temă literară

poemul salvator (XVI)

ce dacă nu ies bine în poze. am să fac din asta o temă literară
despre care să vorbească poeţii prin baruri: „iată o temă literară
pe care n-am reuşit s-o sărutăm!”
***
îmi văd de noile pasiuni. printre savanţi este moda găurilor negre
iar eu stau cu ochii pe ei. n-aş vrea să ratez momentul în care
trufia noastră se va decolora constatând că
într-una dintre aceste imprevizibile găuri negre îşi au sediul
poeţii cărora li s-a întors spatele pe lumea asta
***
îmi verific sufletul tot timpul. e foarte important ca măcar el
să rămână într-o lume de basm. din care am venit, de fapt,
cu toţii. pentru a învăţa jocurile terrei pentru a învăţa
arta omenescului. nu toţi vom îmbrăca luminile cosmosului
nu toţi avem certitudinea permanenţei. eu mi-am adunat bob cu bob
suspiciunile. le-am tratat. nimic nu-mi tulbură încrederea în
politica cerească
***
gata! m-am trezit. maneaua din vecini m-a readus cu
picioarele pe covor. sunt conştientă că singuri ne reziliem

contractul cu nemurirea. gândim grandios. acţionăm mojiceşte

prin urmare închid ochii să vină toamna. să vină frunzele la mine

lăsaţi frunzele să vină la mine...
***
ştii să-mi citeşti gândurile. aseară mi-ai adus frunze galbene
mi le-ai pus în palme. motiv să-ţi întind palmele iar tu,
înflăcăratule, mi-ai sărutat degetul mic. aşaaa, în trecere...
ce de frunze au început să zboare prin mine!
scânteind!
***
ne-am hotărât să bem un go-cafe la real. tu visai şi
la şniţele de pui. aşa suntem noi, oamenii...
trecem rapid de la una la alta. de la universuri la
frigărui. de la filosofie la scotch ţuică rachiu
de la la jocuri erotice la acte de caritate. apoi
dăm o fugă până la biserică să spunem un „Doamne-ajută”...
cum să nu ne iubească Dumnezeu când după toate
în capul inimii îl ridicăm pe

El, gelosul...

Deva, 14 septembrie 2008

dependenţa de text

poemul salvator (XV)
***
nici urmă de armonie între planuri şi materia lirică!
te poţi gândi la ce urmează să faci dar
de câte ori nu se întâmplă să laşi totul baltă
pentru clipirile de pleoape ale unei zile care are altceva
în agendă! şi în genele sclipind provocator!

***
a început gâlceava zilei cu mine. îmi privesc degetele -
pisici sălbatice gata de sărit la butoanele de sticlă ale
tastaturii. otrăvită cu poezie! aşa sunt! desigur
voi călători precum am spus. întipărindu-mi bine versurile
în muşuroiul minţii. printre celelalte furnici cu aripi. deocamdată
stau cu ochii pe o felie semeaţă de pepene roşu. nu ştie ea ce-o
aşteaptă! zvâcnesc! aş! n-am semnat convenţia cu versul care
se ţine pe urmele mele...
***
în linii mari
bătăile inimii se menţin cuminţi. doar câţiva muguri de aer
cald pleznesc din când în când lovindu-mă precum nişte
mici proiectile conjuncturale. de-aici tot soiul de şotii expresive

mi-e sete însă nu am ajuns încă la izvoarele
subterane după care am plecat cu
tinereţea-n cap!
***
chiar dacă n-am fost mereu la înălţimea situaţiei
n-am plătit niciodată cu capul. am trăit printre licurici
cântându-le precum iarba. am trăit printre pantere
făcându-le umbră. m-am descurcat...
***
îmi trec multe gânduri prin cap. uneori le îngrop bulbii
chiar dacă n-am nicio idee nici încotro le vor da rădăcinile
nici încotro li se vor îndrepta frământările. în sfârşit
între cheiuri o plajă de nori. mă aşez sub gorun
departe de fumul cafenelelor unde-şi dau întâlnire
vântoasele oacheşe. din când în când îmi
scutur pletele peste mâinile care
mai scriu frumos în plastilină plutitoare
***
transpiraţi şi guralivi
stăm în cortul de păducel jucând table şi
mestecând leurdă. la radio deva se anunţă
trei zile de festival în castelul corvinilor
domniţe şi cavaleri contemporani vor îmbrăca
haine simbol dezbrăcându-se sugestiv din priviri
între timp eu am prins un fluture. cum pot săruta un
fluture pe aripi când
peste tot s-au instalat contoare?
***
simultan cu mirosul de lemn ars
s-a schimbat poziţia astrelor. pe neaşteptate
bigbangul textului meu din care toate mi-au pornit
îmi cade în poală! ce mai fruct numai bun de mâncat
înainte de-a lua vacanţa de vară!
Deva, 1 august 2008

dimineaţă în piuneze colorate

poemul salvator– XIV

scriu cu cerneală roşie. după ce m-au sâcâit îndeajuns
bombănelile ceasurilor mă întreb dacă s-a făcut deja dimineaţă
mă trezesc încet pe etape. pleoapele încearcă mici genuflexiuni
iată! secvenţele stau prinse în piuneze colorate. urmează
prut siret suceava. îi refuz acestei zile tandreţea
ah! plec în concediu cu mici zgârieturi pe inimă...
***
sunt multe ispite frumoase în jur. de exemplu
zâmbitoarele mele gazanii portocalii cu petalele
-braţe îndreptate spre mine. trifoiul roşu din ilustrata
lunii trecute mi-a amintit de un caiet-oracol rătăcit
prin podul bunicilor. plin de flori presate. puternice
viituri ale trecutului îmi trec prin faţa ochilor. creioane -
degetele tale desenează ruperi de zori...
***
odată cu tine se profilează picturi cu flori de ceapă. la sydney
a nins după vreo 200 de ani. alb. piuneze albe pentru fixat
vremea între aceste rânduri. martorii unor evenimente pieritoare
noi. cei care nu durăm. mie nu-mi vine să urlu. ar fi inutil. urlând
s-ar opri apele în pensula unui pictor salvator? sună
mai bine, nu-i aşa? urlând
s-ar opri apele în creionul unui poet-salvator? aşa am vrut să
spun. am spus.
***
crăp de râs. într-o tabără de creaţie de bancuri ad-hoc
un bărbat decupează articole din ziare pe care apoi le
prezintă publicului contemplându-şi liniştit unghiile
murdare. bancuri! strigă cetăţeanul
privindu-ne ca-ntr-o vitrină...
***
de prea mult timp nu am vorbit despre fluturii albi
trecuţi prin metaforele colorate ale poeţilor deveniţi
pe zi ce trece din ce în ce mai stânjeniţi de inexactităţile
născocite în ciuda evidenţelor. pentru poet evidentul e
lipsit de arome. temelia poetului sunt abisurile în care
să caute ce nu s-a inventat. convertit la concret
poetul scrie un ziar din versuri
***
până la urmă am recunoscut că aşa este: îmi place
să citesc în rune de gheaţă şezând turceşte într-un
cilindru de ape solare. ciugulind boabe de răşină din
scoarţa cireşului. măcar aşa
când nu eşti tu acasă ivit între două tangouri de sezon!

Deva, 30 iulie 2008

de ici-de colo. de vară

poemul salvator - XIII
s-a trecut de miezul verii. femeile se plimbă între raioanele pentru
vară unde zac ultimele perechi de espadrile cu aripi de fluture. fac
prinsoare că bărbaţii nu-şi pierd timpul cu rubricile de sport când
prin faţa ochilor li se vântură svelteţe de trupuri aromate gata de
scrijelit cu dinţii lacomi ai poftelor!
***
se adună o mulţime de nori nefinisaţi. încep să cadă sâmburi de
grindină. rochiile se lipesc de piele. inutile pânzeturi voaluri
satinuri. deluşoare de carne se iţesc de sub ele. nici nu e nevoie de
miraje. totul e acolo, la vedere, tremurând. dictând simţurilor.
şi doar ştiam că ploaia de vară e narcotică...
***
printre castele de nisip cuvintele precum nişte flăcări. arzând pe buze
rostogolindu-se înspre valuri nesfârşite pe care le vom sfâşia mai
târziu. noi în valuri, valuri între noi. noapte de vară lăuntrică
vară adunată-ntr-un colier de scoici multicolore. urme de sidef
în jurnalul de vacanţă făcut public sub forma unor poeme
***
acum sunt o poetă cu experienţă. am văzut şi am auzit
multe despre modul de a trăi al cuvintelor ursite să preamărească
idei. am văzut şi am auzit despre cuvintele osândite să nu aibă onoare
am simţit în suflet puterea cuvintelor aşezate la temelia încrederii
dar cele mai frumoase sunt acele cuvinte ale tăcerii rostite doar de
gura inimii pe care nu orice ureche poate să le audă
***
„acum ţi-i vremea!” îmi şoptesc simplu frunzele de jugastru. sărut o
frunză. se agită toate. din vasul de lut săbiuţa purpurie mă taie la degetul
mic. şi eu care am trudit din greu să o cresc...florile nu înseamnă doar
gingăşie. cel care te vrea nu întotdeauna te şi iubeşte. de fapt nu vreau
să par un burduf cu poveţe. prinde-mă de talie. dar ţine-mă cu spatele
la sfinţi!
***
ţin morţiş să adun poeme cu duiumul. scriu pe stomacul gol
când se crapă de ziuă degetele mele au febră. am gura uscată
adorm între două umbre. una de lumină. una de întuneric.
adorm răspândindu-mă printre cei dintâi muguri ai bonsaiului
galben
***
dorm visând poeme. ticurile meseriei. dorm cu braţele încrucişate
peste fărâma de bucurie. am dus un poem la bun sfîrşit. mi-am găsit
drumul spre noroc. acum pot desena cu uşurinţă drumul cerului...

Deva, 25 iulie 2008

ilustrate cu boabe de afine şi veveriţe bronzate

poemul salvator - XII
titlul poemului nu are nicio legătură cu elixirul de lămâie rămas aseară pe
fundul paharului. elixirul de lămâie nu are nicio legătură cu elzevirele
ştanţate în dezordine pe umărul meu mai rebel. anagrame de noapte
gângurind dadaistic în piele. pentru azi e nimerită rochia de vară fără
bretele. privirile nevanitoase ştrengare
***
nu m-am trezit cu noaptea-n cap. iar în acest moment imprim modele
pe frunze de paltin. cu dinţii. cadouri pentru amici. de prins între file de
carte. astăzi sunt extrem de sensibilă. îmi ascut creionul dermatograf
scriu: sunt extrem de sensibilă degetele mele se confundă între ele
degetele mele nu se conjugă. ah! n-am chef să fac raportul acestei clipe
infantile. mai bine să las jaluzelele
***
stau la birou. simplific coregrafia acestei zile. iscălesc doar poemul. îmi
prescriu o plimbare. o desenez. cotesc la dreapta. mă învârt în jurul
aceluiaşi crochiu tulbure. zac acoperită cu nori turbulenţi.
***
e banal dacă spun că nu tot ce e frumos e bun. dar mereu ne lăsăm seduşi
de construcţiile perfecte. privind doar ce este frumos ochiul estetic
respinge orice cusur. iar acesta este un cusur plin de capcane: hipnotizate
sufletele noastre sunt trase pe sfoară. puşlama, frumuseţea. câteodată.
***
printre altele, într-o zi mi-am asumat o iluzie despre care ştiam că este
o iluzie. mi-am lăsat imaginaţia deformată de ea. a fost o bună auto-
terapie asistată de fantasme. până la următoarea şedinţă sunt perfect
poetică.
***
unii susţin că suntem înconjuraţi de o aură. dacă ceea ce văd în oglindă e
adevărat atunci eu sunt mărginită de ape. aş fi vrut totuşi să nu pot fi
aliniată niciunui grup de gânduri. mă obsedează să am doar frământările
mele care să fie cele mai originale. până una-alta vă trimit ilustrata cu
boabe de afine. din plinătatea pasiunilor mele. veveriţele n-au consimţit...

Deva, 21 iulie 2008

  Te-ai aştepta că dacă au trecut aproape douăzeci de ani de când tot încercăm să ne „schimbăm mentalitatea”, secreţiile vechiului regim să se fi scurs...

            Da de unde! "Degeaba", adverb frate cu românul, nu se dă dus cu nici un chip din firea mioritică. Şi mă refer la sensu’ lui cel rău, bată-l să-l bată!

            Să vedem...

            (De)geaba scriem pe toate panourile şi pe uşile WC-urilor lozinci că vrem o Românie aşa şi pe dincolo. Cei care tre’ s-audă nu mai sunt impresionaţi demult de tot, din moşi-strămoşii lor, de şlagărele de jale ale păstoriţilor de către Sfinţii Putere şi Autoritate.

            'Geaba hăulim că salariul minim pe economie nu acoperă, în timp de iarnă – ştiu, ştiu că scriu vara, da’ am şi eu şlagăru’ meu -  cheltuielile obligatorii. Nu plăteşti, una-două vin prea-minunatele penalităţi. Da’ i-a spune-mi scumpule, ţie, cetăţean român, cine-ţi plăteşte penalităţi pentru sănătatea de care nu-ţi permiţi să ai grijă? Cine-ţi plăteşte penalităţi pentru că stai la rând la ghişeele şi la fişierele spitalelor? Cine-ţi plăteşte penalităţi pentru slaba pregătire şcolară a copiilor? Ai? Aud?

            'Geaba tot parfumăm şi gătim patria-mumă şi vrem s-o arătăm pe-afară, prin ăle străinătăţuri, câtu-i de fascinantă, că de cum i-ai ridicat năframa îi apare chipul ciupit de buboaiele corupţiei, braţele firave, vlăguite de celebri „băieţi dăştepţi”, pletele de Ileană Cosânzeană, sure şi fără strălucire şi, pe sub poalele rochiei de mătase, mai găseşti niscai maidanezi, copii ai străzii, cerşetori, drumuri cu gropi, subsoluri insalubre ş.a.md.

Apoi de! ce să vă fac! Chestiunile nu se rezolvă numa’ cu scrisu’ pe păreţi! Trebuie şi oarece mobilizare civică, puţină atitudine, îndreptată o ţâră coloana vertebrală...

            Şi mai avem un „degeaba” mioritic. „Îi...pe gratis?”

poemul celor trei nopţi

           (dissertation)

 

de trei nopţi trăiesc

printre păsări şi animale

printre insecte polare migratoare

de trei zile nimeni

nu a sesizat absenţa mea

nici grilajul care-mprejmuia

cuvintele ne-nţelese

spintecate de luminile şi

umbrele pieritoare

ale unei sfioase speranţe

 

păsări şi animale impunătoare

insecte străvezii delicate

din care s-au născut 

universurile contradictorii ale amintirilor

care ne copleşesc

au despărţit lumea albă de lumea neagră

şuvoaiele de crize care au luat minţile veacului

de sanatoriile în care se vindecă inimile intoxicate

de verbele infernale

 

visul unei femei  care poartă mantia cuminţeniei

e o victorie asupra ademenirilor trecătoare

iar singurătatea ei este vindecătoare darnică

nu chinuită de semeţie şi secrete

e o singurătate blajină

e o patrie verde...

 

în cetatea lăuntrică

sentimentele bune spală aleile

de glodul duşmăniilor

şi nimeni nu se încăpăţânează

să înghesuie literele curate limpezi

în metafore trudite

 

religia acestui loc al firescului

nu este desăvârşirea care hărţuieşte

cu lecţii de morală şi dictoane falnice

este îngăduinţa iertarea...

 

Unora le funcţionează…(din Jurnalul poznaş)

Splendidă e dimineaţa asta! Am deschis fereastra, am inspirat puternic, ce mai contează cele câteva firicele de praf care mi-au invadat nările! Soarele e sus, pe cer, unde altundeva, iar eu mă pregătesc să dau piept generos – verificabil! pentru verificări sunaţi la 89 89 număr inexistent - cu lumea.

Normal, sunt necesare câteva exerciţii de înviorare – de ce citiţi mă, înviolare, ha? -, apoi clătit cu apă rece – pe ochii mei! -, apoi coffee, obligatoriu ness cu moţ de frişcă – iar vă gândiţi la prostii? -, apoi duşu’ pentru eliminarea mustului propriu, că de, multe acte de vitejie au loc (cele mai multe) în timp ce Ene JR., pârdalnicu’ - trebuia să aibă şi moşu’ urmaşi, nu? – umblă lela prin budoare or’ dormitoare. Dacă vă gândirăţi că avui parte de ceva, să vă fie ruşine! Numa’ am visat! Ce, v-aţi schimbat cumva expresia feţei? Aaaa, nu mersi, pardon, nu vreau nici o mână de ajutor! Îmi revendic dreptul să fac mofturi. Ştiu că alţii sunt buni de mână, îi văd în limuzine, cu câteva vile pe câteva nivele, cu portofele doldora de carduri…Eeee, le funcţionează mâna bine…

Asta-i viaţa! Nu e minunată? Nu? Da’ de ce, mă rog? Au nu ne tragem toţi din experienţe senzoriale? Nu mâncăm pe gură şi eliminăm prin partea dorsală? Şi ce minunat ne simţim după aia…Aaaa, că alţii mănâncă ce iasă pe cuva dorsală, asta-i cu totu’ al’ceva. Ce-i drept, e musai strâmbat, denaturat, falsificat, măsluit, mistificat, răstălmăcit – da, na, am folosit dicţionaru’ de sinonime că d’aia-l am!  Aşa că nu vă mai strâmbaţi că doamne fereşte vi se desfigurează spiritu’ ăl bun! De aşa ceva nu voi a da samă…

V-am pupat că e util!

Françoise de Foix, Contesă de Châteaubriand

      Françoise de Foix, Contesă de Châteaubriand(1495-1537). A fost fiica lui Jean de Foix, viconte de Lautrec şi a plăcutei Jeanne d’Aydie, iar mai târziu soţia lui Jean de Laval, conte de Châteaubriand.
 

      De foarte tânără a locuit la curtea Franţei  făcând parte din anturajul reginei Anne de Bretagne. Educată şi talentată, Françoise de Foix vorbea latina şi italiana, scria poezii şi cânta foarte bine. 

      Frumuseţea şi inteligenţa brunetei Françoise de Foix au fost remarcate de regele Francisc I al Franţei care începe să trimită cadouri familiei şi să le înlesnească membrilor ei ascensiunea la curte.   

      Astfel, soţul ei devine comandantul armatei; fratele ei mai în vârstă, vicontele de Lautrec, primeşte funcţia de guvernator al Ducatului Milanez; ceilalţi doi fraţi sunt promovaţi în poziţii militare importante. 

     Françoise de Foix devine amanta regelui, după cum se presupune, prin 1518. În aprilie 1519, când delfinul François a fost botezat Ambois, Jean de Châteaubriand şi soţia lui au asistat la ceremonie; Françoise a fost instalată lângă prinţesele regale, ceea ce, la curte, însemna că este „iubita de suflet a regelui”, favorita. 

     În jurul anului 1522, poziţia ei de favorită este ameninţată de Anne de Pisseleu d’Heilly, însă nu îşi pierde influenţa la curte unde trăieşte în continuare confortabil. Până la urmă afecţiunea ei pentru rege dispare şi se întoarce la Châteaubriand unde locuieşte cu soţul ei. 

     Despre moartea ei au circulat tot soiul de zvonuri. Istoricul francez Varrilas relatează că soţul ei, cunoscut pentru brutalitatea şi cruzimea sa,  ar fi închis-o într-o celulă unde ar fi ţinut-o în întuneric. Totuşi, oficial s-a considerat că a murit de boală după ce a stat internată mult timp în biserica Trinitarians din Châteaubriand.