţii grafice la Editura Emia din Deva, condusă de poeta şi omul de cultură Paulina Popa. Numele poetei Adriana Tomoni este binecunoscut cititorilor familiarizaţi cu textele de spiritualitate, poeta fiind autoarea a numeroase texte dedicate unor figuri marcante ale Ortodoxiei.  
Volumul care se va lansa în pragul Crăciunului este dominat de o lirică religioasă plină de sensibilitate, de un autentic spirit ortodox, de adevărate spovedanii sufleteşti făcute de poetă în numele iubirii fără margini faţă de Dumnezeu. Structurat pe câteva capitole bine definite şi purtând titluri semnificative – Pentru tine, Doamne, De Crăciun, Copiii nimănui, Anotimpuri, Haideţi acasă de Crăciun – volumul reuşeşte să contureze profilul poetic original şi extrem de sensibil al autoarei. Scrise într-un limbaj cald, apropiat sufletului fiecărui creştin, versurile din volumul Dar de Crăciun vor fi cu adevărat un binevenit cadou de Crăciun de care se vor bucura cititorii de toate vârstele. 
Cu deosebită preţuire,
Director-Manager,
Ioan Sebastian BARA
Să ştie: foiţe devene cetatea vrăjită plutacupaparude

miercuri, 14 decembrie 2011

Încheiere

întind mâna pentru că aşa îmi dictează inima
întind mâna după foaia de observaţie a zilei şi
din puzderia de momente sfărâmicioase aleg câteva
măceşe pentru ceaiul dinaintea somnului

din vârful blocului se-aruncă-n gol personajele din
fotografiile pe care le-au înviat amintirile noastre
şi după ce duhurile sunt luate de vânturi întâmplătoare
după ce au adormit şi ciclopii de ceaţă
mă întorc în inima de nisip a necunoscutului
care mi-a scris că se vede în ochii mei

ori de câte ori umblă desculţ prin gura uriaşă a
zilei ce va să vină după fiecare...


porumbelul călător:  ela roseni carra vania stories of old flavius
gheorghe a.  marius

vineri, 15 aprilie 2011

Dumitru Hurubă - "Scorpionisme" şi "Evadaţii din Clexane"

Risipite de-a lungul timpului în ziarele Oglinda şi Lumina, tabletele scriitorului Dumitru Hurubă din cartea Scorpionisme învelesc în ele imaginile eternei noastre tranziţii spre..., nici nu mai ştim bine spre ce. Tabletele sunt urmate de câteva "puncte de vedere-eseu" în care scriitorul "indexează" perioade ("Postbelic - Postdecembrist"), personaje ("Un mit inventat - Ahasverus"), tendinţe ( "Spre demitizarea lui Eminescu?") etc.

Despre romanul Evadaţii din Clexane, pentru a nu grăi verzi şi uscate, voi scrie peste câteva zile.
Cele două cărţi ale scriitorului au fost lansate ieri, 14 aprilie, la Casa de Cultură din Deva.