Aşa cum istoria consemnează, în plină mişcare spirituală a umanismului a apărut o clasă de femei, care, se spunea, îmbinau viaţa liberă cu arta de a plăcea şi cu o substanţială educaţie, cu alte cuvinte au apărut „curtezanele oneste” a căror domnie a durat 50 de ani.
Se presupune că Tullia era fiica tânărului cardinal Luigi de Aragon şi a frumoasei curtezane Giuliana Campana din Ferrara. Atunci când Giuliana l-a anunţat pe Luigi că va fi tată, din naivitate sau pentru că era chiar adevărat, acesta şi-a asumat paternitatea. Când Luigi a murit, la 43 de ani, Tullia a moştenit destulă avere ca să-şi permită desăvârşirea educaţiei în Florenţa şi apoi la Siena.
Întorcându-se la Roma, Tullia a găsit o atmosferă prielnică intenţiei sale de a continua „cariera” Giulianei, mama sa, devenind una dintre cele mai ilustre curtezane oneste.
Mulţi dintre principii, nobilii, cardinalii şi scriitorii vremii, mai mult sau mai puţin valoroşi, erau prezenţi zilnic în salonul celebrei curtezane, transformat de ea, după cum se spunea într-o „universală şi onorabilă academie”.
Biograful Zilioni o descrie astfel: Tullia de Aragon „avea un glas suav şi cânta din instrumente cu atâta dulceaţă, că îi uimea pe toţi. Vorbea cu graţie şi cu elocvenţă rară, fie că glumea, fie că vorbea serios.” Compunea sonete şi nu o dată fusese comparată cu Saffo.
Printre amanţii săi s-au numărat diplomatul Giorlamo Muzio, poet şi prozator în timpul liber, tânărul nobil Ercole Bentivoglio, umanistul Benedetto Varchi, poet, critic şi profesor la Academia florentină sau adevărata sa pasiune, mult mai tânărul nobil Pierro Manneli.
După pierderea mamei şi a Penelopei, sora ei mai mică, Tullia s-a abandonat practicilor religioase. Simţindu-şi sfârşitul aproape, fosta curtezană şi-a scris testamentul, în 1556. A fost îngropată lângă mama şi sora ei, în faţa balustradei altarului mare din biserica romană Sf. Augustin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu