poemul salvator - IV
de ce m-aş supune vreunei nefericiri dacă vreau
pot face înconjorul lumii. pot spera să muşc dintr-un
măr băieţos după pofta inimii. din tine cu dragoste
ce-am eu de-a face cu maniera violentă ostilă a vreunui
moralist pretenţios care gândeşte numai după manuscrisele
altora? câtă miopenie trebuie să ai în suflet pentru a te zbârli
la păcatele din iubire? posacule!
***
simt cum din zi în zi mi se îmblânzesc vorbele. bolta trecutului
devine limpede. conceptele se destind. întrezăresc un viitor generos
simplu omenesc. nu mă mai ploconesc aşteptărilor celorlalţi. nici nu
afişez o bunătate agresivă. sunt eu în dimensiunea mea superficială
spontană. dezordonată. sunt eu cea primejdios de visătoare
e o virtute la care ţin cu toată fiinţa
***
iată-mă singură înflorind într-un vas din pivniţă. nu ştiu ce soi sunt
mi-a ajuns un dram de soare scăpat printr-o crăpătură a zidului din
timp. mi-au crescut petale străvezii. le atingi şi-ţi rămân pururi pe
degete. cresc în tine. înfloresc în lumina prin care umbli. sunt o taină
motiv pentru care am trezit multe suspiciuni. şi interesul tău.
***
am început să simt mult mai puternic cât e de important să mă
împac cu viaţa. cu ceremoniile de iniţiere prin care trecem fără să
bănuim vreo clipă că ele sunt probele dinaintea destinaţiei veşnice
ni se oferă multe ocazii pe care le ratăm. apoi suntem nemulţumiţi
ne umplem de venin. aşa trăim. cu veninul în noi până ne sufocăm.
mi-am dorit cu disperare antidotul: a nu sfida ce e mai presus de mine
(???)
***
aştept cu nerăbdare următoarea clipă. nu următoarea zi. nu următorul
an. în fiecare clipă am avut o tavă de argint în faţă. zadarnic să trag cu
ochiul la tăvile de aur ori de smarald ale altora. în clipa aceasta pe
tava mea sunt câteva căpiţe de trifoi. să fie semn de noroc? să fie semn de
uscăciune? ceea ce simt e o duioşie comică pentru căţelul vagabond care
aşteaptă la uşă. o aşteaptă pe cleo, roşcata. capricioasa căţeluşă a vecinilor
v-aţi aşteptat la o idee nobilă? întortocheată? ce poate fi mai întortocheat
decât o zi dedicată celor apropiaţi?
***
atât de firească această existenţă nesigură! cât de bizară! de tâmpă!
de grandioasă!
Deva, 5 iulie 2008
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu