duminică, 1 ianuarie 2012

Cenuș(t)iu

- depresie de 1 ianuarie -

nu mă atinge cu degetele nu
mă atinge cu buzele înmuiate în bere
nu-mi lăsa pe noptieră biletul cu ora la care
vrei să ne întâlnim în faţă la idem
 
eu astăzi sunt atât de ocupată filmez
sensurile giratorii trotuarele pentru o singură persoană
camerele video din faţa casei de cultură beculeţele colorate
arse stinse sparte
din copacii fără frunze fără foşnet fără scoarţa din care
îmi luam tămâia verde pentru tictacul inimii
 
afară e atât de multă linişte
totul e cenuşiu pleoapele îmi sunt atât de grele de sub ele
dispar sărbătorile colindele bomboanele din pomul de crăciun
revelionul
cozonacul cu mac îmi apare hidos în minte râde acum lăbărţat
pe coapsele mele
capul îmi atârnă când într-o parte când în alta mă dor muşchii
gleznele scârţăie indiscrete din stomac ies zgomote ciudate
mâinile şi picioarele îşi povestesc unele altora păţaniile
trecutei nopţi
 
neschimbată rămâne doar bucuria
de a-mi lăsa undeva
pe cer
semnătura,
 
marinela şerban
 

2 comentarii:

baldovin spunea...

Doar daca iti spui depresia in versuri ai dreptul sa fi trist(a) pe 1 ianuarie. Daca esti artist iti va merge totusi bine restul anului si daca esti obosit/trist pe 01-01 ;)

marinela şerban spunea...

este o uşoară depresie...Motivul: lipsa ninsorii... :)