Pauline de Beaumont

Femeie de litere, prietenă şi iubită a „Sălbaticului” în persoana scriitorului, politicianului şi diplomatului François-René de Chateaubriand, Pauline de Beaumont (1768 -1803) era fiica domnului de Montmorin, unul din miniştrii regelui Ludovic al XVI-lea al Franţei.

La optsprezece ani, Pauline se căsătoreşte cu un conte de Beaumont de care se desparte aproape imediat. În timpul Revoluţiei franceze, toată familia ei este trimisă la ghilotină. Singura care nu figura pe lista celor care veniseră să-i ridice familia era ea. Pauline se refugiază în casa unui ţăran din Passy. În apropiere de casa acelui ţăran locuia cel mai bun prieten al lui Fontanes, Joseph Joubert, intelectual de mare fineţe, dar care nu publicase încă nimic. Vizitând-o pe tânara femeie, domnul Joubert rămâne încântat de inteligenţa ei şi îi devine prieten, sfătuitor, confident şi protector. După cum se zvonea, nu şi amant.

Pauline nu refuză amorul altor amici, însă marea ei dragoste apare în momentul când îi este prezentat Chateaubriand. Bolnavă de tuberculoză, considerată mai degrabă urâtă decât frumoasă, însă foarte senzuală şi originală, Pauline „aducea mai mult cu o Muză decât cu o Graţie”, după cum scria Joubert.

Către sfârşitul anului 1800, Pauline de Beaumont se reîntoarce la Paris şi locuieşte în apartamentul cedat de un alt bun prieten de-al ei, Etienne Pasquier. În jurul ei se formează o mică societate de intelectuali, dintre care făceau parte, pe lângă Joubert şi Chateaubriand, poetul Chenedolle, Fontanes, doamna de Vintimille, doamna de Saussure, doamna de Stael, Pasquier, Bonald, Mole şi alţi cîţiva.

În anul 1801, Pauline de Beaumont închiriază o casă în Savigny-sur-Orge şi îl invită pe Chateaubriand să lucreze acolo. Peste doi ani, în 4 noiembrie 1803, Pauline de Beaumont moare, la Roma, în braţele amantului pe care îl admirase atât de mult.