cortina se ridică

poemul salvator - V

începutul este deprimant. eroina principală se năpusteşte pe scenă

hainele de femeie de stradă îi sunt sfâşiate. se prăbuşeşte cu mâinile

arămii întinse către public. în abisul sălii se aude un bâzâit de albină

un ţipăt scurt pe scenă. în sală - două ţipete. rezumatul unei nopţi de

iulie în doi.

***

pe acest drum ajungem spre locul fugarelor desfătări

o criză subită de pasiune pune stăpânire pe simţurile noastre

pântecul meu e conciliant îl săruţi tresare se retrage revine

braţul tău stâng este un diplomat desăvârşit a coborât pe

şira spinării spre talie. i-am făcut o bună primire.

ne-am întovărăşit pentru a ne bucura de jocurile valurilor

de căldură transformate în pulbere de flăcări mistuindu-ne.

clipele pătimaşe se dobândesc din ce în ce mai greu

nu vreau să şchiopătez pentru că nu l-am ascultat pe nichita

mai bine sărută-mi ambele călcâie cuprinse de gânduri negre

sărută-mi căuşul palmei în care am strâns un cârd de flori

de muşeţel

***

înainte de a începe să bat cîmpii înot în pielea goală pe cearşaf

ţânţarul râde pe ascuns. uite la ea. îşi expune şesul celulitic. bat

câmpii(le). până le sar greierii de pe greieruşe. cîteva stele au (ră)sărit

speriate. le-oi fi stricat taifasul cu fragilul comet cu o coadă

albicioasă ondulată fost sex-simbol cosmic. acum pudel de

ceramică în vitrina doldora de kitchuri

***

acest bărbat iute de mână m-a dezbrăcat/degetele i se zbenguie

ici-colo. pe la subraţ lăsând urme de scrum/ desenează cercuri la/

baza gâtului lacuri/ m-a împresurat cu munţi torturători de/

voluptate/ am un puls duşman/ neastâmpărat/ bărbatul mi-a pătruns

în simţuri pişcător/ precum o aşchie de hard-rock/ precum un tanc de

luptă/ zdrobindu-mi trufaşele coapse/ acest bărbat/acest bărbat este

le chef d’orchestre al trupului meu

***

mă întorc de la el. arăt precum o bucată de staniol mototolită. strălucitoare.

mototolită. cu monogramele săruturilor fumegând pe glezne. mă ciupesc de

obrazul citronat. bat clopotele pe sub piele. deşucheat. şchiopăt de

piciorul stâng. şontâc-şontâc îmi car în spinare ziua. ce zi! scurtă.

neîndestulătoare. abia mai bat din aripi. în cameră două ţipete. sună

telefonul. sună mobilul. în cele din urmă dragostea a redus la tăcere

gongul cumpătării. v-o spun cu toată sinceritatea.



Deva, 6 iulie 2008

din zi în zi mai mult

poemul salvator - IV

de ce m-aş supune vreunei nefericiri dacă vreau

pot face înconjorul lumii. pot spera să muşc dintr-un

măr băieţos după pofta inimii. din tine cu dragoste

ce-am eu de-a face cu maniera violentă ostilă a vreunui

moralist pretenţios care gândeşte numai după manuscrisele

altora? câtă miopenie trebuie să ai în suflet pentru a te zbârli

la păcatele din iubire? posacule!

***

simt cum din zi în zi mi se îmblânzesc vorbele. bolta trecutului

devine limpede. conceptele se destind. întrezăresc un viitor generos

simplu omenesc. nu mă mai ploconesc aşteptărilor celorlalţi. nici nu

afişez o bunătate agresivă. sunt eu în dimensiunea mea superficială

spontană. dezordonată. sunt eu cea primejdios de visătoare

e o virtute la care ţin cu toată fiinţa

***

iată-mă singură înflorind într-un vas din pivniţă. nu ştiu ce soi sunt

mi-a ajuns un dram de soare scăpat printr-o crăpătură a zidului din

timp. mi-au crescut petale străvezii. le atingi şi-ţi rămân pururi pe

degete. cresc în tine. înfloresc în lumina prin care umbli. sunt o taină

motiv pentru care am trezit multe suspiciuni. şi interesul tău.

***

am început să simt mult mai puternic cât e de important să mă

împac cu viaţa. cu ceremoniile de iniţiere prin care trecem fără să

bănuim vreo clipă că ele sunt probele dinaintea destinaţiei veşnice

ni se oferă multe ocazii pe care le ratăm. apoi suntem nemulţumiţi

ne umplem de venin. aşa trăim. cu veninul în noi până ne sufocăm.

mi-am dorit cu disperare antidotul: a nu sfida ce e mai presus de mine

(???)

***

aştept cu nerăbdare următoarea clipă. nu următoarea zi. nu următorul

an. în fiecare clipă am avut o tavă de argint în faţă. zadarnic să trag cu

ochiul la tăvile de aur ori de smarald ale altora. în clipa aceasta pe

tava mea sunt câteva căpiţe de trifoi. să fie semn de noroc? să fie semn de

uscăciune? ceea ce simt e o duioşie comică pentru căţelul vagabond care

aşteaptă la uşă. o aşteaptă pe cleo, roşcata. capricioasa căţeluşă a vecinilor

v-aţi aşteptat la o idee nobilă? întortocheată? ce poate fi mai întortocheat

decât o zi dedicată celor apropiaţi?

***

atât de firească această existenţă nesigură! cât de bizară! de tâmpă!

de grandioasă!

Deva, 5 iulie 2008

scris de leoaică albastră

poemul salvator - III

printre dune de nisip am visat toată noaptea

purtam o mască din lut colorată în verde şi roşu

eram goală – merită visul să fie văzut – şi plină de

polenul deşertului. în jur doar idei

***

am început să scriu în nisip. scrisul a început să

şerpuiască. lăsa dâre. m-a scos din deşert

am nimerit între coloane de fulgere. într-un cerc de

fulgere în mijlocul unor cascade electrice. m-am albăstrit

sunt o femeie de culoare albastră. visul erupe

***

sunt într-un vulcan adormit. adormită. o femeie albastră

împărăţind peste roci vulcanice. înconjurată de inscripţii

din lavă. un muzeu cu poveşti. în aer liber. începe să plouă

alunec spre ocean. nu ţin seama de solzi. toate au un sens

sunt purtată spre insulă. solzii cad unul câte unul. au făcut

aripi. lângă mine răsar cactuşi cu florile gata deschise

***

din instinct mestec una din flori. pe cea galbenă. are gust de

vanilie. întind o mână şi dau peste tava cu fursecuri de vanilie

trebuie să ştiţi că tot ce-am scris am luat din carnea mea

experiment asumat. am fost tentată să aleg să fâlfâi scurt într-

un fluture. dar în mine crescuseră deja colţi de leoaică aşa că

am fost aruncată în junglă printre necunoscuţi. toate au un sens

ca leoaică vânez. ucid corect. fără gânduri ascunse. de foame

printre semeni sunt adeseori vânată. femeie albastră pe dinăuntru

nu ştiu decât să scriu despre mici fragmente discontinue din visul meu

scris de leoaică albastră (ideea ratonului-iscoditor)

Deva, 4 iulie 2007

mă preocupă ce-mi spune zaţul de cafea

poemul salvator - II


aşadar astăzi mi-am ghicit viitorul în cafea. priveam fundul de
ceramică al ceştii. urmăream marginile. ceaşca era plină de drumuri
de ochi de diademe. într-un loc se adunase un ban mare negru. de zaţ
cum nu ştiu să interpretez toate astea m-am gândit la multe drumuri
la multe priviri la o mare încercare - pata de zaţ. la încoronări poetice
Cam atât

***
la volanul unei maşini parcate lângă parcul cetăţii o femeie cu
privirile duse. dâre de rimel pe obrazul drept - femeia a plâns
în coşul pieptului mi se instalase un presentiment imploziv
totuşi am trecut pe lângă maşină fără să-mi pierd limpezimea
am trecut pe lângă femeie
Mărturisesc

***
mi-am format idei despre lucruri fără să-mi tracă prin minte
că sunt necesare detalii: argumente demonstraţii raţionamente
a descrie cu lux de amănunte gaura cheii este un bun exerciţiu
de imaginaţie. dar nu am instinct pentru asta. e totuşi ceva ce pot
încercând să găsesc finaluri cât mai originale
Am pătruns în inimi

***
sunt o bântuitoare. bântui doar ca să verific spaimele semenilor
a nu avea nicio spaimă este obscen. auzi, linişze! îmi plac
frământările. dar nu cele inutile. îmi place să alătur o iluzie unei
frământări. este o disciplină personală pe care mi-am desăvârşit-o
Pentru a scrie poeme

***
Cam atât. Mărturisesc. Am pătruns în inimi. Pentru a scrie poeme.

Deva, 2 iulie 2008

scriu în nisipuri mişcătoare

poemul salvator - I

multe din versurile pe care le scriu sunt lucrurile pe care
le fac. multe - nu. sunt bănuitoare cu imaginaţia care zvâcneşte de după
cotoarele uzate ale tuturor cărţilor pe care le-am citit. nu vreau s-o sfârşesc în
subsoluri cu pereţi de oglinzi în care să mă văd dormind condamnată să număr
cuvinte de prisos

***
discursuri berechet. expunere publică a feţei dosului părţilor
cuvântări de vânzare. cacealma literară. experimente trecătoare
femei cu pletele caramel în vânt înnodându-se cu arbori orbitori
scuturându-şi frunzele-steaguri. de la o vreme eu sunt palidă. mi
s-au decolorat şoldurile. le scade valoarea. dar sunt destoinică. de
mâine fac sport.

***
câtă expresivitate în ochii guguştiucului. i-am dumicat o felie de
cozonac. şi i-am dedicat aceste rânduri astăzi 1 iulie 2008.
nu pentru că îmi lipseşte inspiraţia. pentru că-mi lipseşte el
cel fumând. cel mestecând tutun. cel cu mâinile pline de ulei
de motor. măcar e bine că nu bea bere. evident e mereu cu ochii
după femeile frumoase. în general, se dedică exclusiv maşinilor de
cursă. azi m-a sărutat.

***
dicţionarul meu de curtezane şi de amoruri. ispita mea zilnică
am redactat 429 de pagini. acest dicţionar este peştera mea cu
diamante brute. scotocesc prin istorie. scot la iveală conţinutul ei
lasciv. sub pânzele de păianjen zac spiralele răsturnate ale
timpului. am găsit cărţi nerăsfoite de zeci de ani. aceasta e
biografia mea capricioasă. nisipuri mişcătoare din care mereu
mă salvează câte ceva.

***
din când în când mă pustnicesc. de obicei după ce vin de la dentist
toate gândurile negre îmi clămpăne-n cap. cine are nevoie de
exasperările violente ale unei femei care scrâşneşte din dinţi?
mai bine stau acasă moţăind alături de cobra de sticlă din paharul
cu apă violet dintre cei doi telemânuitori de idei
dintre cei
doi teleurzitori de idei: capul şi pajura

Deva, 1 iulie 2008

poemul celor trei nopţi

           (dissertation)

 

de trei nopţi trăiesc

printre păsări şi animale

printre insecte polare migratoare

de trei zile nimeni

nu a sesizat absenţa mea

nici grilajul care-mprejmuia

cuvintele ne-nţelese

spintecate de luminile şi

umbrele pieritoare

ale unei sfioase speranţe

 

păsări şi animale impunătoare

insecte străvezii delicate

din care s-au născut 

universurile contradictorii ale amintirilor

care ne copleşesc

au despărţit lumea albă de lumea neagră

şuvoaiele de crize care au luat minţile veacului

de sanatoriile în care se vindecă inimile intoxicate

de verbele infernale

 

visul unei femei  care poartă mantia cuminţeniei

e o victorie asupra ademenirilor trecătoare

iar singurătatea ei este vindecătoare darnică

nu chinuită de semeţie şi secrete

e o singurătate blajină

e o patrie verde...

 

în cetatea lăuntrică

sentimentele bune spală aleile

de glodul duşmăniilor

şi nimeni nu se încăpăţânează

să înghesuie literele curate limpezi

în metafore trudite

 

religia acestui loc al firescului

nu este desăvârşirea care hărţuieşte

cu lecţii de morală şi dictoane falnice

este îngăduinţa iertarea...