poemul salvator - VIII
cum s-au mai repezit orele dimineţii sorbindu-mă! ţuguindu-şi
buzele păcătoase, desfrânatele! pe unde mi-or fi umblat toată noaptea!
trag aer salvator în piept. aerul e plin de miresme orgasmice! aşa se întâmplă
la sfârşit de săptămână când oamenii au timp de ei înşişi!
***
simt o mângâiere pe care nu o pot rosti! se înfăşoară îndemânatică în jurul
mijlocului. el, săracul, stângaci! dă să iasă din ochiul tău vulturesc. aş! mai
rău se-ncurcă-n irişi. se arcuieşte şi-ncepe să depene fir lung viclean
învăluitor. din toată-nvălmăşeala s-a auzit un ecou din coconul cearşafului
dar inimile? inimile unde vă sunt?
***
mârâit de frunze. prea aproape de fereastră nucul comunitar. scârţâitor
crengile-i se strecoară printre ochiurile perdelei. iscodesc ursuz biblioteca
fotoliile patul. dau un bobârnac tastaturii. aha! tu scrii! tastatura sare ca
arsă. spune mersi! de când îmi zdrobesc mie oasele, trăiţi voi mai mult!
ieteeee! ce strofă ecologică mi-a ieşit!
***
carevasăzică am scris şi am rămas în viaţă. oricâte tornade de cuvinte
profetice ar năvăli tot n-aş putea renunţa la exerciţiile de zbor. cine învaţă
zborul poate răspunde chemărilor. cine nu, îşi face mereu calcule fără a aduna
nimic. e bun şi-un dram de elogiu efemer. e bun şi-un drum al vieţii fisurat pe
alocuri de cratere cu dileme
***
mi-ai promis că vom înălţa zmeie în mijlocul vârtejurilor de triluri de canari
aurii. mi-ai promis că vom trece curcubeul peste cascada iguazu. te-am crezut
păcat cu păcat. te-am ascultat. frumoasă e această zi în carouri în care ai hotărât
să-mi mărturiseşti că totul este doar poezie. sunt poetă şi pot accepta asta. da’ zmeie tot vreau
să-nălţăm!
Deva, 12 iulie 2008
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu