Mi-am permis să preiau ideea de la isteţul acesta, care a fost recomandat de cel sprinten la minte de-aici. Adică Parlamentul îi poate spune domnului Traian Băsescu: "Măi băiatule, du-te şi-ţi fă temele, mai revizuieşte-ţi puţintel vocabularul şi comportamentul - poate şi sufleţelul - şi-apoi mai treci pe la noi."
Să vedem câtă vârtoşenie au parlamentarii în ei. S-ar putea să constatăm că dacă li se oferă uită de tăte cele! Şi te pomeneşti că trece...E puţin cam riscant.
Pe de altă parte, stau şi cuget dacă nu de asta ar cam vrea domnul Băsescu un parlament unicameral: pentru a fi mai uşor de mânuit. După care, având parlamentarii pe care îi doreşte, ar putea trece la schimbarea Constituţiei după mintea 'mnealui, după care ar sugera că ar vrea un mandat pe viaţă că doar e singurul conducător care a reformat statul şi tot aşa...
Şi de aici avem ce prelua...
------------------------------
Din nefericire chestiunea cu ne-investirea nu e valabilă:
ARTICOLUL 83
(1) Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului.
(2) Preşedintele României îşi exercită mandatul până la depunerea jurământului de Preşedintele nou ales.
(3) Mandatul Preşedintelui României poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă.
--------------------------
Pe de altă parte, stau şi cuget dacă nu de asta ar cam vrea domnul Băsescu un parlament unicameral: pentru a fi mai uşor de mânuit. După care, având parlamentarii pe care îi doreşte, ar putea trece la schimbarea Constituţiei după mintea 'mnealui, după care ar sugera că ar vrea un mandat pe viaţă că doar e singurul conducător care a reformat statul şi tot aşa...
Şi de aici avem ce prelua...
------------------------------
Din nefericire chestiunea cu ne-investirea nu e valabilă:
ARTICOLUL 83
(1) Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului.
(2) Preşedintele României îşi exercită mandatul până la depunerea jurământului de Preşedintele nou ales.
(3) Mandatul Preşedintelui României poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă.
--------------------------
29 de comentarii:
Urmăream pe Crin la Antena 3...
Io nu-s acasa...O sa-l vad in reluare...:)
Sa-mi spui si mie, scurt, ce a hotarat...
Zice bine, inclusiv despre boul Tăriceanu...
De-abia astept sa vad inregistrarea...
cand l-am vazut in octombrie pa a lu floarea ca se vrea prezident am zis ca cand s-o incinge electorala ii rup astia fo mana si-l bat cu ea peste gioale...no bine intre timp a demonstrat ca are oo , cam clocite ,e drept ,da' tot oo se cheama...Baietu asta simtit ( tulcean d-al meu) asa ce m-a sensibilizat ca era sa ma convinga sa-i dau fo doua-trei voturi din partea mea , mai ales cand am auzit ca i-a crepat si nevasta... Ce-mi place la el e ca are cicalea caracter ... de curva ( vezi evolutia anti geoana -pro geoana, anti base da'cu base etc). Cariera politica a lu crin s-a terminat- astepta-ti va rog inca 20 de ani pana cand s-o mai remarca poate cu ceva acest ilustru fraier!
Nicu, bine, bine! Am inteles! Astea sunt chestiuni de imagine...Eu astept fapte confirmate, dovedite...Nu-mi las simturile sa ma domine...Prefer ratiunea...Simplu
Aaaa, si mai am ceva de spus...Eu cred ca cei mai josnici sobolani rosii nu sunt cei de la PSD impotriva carora poti lupta pe fata pentru ca sunt vizibili...Sunt cei care au opinii...ascunzandu-se in intunericul anonimatului...
nici eu nu sunt fericit , base e un marlan iar pedeleaua o adunatura de jigodii : Crin a facut greseli majore iar afisarea lui pe posturile lu felix si vantu i-a daunat mai mult decat crede-ti,iar gioana ...proasta targului.
aaa, si mai am ceva de spus ... cumva citesc pa ciutacu ? recte votu' lui mai important decat votu' lu diaspora...
Nicule, sunt de acord cu tine ca Antonescu s-a dedat la boacane...Doar ca eu am judecat anii, nu campania...Ma bucu ca putem avea un dialog civilizat si pe argumente. Trebuie doar sa deschidem urechile - si unii si altii. Cred ca staffurile de campanie nu sunt intotdeauna alcatuite din cei mai competenti oameni. Prea vrem cu totii sa fim sefi si sa consideram ca ideile personale sunt cele mai bune. Nu...Eu sunt adepta "brainstormingului", o buna metoda de a provoca mintile sa dea ce au mai bun...Nu in fiecare moment este pe cu.mile capacitatilor intelectuale si, daca intr-o campanie, nu esti bine pregatit de acasa o poti bucta...Eu am terminat "comunicare si relatii publice" şi am cam inteles cum functioneaza chestiile astea - am inteles profesional, nu dupa ureche. Asadar, nu ma las orbita de campaniile electorale dupa cum pot intelege cand cineva nu e in cea mai buna forma. De aceea am ales sa votez rational, desi sincer, cu multa durere...Te-am pupat! :)
Parerea mea despre diaspora? Una normala. Romanii din diaspora au dreptul sa voteze. Este un drept al cetateanului fara niciun amendament. Nu-i pot acuza pe cei din diaspora, dupa cum nu-i pot acuza nici pe cei care, in Romania fiind, nu au votat in niciun fel. Am doar o anumita tristete ca nu judecam mai mult atunci cand votam, ca ne lasam influentati de prea multe...De aceea e grea democratia, insa o prefer dictaturii sau autoritarismului de care cred ca e impregnat domnul Base. De aceea l-am votat pe Crin.
Se alege praful, stai linistita !
Si eu o prefer,dar sa functioneze ca lumea, nu ca a noastra, care parca-i un car cu 3 roate, tras cand hais cand cea, dupa,, interesuri''[vb PARAZITILOR]Buna ideea domnului respectiv, numa ca parlamentari cu vartosenie om vedea atunci cand a fi JIJI BEECALI ministru culturii sau cand vom vedea stoluri de acvile pe ceru ROMANIEI.Pan atunci, fiecare cu.. ce-l doare[expr era altfel dar am schimbat-o ca sa n-am probleme]
PENELEAUA CATRE PEDEL :
Draga barbate,
E adevarat ca am plecat si te-am lasat balta cu copiii,cu casa,cu serviciul.
Am luat si banii pusi deoparte.
E adevarat ca mi-am ridicat poalele in cap in vazul lumii,si am fost si cu vecinul,si cu altul .
Stiu ca ti-a fost greu. Stiu ca grijile te-au cocosat, stiu ca nu de putine ori a trebuit sa rosesti si sa-mi asculti ocarile.
Da acuma,ca tot ai fost promovat,eu zic sa vii sa ma ceri tu de la vecinu,da’ sa nu vii cu mana goala:
sa treci casa pe numele meu, sa imi iei alta masina, bona la copii, si poate faci un credit, sa umpli cardurile.
Ca eu sunt de neinlocuit, asa cum o stii de data trecuta!
PS : parerea lumii...
Sa nu uit : ce ratiune iti trebuie ca sa intelegi ca nu e nici un schepsis pentru noi astia , "zei care ne-am uitat destinu", si ca astia- reprezentantii boborului?- se bat ca dulaii pentru o bucata de fleica ? Ce ciocan in cap ne trebuie ca sa intelegem ca schimbarea pleaca de la cum ne educam copii si ca s-a pierdut o generatie si ca se va perpetua aceasta stare de prostie din vointa politicului? Astia ne vor prosti iar noi ne lasam prostiti, ne batem intre noi,ne scuipam ,etc.Sau te pomenesti ca votantii ( cei multi) lu unu sau altu traiesc in puf? Nicidecum, dar ne tot dam cu stangu in dreptu (mai nou pasim cu ambele picioare deodata)in loc sa le bagam sula in coaste si sa le zicem : ba ,ori face-ti treba ,ori va belim! Si ar mai fi de zis dar acu tre' sa prasesc..ramane pe al'data daca mai poftiti..
despre dictatura/autoritarism : nu se pupa! Autoritate trebuie. Asta cu dictatoru e o marota, o tampenie ad-hoc: uita-ti-va cate voci pro si contra, cate pareri libere (indiferent ca-s tampite sau geniale)cati ziaristi si ziarizdi, cate feluri de tembeleziuni...S-a interzis vre-o carte cumva ? s-a arestat cineva ca si-a exprimat vre-o parere?ce tot vorbiti? Implicarea politicului in institutiile statului e alta discutie si se aplica pentru tot spectrul politicului.
l-am expediat pa sefu de la calitate cu sarcina pe probleme existentiale asa c-am scapat pe moment de stresu frectiei la picioru de lemn - no bine sa continui:
Diaspora( aia responsabili) au votat pe un motiv simplu :majoritatea au plecat din tara ca se saturasera de binele iliescian si voiau si ei ceva antren iar acu la votare ( ei fiind masochisti din fire)cand au auzit de PSD li s-a zburlit paru..cam asta e,iar pisicologu lu stafu ar fi trebuit sa banuie macar cum vor merge voturile p-acolo.In ceea ce priveste zilele bune si rele a lu omu n-am de zis decat ca e bine ca nu e doctor .
Pa alta parte ma/ne lasa rece rectiliniu stafu si campania - vorba lu Gogu :"noi vrem pamant"; io personel vreu de-aia care zice azi : " bah bobor , de maine daca mai pune-ti laba pa ceva nemuncit va crep" sau "de azi la ora treispe va fuv-ar destinu daca nu pune-ti botu sa face-ti program de crestere economica" sau " daca la sf.paraschevu mai aud de-un spital fara medicamente va ie dreacu " sau " daca mai intru cu caruta intr-o groapa va asfaltez pa toti " sau " va inchid accesu la toaleta daca mai aud de-o scoala fara WC" .Asa ca nea stafu sa beleasca ochiu la ce vrea boboru ca degeaba baga filme cu "omoru lu puradelu" pa tembeliziuni( apropo s-a constatat ca puradelu era viitor mogul si p-astia tre sa-i bati de mici)
Binenteles-vor urla unii : huooo ,dictatorule!Jos! Sus!etc. Cum spusei:rectiliniu rece pana n-o sa mai vaz batrani cersind si flamanzind ( nu e gluma sau ironie ), pana n-o sa mai vad licentiati blonzi,pana o sa ma tina directia la masina trei generatii, pana o sa-mi zica plodu ca nu vrea maieu ca are caldura la scoala si alte alea: astea sunt problemele noastre si nicidecum curvasareala lu crinu sau pileala si matracuca lu piratu sau tampenia lu gionica .
Atat pentru azi.
nu ma pot abtine.. asa-i ca chioru a fost iepocal cu "reconcilierea"?Merita un viziki cu ghiata?
salut,
pentru chiar ultimul post al lui Nicu, nu am parere ca eu sunt antialcool, dare pentru toate de mai inainte, inclusiv penultimul, sunt la obiect: mai scrie Nicu ca scrii bine si drept
Nicule, nu ai proprietatea termenilor: autoritate nu e tot una cu autoritarism.
Sa nu uitam cine a dat in cap mereu: plecand din PSD, lovind in seful PD, dezbinand PNL.
Pentru mine Basescu este tot una cu Iliescu.
1991/1992: Ministru al Transporturilor in guvernele lui Stolojan si Roman.
Parerea mea e asta:
In toti anii lumea si presa a fost cu ochii doar pe PSD pentru ca ei erau cei mai "rai" Tot ceea ce facea PSD/ul era vizibil pentru ca i se facea "publicitate".In timp ce noi eram cu ochii pe partidul rosu, viitorii pedelei isi pregatea ascensiunea si "mogulii" lor. Cati corupti sunt in PSD tot atati si-n PDL. Doar ca nu au "beneficiat" de publicitate atunci cand trebuia.
Acum avem doua partide cu "butoaiele" pline. Cat despre PNL probabil putem vorbi de "mogulul" Patriciu si de unul mai mic, probabil, Tariceanu. PNL-ul nu a avut niciodata puterea in mod deplin. Cu un guvern minoritar a fost la mana celorlalti parlamentari din celelalte partide, Chiar daca nu a guvernat perfect nu i se pot atribui toate greselile pentru ca nu erau de capul lor.
Sa nu uitam de falimentarea marelui BANCOREX - banca securistilor - care se gasesc in majoritate in PDL. De ce in mandatul domnului Basescu nu s/a efectuat curatirea mogulilor? Pentru ca a beneficiat si el de "cotizatiile" lor. Daca ai sa-mi spui ca nu presedintele judeca sunt de acord, Dar daca autoritatile aflate sub mana dumnealui nu i/a putu dovedi ca sunt corupti inseamna ca nu s-a vrut. NU S-A VRUT NICI IN MANDATUL LUI DE CINCI ANI, DUPA CUM NU S-A FACUT NICMIC NICI IN CEILALTI 15 ANI...PNL-ul nu a avut niciodata atata putere cata a vut PD si PSD.
precizare pt NICU:primul chior al tarii merita un rom[scris cu un r, pt ca doomnia sa are alergie la etnia cu 2r]
Alexandrule, asta e. Ce se poate face se face...In rest Dumnezeu cu mila...
carra, carra...
vlad, nu te speria ca nu ma sifonez...Sunt suficient de pregatita istoric si politic - ma refer la literatura de specialitate - pentru a nu ma-nfricosa de cuvinte, de o dezbatere...
Doar ca am cam inceput sa ma plictisesc...
Nu stiu daca merita sa-mi pierd vremea cu persoane care judeca viata prin prisma a ceea ca vad la televizor...Mai sunt cartile, ziarele, marturiile,relatia de interdependenta dintre lucruri...Nu fiecare alegator are rabdarea sa judece la rece si pe argumente atunci cand voteaza.
vlad, sa-ti mai spun una...Sa stiica multi rromi l-au votat pe cartofor...Cate ode i-or cantat manelistii...
"sa stii ca..." :)
pai da ,la televizor cersesc batranii, la televizor am intrat cu masina in hartoape, la televizor sa darama scolile pe copii si alte alea ...Noroc de oamenii realisti ancorati in meandrele concretului (sic).
carra,carra...suntem liberi..deci multumesc.
Pentru V, cu 2r: rom-rom, merge?
Despre propietatea termenilor? ba!
Despre rromi? face-ti multa confuzie d-na ela, probabil din cauza istoriei...oamenii-oameni n-au identitate etnica(sau politica)
despre pdl,pnl,psd,moguli dezvolt al'data (daca nu s-a'nteles) ..acu iar am o sedinta , iar stau peste program ('irear a dreaq de mogul..)
Trimiteți un comentariu