Am fost extrem de impresionată de gestul domnului Vasile Paraschiv, disident anticomunist, care a refuzat, ieri, de Ziua Naţională a României, decoraţia înmânată de preşedintele Traian Băsescu.
Încetul cu încetul, aceste persoane dispar din vieţile noastre. Nu-i regăsim în viaţa politică, iar numele lor nu apar în primele pagini ale ziarelor; nimeni nu scrie despre ei pe Wikipedia. Nu fac parte din "lumea mondenă", din "crema societăţii". Nu atrag feed-back-uri şi nu cresc "rating"-ul. Sunt oameni în faţa cărora ne este ruşine să stăm prin micimea noastră. Aşa că, mai bine îi ignorăm.
Uneori, se găsesc unii care, pentru câteva momente, se caţără pe umerii acestor oameni pentru a căpăta notorietate. Nu mă refer aici neapărat la domnul Traian Băsescu. Dânsul a încercat să-şi facă datoria de şef de stat. Nu pun în discuţie nici "autoritatea morală" pe care ar avea-o ca om. Vreau doar să scot în evidenţă cât de deformată este gândirea noastră a tuturor. Cât de plictisitor este să vorbim despre etică, despre patriotism, despre implicare.
Există în Franţa, un om care aşteaptă şi el ca patria să-l cheme: Paul Goma. Nu el trebuie să vină. Noi trebuie să-l chemăm. De asemenea, sunt, printre noi, o mulţime de eroi pe care îi regăsim în "Memorialul Durerii" al Luciei Hossu Longin. Mi-aş dori ca, măcar o dată pe săptămână să-i cunosc prin intermediul unor emisiuni de televiziune. De ce sunt ţinuţi aceşti eroi departe de noi? Nu vreau doar să-i văd decoraţi. Vreau să le aud poveştile, dramele şi ce i-a determinat să lupte pentru idealurile lor. Şi cum au rezistat!
Încetul cu încetul, aceste persoane dispar din vieţile noastre. Nu-i regăsim în viaţa politică, iar numele lor nu apar în primele pagini ale ziarelor; nimeni nu scrie despre ei pe Wikipedia. Nu fac parte din "lumea mondenă", din "crema societăţii". Nu atrag feed-back-uri şi nu cresc "rating"-ul. Sunt oameni în faţa cărora ne este ruşine să stăm prin micimea noastră. Aşa că, mai bine îi ignorăm.
Uneori, se găsesc unii care, pentru câteva momente, se caţără pe umerii acestor oameni pentru a căpăta notorietate. Nu mă refer aici neapărat la domnul Traian Băsescu. Dânsul a încercat să-şi facă datoria de şef de stat. Nu pun în discuţie nici "autoritatea morală" pe care ar avea-o ca om. Vreau doar să scot în evidenţă cât de deformată este gândirea noastră a tuturor. Cât de plictisitor este să vorbim despre etică, despre patriotism, despre implicare.
Există în Franţa, un om care aşteaptă şi el ca patria să-l cheme: Paul Goma. Nu el trebuie să vină. Noi trebuie să-l chemăm. De asemenea, sunt, printre noi, o mulţime de eroi pe care îi regăsim în "Memorialul Durerii" al Luciei Hossu Longin. Mi-aş dori ca, măcar o dată pe săptămână să-i cunosc prin intermediul unor emisiuni de televiziune. De ce sunt ţinuţi aceşti eroi departe de noi? Nu vreau doar să-i văd decoraţi. Vreau să le aud poveştile, dramele şi ce i-a determinat să lupte pentru idealurile lor. Şi cum au rezistat!
2 comentarii:
Cred ca aveti dreptate,si ca experienta, asa de brutala, a lui Paraschiv il ajuta oricum sa vada dincolo de 'distinctiile' de ocazie.
Sunt aproape sigură că dl Vasile Paraschiv şi-a stabilit cu mulţi ani în urmă "calea" pe care a urmat-o. După cum spuneam, sunt enervată de faptul că se vorbeşte atât de puţin, doar în anumite medii, despre asemenea oameni. Suntem o societate în derivă şi pentru motivul că prea puţin "exploatăm" resursele cu adevărat morale pe care, iată, le mai avem printre noi.
Iar faptul că ne-am obişnuit copiii şi tânăra generaţie cu alt soi de valori face ca ruptura să fie şi mai mare.
Mulţumesc pentru vizită.:)
Trimiteți un comentariu