luni, 12 ianuarie 2009

cu inima-n dinţi

să-ţi îmbraci cu aur curat inima nu glezna şi încheietura mâinii”



de nenumărate ori nu mi-am ascultat inima şi a fost cumplit


singura mea tovărăşie era doar raţiunea fără prihană. raţiunea bună


mă bântuiau faptele bune. buna purtare. purtarea corectă. sinceritatea


în deşert erau toate acestea fără însufleţire fără adăugarea iubirii


de aceea nu ne merge bine. nu ajunge clopotul conştiinţei


al datoriei




cu fiecare zi inima noastră îşi adună aura întristării-mprejurul ei


o fixează bine după care tace. în timp ce scriu mă întreb: cum


să mă port cu inima de-acum înainte?




abia am scris şi inima a şi început să înoate în bucurie


abia am scris şi odaia s-a şi umplut cu miros de smirnă


abia am scris, la-ntâmplare, câteva cuvinte


şi inima dă semne de joacă...




dintr-o dată


mi-am luat inima-n dinţi. i-am dat drumul



am să-ţi scriu, inimă, până la moarte!



4 comentarii:

Anonim spunea...

Superba, zise Ratonimul!:))

ela roseni spunea...

Mulţam şi toate ălelalte :)!

delliana spunea...

M-a impresionat poemul tau caci m-am regasit in el intrucatva...
Poezia ca mod de exprimare nu sta insa la indemana oricui insa tu esti prietena cu versul.

ela roseni spunea...

Delliana, nu o dată poezia mi-a fost sprijin! Şi nu o data, relaxare. :)