Dumitru Tâlvescu - "Stăpân peste iluzii"

În volumul Stăpân peste iluzii, autorul îşi mărturiseşte propria nevoie de iubire. Poetul nu caută doar să primească această iubire, el încearcă să alunece pe ideea de zbor, să împrăştie apusuri, să fie câmp, să ia urma paşilor iubitei pentru ca, în cele din urmă, înflorind la tâmplele ei să se asigure că frumuseţea pasului în doi nu este o iluzie. Şi chiar dacă existenţa fiecăruia – şi a poetului însuşi - ascunde în ea o mulţime de iluzii, aceste iluzii, odată revelate, pot fi stăpânite şi plăcut metaforizate.

Iluzie

Se scutură împlinirile, ca iluziile,

Când soarele atinge moale, carnea ta

Mângâiată de priviri.

Mi-e gândul ca un cancer vindecat pe jumătate

În neputinţa de a fi ce-aş fi.

Melancolie

Îndoieli...tristeţi.

În ele stă ascunsă liniştea copacilor ce au ascultat fluierul.

În cărţile cu legende, iarba e uscată.

O furtună îşi poartă semnele pe urmele unor turme iluzorii. 

(Dumitru Tâlvescu, Stăpân peste iluzii, Deva, Editura Emia, 2010)