de-ale lui rafael

între înserarea din buzunarul drept şi înserarea din buzunarul stâng
s-a aşezat cuminte şi face podul o pisică neagră despre care voi scrie
doar că e o pisică neagră cu ochii foarte foarte maro care se înţelege
ff bine cu fetele din barul cu program de striptis

cool, nu-i aşa?
ies din cameră ascunzând la spate răspunsurile pe care prefer să le dau
pentru a ieşi onorabil din oricare situaţie. nu-mi spuneţi că nu are fiecare
câte un răspuns plicticos/politicos atunci când oamenii scotocesc prea mult
şi mult prea brutal prin călimările în care tu ai dosit fărâmele tale
de bucurie

toooţi poftesc la bucuriile celor care le au dar cine ar cere din nefericirea altuia?
nimeni, na! o ştim cu toţii însă pentru mine nu e destul că o ştiu. tre' s-o spun
măcar într-un poem

după ce am citit despre viaţa şi opera lui rafael
după ce jeremy bentham m-a trecut prin tăişurile utilităţii
m-am cântărit bine şi-am consemnat în agenda din 2009: sunt
în întregime tot eu. asta e bine.

acum îmi pregătesc culcuşul din hârtie nescrisă. îmi umezesc degetul în
tuşul cafeniu al bujorilor uscaţi şi dispar în hăurile de păpădie ale
primăverii care o să vină în cele din urmă, nu?

rafael studiază scena şi-mi pictează lagune galbene în păr...

eu şi alţi doi iepuraşi cenuşii...

iar mi-am căptuşit mintea cu o mulţime de poeme frumoase. scrise de alţii. o perioadă nu ar trebui să mai scriu versuri. există riscul să-mi scape în vreun poem de-al meu vreo metaforă nu de-a mea.

aşa că voi scrie ceva prostesc şi dezlânat, ceva post-citire. pe cât posibil, aş scrie ceva care să nu fie artificial. aş încerca să scriu oarece despre cât de tiranică poate deveni lectura. sau despre cât de abuzive şi invazive pot deveni literele atunci când le iscodeşti prea mul. se reped în mintea ta şi te surprind, uneori prin complexitatea ideilor în care se aşează, alteori te surprind prin imbecilitatea unei propoziţii care-ţi sare din gură chiar înaintea iluminării. popular vorbind, parcă se spunea ceva de genul: gura bate curul!

să revin. aşadar, literele încep să aibă un comportament care pare lipsit de logică, se extrag din hăurile numai de ele ştiute - poate bănuite şi de unii specialişti într-ale minţii - lipindu-se în trainice şi meşteşugite contorsionări ideative. când ai noroc! iar tu eşti în pat, gata să adormi. sari iute, n-ai timp de pornit calculatorul. aproape febril, smulgi în grabă ceva de scris, apuci un colţ de hârtie din te miri ce şi începi să mâzgăleşti indescifrabil. după cinci rânduri, literele se răzbună. nu ma vor să se aşeze în idei coerente. te enervezi, vezi bine. hai în pat! halt! abia ajuns cu cerebelu-n stare de robinet închis, în incubatorul minţii mai crapă-o coajă în care puiul de idee, umed şi alunecos face-un piu! distinct revendicându-şi înregistrarea în marele dicţionar al gândirii. n-ai de ales. trezirea şi ia-o de la capăt!

aşa trec unele nopţi. uneori, nopţi la rând. ziua nu mai eşti bun de nimic.

"Convorbiri literare"

Nu am mai citit cam de pe la mijlocul anului revista "Convorbiri literare". O revistă pe care o apreciez în mod deosebit, poate şi pentru că i-am cunoscut pe o parte dintre editorii ei care mi-au lăsat impresia de scriitori cu bun-simţ, înflăcăraţi grăitori moldavi în numele conştiinţei care nu (a)doarme.

În numărul din septembrie al acestui an, Cassian Maria Spiridon aşterne pe hârtie cea de-a doua parte a editorialului "Tortura cea de toate zilele", editorial inspirat de cartea domnului Florin Constantin Pavlovici, autorul "Torturii pe înţelesul tuturor".

Cum nu am citit cartea nu-mi pot exprima opiniile în ceea ce priveşte conţinutul acesteia. Sigur este doar faptul că am mai trecut un titlu pe lunga listă de aşteptate a cărţilor care trebuie citite. De asemenea, nu mai puţin adevărată este starea de intoleranţă pe care mi-a provocat-o lecturarea celor două părţi ale editorialului - intoleranţă faţă de un trecut arhivat fără a fi purificat. (Am înţeles că, uneori, toleranţa poate fi ofensatoare).

Măcar în conştiinţa mea ştiu că am datoria de a nu mă lăsa indusă în eroare de unele demagogii ale momentului. A fost condamnat în mod oficial comunismul însă, după cum afirmă Cassian Maria Spiridon, măsurile stabilite atunci nu s-au materializat. Peste câteva zile mă voi îndrepta spre secţia de votare tăind de pe listă numele celor care au promis "condamnarea torţionarilor" - fără a mai vorbi şi de alte angajamente -, vrerea intrându-le apoi în amorţire.

Sunt candidaţi care se bazează pe memoria de scurtă durată a alegătorilor? Se păcălesc singuri: există şi vor exista şi alegători pentru care este imposibilă uitarea.

"Potrivit statisticilor, pierderile României în cel de-Al Doilea Război Mondial au depăşit 300 000 de morţi (...) Pe timp de pace, au avut de suferit, din motive politice, peste 2 000 000 de persoane: reţinuţi, anchetaţi, condamnaţi prin sentinţe judecătoreţti, condamnaţi administrativ, internaţi în colonii de muncă sau în clinici psihiatrice, deportaţi. Dintre acestea, au pierit în celule sau în lagăre de exterminare cam 300 000. Dacă aşa stau lucrurile, prin ce a fost pacea mai bună decât războiul?"

"Tortura cea de toate zilele" - I şi II.

Am revenit...

Amu să nu mă certaţi şi nici să nu mă cercetaţi, adicătelea să nu mă chestionaţi. Înainte de toate , tre' să-mi trag sufletul. Din cauza cărţilor citite, din cauza întâmplărilor "întâmplate" pe "scena politică" şi în viaţa personală. Chiar că nu e rost de plictiseală în patria noastră.

Apoi, ar cam trebui să mă-ndrăgiţi - dacă s-a-ntâmplat o aşa minune -, cum sunt. Am păcatu' ăsta, să dispar, să-mi dezintoxic mintea, ochii şi sufletul de Internet. Şi-n ăst timp, deşi mă ia, aşa, câte-un dor şi mă furnică la degete, mă abţin. P-ormă, stau şi mă-ntreb: oare ce-or fi zicând prietenii virtuali? Şi, când revin, constat că, prietenii nu mă uită. Noa, aşa că vă anunţ că sunt sănătoasă, n-am fost plecată în vreo misiune secretă şi nici vindecată complet nu sunt, drept urmare voi mai "absenta" câteva zile şi nopţi.

Or crede unii c-o fi vreo tactică! Zău că nu-i...Da ce să mă fac? Am ajuns la "identificarea" a 1020 de curtezane, mândre, concubine, favorite, ţiitoare etc.; mai tre' să redactez cam 400...şi cre' că voi avea o lucrare cât a lui Nicolae Manolescu. Bineînţeles, fără a avea pretenţia că sunt...Nicolae Manolescu.

Ne re-auzim! :)

sfârşit de vară cu nu-ştiu-ce

îmi spui că mă iubeşti. dar nu eşti sigur. oricum
eşti singur foarte singur te plimbi printre piticii de grădină
pe care i-ai pictat cu pensula înmuiată în cana albastră cu
nori de cuvinte. ai pictat printre cuvinte pitici de grădină pe care
tu i-ai pus să-ţi spună povestea rândunelelor de jeleu
dar piticii nu ştiu decât poveşti scrise de cocori

eu număr pe sunete anotimpurile din clepsidră apoi
pictez scoici pe dinăuntru. o singură fereastră am în scoica
verde. iar în scoică au crescut coacăze negre din care am pus
de-un vin care să scoată suspine când ne vom iubi din nou
după toate nopţile nedormite în care ne-am pictat cât mai frumos
unul celuilalt infiniturile zgomotoase din sânge

m-ai prins de talie. iar centura chibzuinţei s-a desprins şi
a căzut printre brusturi. acum nu mai avem mâinile goale. sunt
pline cu dagoste. aşa am adormit. îmbrăţişaţi într-o cută a ierbii
de la un capăt la altul al unui concert de vară cu bufniţe şi greieri

când ne-am trezit dispăruseră şi vara şi piticii de grădină
iar cocorii scriseseră poveşti pe noi. după ce-am strâns cutiile
de cafea instant ne-am urcat în maşină. tu mă priveai pe mine
eu ronţăiam rândunele de jeleu. iar în păpuriş fluturii de apă
îşi pregăteau flaşnetele. şi, totuşi, sfârşitul îmi scapă...
uite-aşa...

Dac-o spus-o Ion Creangă!

Primo, opriţi muzica (din dreapta)!
Fără a ţine seama de perioadă, Molière e pruncuţ pe lângă Ion Creangă...
Mni-e ruşâni, da' dac-o spus-o badea Creangă...:))))))))))))!








Prin zelul anonimului mihailbr!

"Corabie" - Cezar Ivănescu

Primo, opriţi muzica blogului (din dreapta)!

Foto: Vasile Andru, poeta şi editoarea Paulina Popa, Cezar Ivănescu şi...eu :)!

Ce drag mi-a fost de el!

Orquestra Fantástica

Primo, opriţi muzica blogului (din dreapta).
Secundo:

Blog de Oro

Premiul "blog de oro" a ajuns şi la mine. Pentru asta vina o poartă Zamfir - zis şi Turdeanul, bată-l fericirea să-l bată!

Cine nu se bucură atunci când primeşte un premiu mai ales pentru că-l are pe vino-ncoace în vârful peniţei?
Amu' nu vreau să fiu ipocrită şi, chiar dacă nu mă omor să-mi fac blogul sediul ideilor personale, adică nu blogul ştie chiar tot ce gândesc, nici nu-i încredinţez chiar tot ce scriu, am motiv să fiu veseloasă.
Mă gândeam că un premiu te obligă la oareşi-care responsabilitate. Apoi, am cumpănit, am cântărit şi mi-am spus că nu-i caz să-mi schimb tabieturile. Asta nu-i lipsă de respect pentru vizitatori. Dar, încă de pe vechiul blog - acvilona - am luat hotărârea că blogul tre' să fie, până una-alta, un loc unde să vin la hodină.
Aşa că taaaare-aş vrea să mă iubiţi cu toate defectele mele şi să nu aşteptaţi mai mult!

Şi-acum "blog de oro" va călători, magic cum e, spre:
nuclearrr, isabellelorelai, LiaLia, aprilia, carra, alexander, culianu, constantin gheorghe, eseistica,
umma şi, din suflet, "blog de oro" merge şi către ceilalţi prieteni virtuali din blogroll. Nu zadarnic i-am invitat în salon. :)

Iar acum, regulamentul:
1. afişarea premiului;
2. legătoarea virtuală de cel care te-a preţăluit;
3. acordarea premiului altor 10 bloggeri
4. Să-i anunţi pe cei premiaţi (poate că au "scăpat" vreo postare de-a ta)

Şi sunt datoare ummei cu o mulţumire: cândva mi-a dedicat o melodie, iar eu, ingrata, am scăpat postarea: The Cure – Friday I’m in Love. Câteodată, sunt şi aşa!
Iar danette aşteaptă şi ea demult 24 de răspunsuri ...Vor veni şi ele...:)!
Măi copii, îmi cam daţi de lucru! :)

Am luat atitudine

Din gândirea "economică" a unei poete. :)
Comentariul meu la articolul "Planul anticriză al cititorilor Business.ro":
Titlul comentariului: Restructurare

În primul şi în primul rând: schimbarea mentalităţii şi încurajarea producţiei (de exemplu, prin identificarea - de la OSIM - produselor care ar putea fi comercializate şi subvenţionarea pentru prima linie de produse; normal, după ce se fac cercetări de piaţă etc.)

1. Restructurarea Guvernului;
2. Restructurarea Parlamentului;
3. Restructurarea corectă a agenţiilor guvernamentale;
4. Restructurarea corectă a aparatului administrativ;
5. Eliberarea din funcţie a oricărui "manager" angajat la stat (bugetar) care are un salariu mare, dar nu are performanţă decât prin...disponibilizarea salariaţilor. Tragerea la răspundere pentru sumele atrase prin diverse programe şi cheltuite neperformant (a se vedea cheltuirea banilor pentru retehnologizări în industria aflată - încă - la stat).
6. Eliberarea de carduri de sănătate pentru cei asiguraţi unde să fie depusă suma de 50% din totalul pe care asiguraţii l-au plătit în ultimii 20 de ani (ceilalţi 50% - utilizaţi pentru asigurarea pachetului minim pentru ceilalţi oameni şi pentru investiţii în spitale - nu în case de asigurări care, cică, împart corect banii adunaţi de la noi).
7. Subvenţionarea agriculturii. Interzicerea cheltuirii banilor agriculturii pe "dischete" şi "consultanţi" care să-i înveţe pe ţărani cum să cultive cartofi. Pentru asta este nevoie de tehnicieni agricoli care să meargă pe teren, nu de marţafoi care să dea din gură şi să butoneze un laptop.
8. Libera concurenţă. Vorbim despre ea de 20 de ani, în schimb ne-am ales cu o economie "comunisto-privată" amplificată de găştile care şi-au extins monopolul prin faptul că fiind favorizate politic s-au putut dezvolta neloial.
9. Încurajarea zonei IT (şi a oricărui domeniu ştiinţific) pentru a deveni, nu "exportatori de inteligenţă", ci beneficiari ai cunoştinţelor celor pe care-i educăm.
10. Dezvoltarea producţiei cinematografice comerciale.
11. Exportul de literatură română (adică: a plăti traducători buni şi a acorda burse unor studenţi străini - cel mai bine traduce un nativ - care să traducă apoi literatură română). (adaugat)Aici avem "producţie" asigurată fără costuri foarte mari. Să recunoaştem: câte romane din literatura universală cumpărăm (sper că şi citim). Şi câte romane din literatura română aţi întâlnit în lumea mare?
12. Politici de susţinere a exportului romanului românesc. Încurajarea divertismentului românesc (tradus în limbi străine) şi participarea cu oferte în alte ţări.
13. Reducerea alocării unor sume de bani din fondurile publice pentru tot soiul de festivaluri. Acestea să fie organizate pe bani din sponsorizări, iar autorităţile să sprijine organizarea acestora prin oferirea de spaţiu instituţional gratuit (săli de spectacol, logistică etc).
14. În primul rând dezvoltarea şi modernizarea turismului şi, doar apoi, promovarea acestuia.

Aş mai avea vreo 20 de idei, dar oricum e prea mult pentru conştiinţa celor care legiferează economia. În altă ordine de idei, oricâte sugestii am avea, nimic nu se poate dezvolta atâta timp cât există corupţie care să frâneze creşterea economică. Adică, noi că venim cu idei, hai să spunem să muncim la infinit pentru a-i căpătui pe corupţi? Nahhhh! Abstracţiunile îşi au şi ele rostul lor. Ele sunt cadrul între limitele căruia trebuie să funcţionăm ca societate.

P.S. Nu am vrut să folosesc un limbaj "tehnicist". Cum am citit câteva cărţi de economie şi am terminat un curs de contabilitate aş fi fost capabilă să mă folosesc de "termeni de specialitate". Scopul meu nu este acela de a-mi pune în "valoare" cunoştinţele în domeniu, ci acela de a lua atitudine ca cetăţean. De asemenea, sunt conştientă că ideile mele ar aduce "o plus-valoare" mică în comparaţie cu dezvolatea industriei grele, de exemplu. Însă, acum facem parte dintr-o economie globalizată în care trebuie să fim suficienţi de inteligenţi să ştim să pătrundem Inteligenţi suntem, noi, cetăţenii. Din nefericire, ne-am alesc cei mai "proşti" cârmuitori. Pe care, se pare, nici nu ne străduim să-i schimbăm. Avem nevoie de o clasă politică nouă care să nu aibă niciun os din vechea şi actuala clasă politică. Avem nevoie de politicieni noi, nu de moştenitorii politicienilor dinainte de 1989.

O lume care se ajută singură

Comunitatea virtuală a bloggerilor a devenit un loc în care frumuseţea inimilor este din ce în ce mai vizibilă.

O amintesc pe Isabelle Lorelai pe care am descoperit-o întâi, continui cu Oameni darnici şi Om bun. Nu voi aminti nici alte organizaţii, nici alte asociaţii şi nici alte persoane. Intrând pe site-urile amintite veţi descoperi această lume care care se ajută singură. Care nu mai aşteaptă ca "autorităţile" să-şi facă treaba pentru care sunt plătite din banii noştri.

Munca acestor oameni este enormă şi obositoare, sunt convinsă. Însă, mă gândeam în această dimineaţă ce satisfacţie sufletească au aceşti oameni dedicaţi semenilor. Sunt oameni pe care nicio obligaţie nu-i determină să-şi ofere din timpul şi din condiţia lor "fizică" susţinerii celor mai puţin fericiţi.

Fiecare are un dar de la Dumnezeu, un destin - pe care "şi-l face" tocmai pentru că ascultă de resorturile interioare cele bune.

Iar acţiunile acestor prieteni ai vieţii trebuie luate în considerare, lăudate şi...date mai departe.

Pe de altă parte, mi-aş dori şi comunităţi care să se implice mai mult tocmai în a "disciplina" şi trage la răspundere - prin dreptul conferit de faptul că suntem cetăţeni ai acestei ţări - autorităţile astea care ne sfidează prin corupţie, nepăsare, aroganţă, comoditate şi utilizarea banilor noştri în scopuri care nu au nimic în comun cu dezvoltarea economică şi, apoi, implicit, socială.