Nu am mai citit cam de pe la mijlocul anului revista "Convorbiri literare". O revistă pe care o apreciez în mod deosebit, poate şi pentru că i-am cunoscut pe o parte dintre editorii ei care mi-au lăsat impresia de scriitori cu bun-simţ, înflăcăraţi grăitori moldavi în numele conştiinţei care nu (a)doarme.
În numărul din septembrie al acestui an, Cassian Maria Spiridon aşterne pe hârtie cea de-a doua parte a editorialului "Tortura cea de toate zilele", editorial inspirat de cartea domnului Florin Constantin Pavlovici, autorul "Torturii pe înţelesul tuturor".
Cum nu am citit cartea nu-mi pot exprima opiniile în ceea ce priveşte conţinutul acesteia. Sigur este doar faptul că am mai trecut un titlu pe lunga listă de aşteptate a cărţilor care trebuie citite. De asemenea, nu mai puţin adevărată este starea de intoleranţă pe care mi-a provocat-o lecturarea celor două părţi ale editorialului - intoleranţă faţă de un trecut arhivat fără a fi purificat. (Am înţeles că, uneori, toleranţa poate fi ofensatoare).
Măcar în conştiinţa mea ştiu că am datoria de a nu mă lăsa indusă în eroare de unele demagogii ale momentului. A fost condamnat în mod oficial comunismul însă, după cum afirmă Cassian Maria Spiridon, măsurile stabilite atunci nu s-au materializat. Peste câteva zile mă voi îndrepta spre secţia de votare tăind de pe listă numele celor care au promis "condamnarea torţionarilor" - fără a mai vorbi şi de alte angajamente -, vrerea intrându-le apoi în amorţire.
Sunt candidaţi care se bazează pe memoria de scurtă durată a alegătorilor? Se păcălesc singuri: există şi vor exista şi alegători pentru care este imposibilă uitarea.
"Potrivit statisticilor, pierderile României în cel de-Al Doilea Război Mondial au depăşit 300 000 de morţi (...) Pe timp de pace, au avut de suferit, din motive politice, peste 2 000 000 de persoane: reţinuţi, anchetaţi, condamnaţi prin sentinţe judecătoreţti, condamnaţi administrativ, internaţi în colonii de muncă sau în clinici psihiatrice, deportaţi. Dintre acestea, au pierit în celule sau în lagăre de exterminare cam 300 000. Dacă aşa stau lucrurile, prin ce a fost pacea mai bună decât războiul?"
"Tortura cea de toate zilele" - I şi II.
În numărul din septembrie al acestui an, Cassian Maria Spiridon aşterne pe hârtie cea de-a doua parte a editorialului "Tortura cea de toate zilele", editorial inspirat de cartea domnului Florin Constantin Pavlovici, autorul "Torturii pe înţelesul tuturor".
Cum nu am citit cartea nu-mi pot exprima opiniile în ceea ce priveşte conţinutul acesteia. Sigur este doar faptul că am mai trecut un titlu pe lunga listă de aşteptate a cărţilor care trebuie citite. De asemenea, nu mai puţin adevărată este starea de intoleranţă pe care mi-a provocat-o lecturarea celor două părţi ale editorialului - intoleranţă faţă de un trecut arhivat fără a fi purificat. (Am înţeles că, uneori, toleranţa poate fi ofensatoare).
Măcar în conştiinţa mea ştiu că am datoria de a nu mă lăsa indusă în eroare de unele demagogii ale momentului. A fost condamnat în mod oficial comunismul însă, după cum afirmă Cassian Maria Spiridon, măsurile stabilite atunci nu s-au materializat. Peste câteva zile mă voi îndrepta spre secţia de votare tăind de pe listă numele celor care au promis "condamnarea torţionarilor" - fără a mai vorbi şi de alte angajamente -, vrerea intrându-le apoi în amorţire.
Sunt candidaţi care se bazează pe memoria de scurtă durată a alegătorilor? Se păcălesc singuri: există şi vor exista şi alegători pentru care este imposibilă uitarea.
"Potrivit statisticilor, pierderile României în cel de-Al Doilea Război Mondial au depăşit 300 000 de morţi (...) Pe timp de pace, au avut de suferit, din motive politice, peste 2 000 000 de persoane: reţinuţi, anchetaţi, condamnaţi prin sentinţe judecătoreţti, condamnaţi administrativ, internaţi în colonii de muncă sau în clinici psihiatrice, deportaţi. Dintre acestea, au pierit în celule sau în lagăre de exterminare cam 300 000. Dacă aşa stau lucrurile, prin ce a fost pacea mai bună decât războiul?"
"Tortura cea de toate zilele" - I şi II.
4 comentarii:
Sfruntarea imbecililor si a oamenilor 'pragmatici', etc., care ne conduc este amplu alimentata de imensa complicitate populara, de parintii care le transmit copiilor legende duioase despre Sf. Nicolae Ceausescu, etc.. Enigma romaneasca are multe coordonate, iar ticalosia clasei conducatoare e numai cu o treapta--doua mai jos decat aceea medie obsteasca.
Vorbeam de curand cu un fost coleg de scoala, azi jurist, care--mi servea calduta teza cu 'evreii care ne--au nenorocit'. Sictir, pardon de expresie. Groasele straturi de delatiune, de marsavie obsteasca, de smecherie si descurcare, de 'fa ca noi', etc., explica ansamblul holocaustului comunist romanesc.
Imi place ca scrii despre lucrurile astea, despre metastazele violentei romanesti.
In fata masivului indiferentei obstesti, minoritatile lucide n--au eficienta, insa un rol tot or fi avand.
Bine spui cand te referi la complicitatea populară, Cristian. O întâlnesc la tot pasul. Am văzut un interviu cu domnul profesor Vasile Dem. Zamfirescu în care a "diagnosticat" poporul român: o mare ură faţă de ei înşişi. Cred că-i dau dreptate.
Da, nu pot să nu iau în considerare trecutul. Am citit o parte din cartile lui Paul Goma, am urmarit serialul "Memorialul durerii" , am citit alte marturii si nu am cum sa raman impasibila la ceea ce a fost.
Trimiteți un comentariu