eşti bărbat în toate gândurile tale şi în tricoul verde
seara te aştept într-o carte de poeme să scriem un poem
mă poţi opri oricând în palma ta cu sufletul tău după
miezul nopţii. miezul serii e pentru cuvinte.
mâna ta scrie. mâna mea scrie. pe faţa ta se-aleargă un
strop de zmeură cu-o literă drăcoasă. răpăieli de parfum
cad din cerul cămăşii mele de noapte albă. cununa de
musculiţe scoate neonul din minţi. o mie de suflete stau
pe marginea patului hlizindu-se la noi cum scriem
am scris până toată puterea vântului s-a risipit din noi
apoi ne-am scuturat de strălucirea scrisului redevenind
iubiţi din carne cu carnea noastră scânteind precum glazura
de ciocolată. grămezi de frunze din ciocolată stăteau aranjate
frumos în cutie
erau multe cutii în ochii noştri. cu ciocolată voodoo. cu
ciocolată sălbatică. straşnic se bucura cerul gurilor noastre
straşnic era cum treceam din miezul serii în miezul nopţii
lăsând ferestrele deschise vraişte prin trupurile noastre
am rămas doar noi. am uitat de lucruri de poeme de ciocolată
de spectatori de musculiţe de neoane de tricou de cămaşa de
noapte
am uitat de frunzele de zmeură de pisica romantică din
scara blocului de miezul serii de miezul nopţii de parfum
de suflete de icoane de voodoo de jurnalul de ştiri de
nefericirile altora de viaţa publică de praf de pulbere
am rămas doar noi şi amprentele noastre din cuvinte...
7 comentarii:
Se simte parfum de ciocolata in vorbe!:)
parfum de ciocolata nu am intalnit,dar mi-am cumparat unt de cacao (crema cosmetica). :)
atunci, mai bine zis, se simte gust de ciocolata in vorbe!
ma bucur ca rebelu inca mai face parte din lista de prieteni!
am inceput un nou proiect pe o noua platforma si te invit sa ma vizitezi aici: http://rebelu.bloggerul.ro/
...sau click pe nume pentru ca vad ca linku nu merge!
Rebelule, cum era să renunţ la tine! Nu eşti tu cel care te canoneşti cu frumoasele noastre texte literare?:)
exista sapun cu miros de ciocolata, am vazut la Real
Mai bine nu! Risc să fiu halită! Şi-aşa sunt o dulceaţă de femeie! :)))))))))))))))))))
Trimiteți un comentariu