Pagini

joi, 3 decembrie 2009

Hai să încercăm şi "Proiectul Johannis"

În cele din urmă, gestul doamnei Cornea m-a determinat să iau o decizie: merg la vot şi-l votez pe Geoană.
În zilele Revoluţiei eu nu am fost pe străzi. Am fost crescută într-o familie care s-a ferit să aibă discuţii periculoase în preajma mea sau a fratelui meu. La Revoluţie am fost foarte surprinsă de ceea ce aflam că se întâmplă în România. În câteva zile am înţeles câte ceva, dar conştientă am devenit în câţiva ani.
Nu mă pot lăuda cu fapte eroice. Mai mult, în 1990, l-am votat pe Iliescu. Şi, tocmai pentru că am întâlnit oameni care au participat la Revoluţie sau care au suferit cu adevărat pe vremea dictaturii ceauşiste şi care acum aleg să-l voteze pe Geoană, am decis să fac aceeaşi alegere. Într-un anumit sens mă bazez pe judecata lor, bunul-simţ mă îndeamnă să merg pe aceeaşi cale, iar principial va trebui să mă împac cu mine însămi. Mai ales dacă alegerea se va dovedi greşită.
Nu mă îmbăt cu apă rece şi nu visez râuri de lapte şi miere, însă eu sunt convinsă că dacă domnul Băsescu ar câştiga alegerile, iar "majoritarii" actuali din Parlament nu ar renunţa la punctul lor de vedere ar mai trece multă vreme până s-ar reuşi ceva constructiv. Şi nu ne permitem.
Apoi, mai suntem şi noi cetăţenii. Nu trebuie să ne impunem punctul de vedere doar la alegeri. O societate civilă mai puternică nu ar fi permis ascensiunea baronilor, a mogulilor, a oligarhilor. Răspunderea noastră unde este? Atitudinea dintre campaniile electorale unde este? Nu putem arunca vina doar în spatele politicienilor. Suntem în egală măsură responsabili pentru lipsa noastră de implicare civică atunci când suntem nemulţumiţi. Este mult prea uşor pentru conştiinţa noastră să ne spunem că "ăia-s vinovaţi! dacă l-or votat pe X!...", decât să ne mobilizăm unitar atunci când sunt decizii care nu convin interesului public.
Avem o vină! Iar eu am ales să las la o parte prejudecata şi stereotipia şi să încerc, încă o dată, altceva.
------------------------------------------------------------------------
P.S. 1. Impresia mea a fost că, în final, ambii candidaţi au jurat strâmb. Repet, este vorba de o impresie, nu de o opinie. Mi-aş dori să mă înşel. Pe de altă parte, "surpriza" lui Robert Turcescu mi s-a părut o copilărie. Însuşi Dumnezeu a "recomandat" să nu jurăm, ci răspunsul nostru să fie "da" sau "nu". Păcătos este "jurătorul", dar şi provocatorul.
2. Domnul Geoană mai are multe de învăţat despre "capcanele" politicienilor. Dacă "marinerului" i-a fost atât de lesne să-i întindă cursa "Vântu" ce va face în faţa lupilor din partidul domniei sale? Şi ce va face în faţa vultanilor mondiali? Are nevoie urgentă de câteva injecţii contra naivităţii. Putea să spună:" Nu vă interesează, domnule Băsescu, cu cine mă întâlnesc şi cu cine nu."
3. Totuşi îl votez. Am văzut ceea ce poate Traian Băsescu. Geoană merită să aibă şansa să demonstreze ceea ce poate.

9 comentarii:

Anonim spunea...

Alege-l pe cel care te reprezinta.

Geaona
Basescu

ordinea candidatilor de mai sus este aleatorie...

Anonim spunea...

Alege-l pe cel care te reprezinta.

Geoana
Basescu

ordinea candidatilor de mai sus este aleatorie...

Anonim spunea...

Alege-l pe cel care te reprezinta.

Basescu
Geoana

ordinea candidatilor de mai sus este aleatorie...

Ela Roseni spunea...

Nu ma reprezinta niciunul. Pur si simplu stiu ca voi alege din nou dintre doua rele...unul mai mare si unul mai mic! Pentru ca asa au votat romanii: la stanga!

Ela Roseni spunea...

Insa imi asum ceea ce fac...ne-anonim!:)

vlad.mircea. spunea...

DEce sa nu-ncercam? ce-avem de pierdut? desi, la drept vorbind scapam de stanga s-o luam la stanga imprejur, insa cine stie, poate ca avand un guvern german si lucrurile vor incepe sa se miste ca p-acolo, numa d-un lucru mi-i frica: sa nu-nceapa dragii nostri MUNHAUSEN locali sa-si puna oamenii-n posturi caldute si sa bage strambe c-atunci s-o duus pa Sambata tata increderea noastra si tata munca celor cinstiti, si ne mai afundam in tunel. Doamne ajuta sa nu fie-ase ba chiar s-ajungem si noi unde ni-i locu adica-ntre tarile dezvoltate si respectate, c-amu vai da tara, vai da neam si-i pacat da noi

Vania spunea...

Eu am decis mai demult, deşi mărturisesc că nu-s vreun entuziast, merg pe "răul cel mai mic"...

Ela Roseni spunea...

Vlad, eu nu mai aştept nicio garanţie din partea politicienilor. La cât am fost de jumuliţi de încredere şi de speranţe nu mai există şanşa să fiu luată prin surpindere...Am doar curiozităţi...:)!

Ela Roseni spunea...

Vania, suntem soldaţi cu vechime. Ne ne speriem atât de uşor, nu?