nu-l vorbiţi de rău pe minotaur

poemul salvator - XVIII

scriu versuri despre tapiserii subterane

câteva cuvinte pentru minotaurul aruncat în adâncuri

îl caut printre oglinzile acoperite cu muşchi albastru

este trist minotaurul în aşternutul lui de piatră

labirintul nu este un loc al primejdiei în care

să-ţi pierzi minţile de frică

labirintul este mai mult un teritoriu al provocărilor

în care eu mă întorc ori de câte ori am lacrimi în ochi

pe care nimeni nu mi le poate şterge

sunt lacrimi care îşi au rostul lor

sunt lacrimi-elixir pentru rădăcinile din grădinile minotaurului

minotaurul este bunul păzitor al rădăcinilor noastre

un minotaur îmbunat cu poeme despre măreţia labirintului său

*

nu izvorăsc apele limpezi din îmbrăţişările reci ale pietrelor?

nu cresc firele de iarbă printre firele de ţărână?

eu iubesc acest întuneric dătător de viaţă

este un întuneric bun

*

este un întuneric plin de culori luxuriante

în ochii săi mari minotaurul remodelează trecutul

îmi transmite emoţiile pe care trebuie să le scriu eu

în versuri

ce să fac! îmi spune minotaurul. am avut ghinion

când a fost scrisă legenda despre mine

tocmai mă certasem cu iubita

scribului

*

mă întorc înseninată din labirint

de-acum ştiu că nu am ales o cale a rătăcirii

că poemele nu sunt accesorii pentru festivaluri

ori pentru cucerit omenirea

nu! poemele sunt copleşitoare disperări

despre care scrii, tu, când eşti viu,

pentru a nu încăpea pe mâna unui scrib răzbunător




Deva, 15 octombrie 2008

furtună de toamnă

(poemul salvator XVII)

se prea poate să îmi placă acest început liniştit de zi...

e sfârşit de septembrie. în sfârşit am îmbrăcat pulovărul irlandez

mi-am spus: „să nu iubeşti e un păcat capital”. am iubit.

nu se ştie niciodată cum sunt franjurii de furtună. te lovesc şi

rămâi neiubit. aşa

cu un păcat capital după tine

împărtăşeşte-te din iubire şi

renunţă din când în când la grădina pură din jurul tău

construieşte măcar un loc pentru desmierdări păcătoase

altfel cum vei şti să te supui unui dialog plin de

negocieri între tine şi sfinţi

dacă ai ales sfinţenia vei fi sigur de liniştea mântuirii

însă fără să te bucuri copilăreşte de micile bucurii pământeşti

lăsate la îndemână doar câţiva ani dintr-o veşnicie

***

viaţa mea stă pitită după versuri. citeşti şi, gata

mi-ai aflat unele taine. viaţa unora stă pitită după

dopuri de whisky. asta ştiu despre tine. viaţa unora stă pitită

după curentul „emo”. şi aşa mai departe

viaţa fiecăruia stă pitită şi în dosul vitrinelor unde se stabilesc

preţurile. nu fiecare are un preţ? greşit! preţul unora este chiar sfinţirea

„tu pe ce te vinzi?” . „eu? doar pe mântuire!”. este preţul suprem şi

cu cel mai bun câştig! doar calitatea pentru a te vinde pentru mântuire

e cel mai greu de obţinut...

***

uneori m-am lăsat învârtită pe degete

îmi lăsam ciucurul naivităţii la vedere şi

mă plimbam ţanţoşă pe stradă. în jurul meu începeau

să mişune pungaşii. iaaaaaaa

spuneţi-mi care a fost păcatul meu? să fi fost cel al provocării?

am profitat de buna-credinţă a şmecheroşilor şi

am adunat multe păcate de soiul ăsta!

iertate să-mi fie foloasele!

***

ştiu că sunt neştiută între oameni. că nu sunt vedeta

niciunui show stârnitor de interes naţional dar

sigur am stârnit doi îngeri care-mi stau în preajmă

fiecare cu interesul lui!

credeţi că îngerii buni sunt dezinteresaţi? dacă ai găsit

răspunsul la această întrebare nu vei mai cădea pradă

farselor îngerilor frumos coloraţi şi strălucitori!

***

nu mă regăsesc printre ştirile mondene însă

mediafaxul cosmic mă aminteşte într-un buletin poetic

îmi pun ştirea în poşeta chic

aşijderea paşaportul poetic

nu se ştie niciodată unde voi întâlni faţă în faţă yin-ul şi yang-ul

îmbucându-se

iar eu fi-voi fără document de recunoaştere...

Deva, 24 septembrie 2008

temă literară

poemul salvator (XVI)

ce dacă nu ies bine în poze. am să fac din asta o temă literară
despre care să vorbească poeţii prin baruri: „iată o temă literară
pe care n-am reuşit s-o sărutăm!”
***
îmi văd de noile pasiuni. printre savanţi este moda găurilor negre
iar eu stau cu ochii pe ei. n-aş vrea să ratez momentul în care
trufia noastră se va decolora constatând că
într-una dintre aceste imprevizibile găuri negre îşi au sediul
poeţii cărora li s-a întors spatele pe lumea asta
***
îmi verific sufletul tot timpul. e foarte important ca măcar el
să rămână într-o lume de basm. din care am venit, de fapt,
cu toţii. pentru a învăţa jocurile terrei pentru a învăţa
arta omenescului. nu toţi vom îmbrăca luminile cosmosului
nu toţi avem certitudinea permanenţei. eu mi-am adunat bob cu bob
suspiciunile. le-am tratat. nimic nu-mi tulbură încrederea în
politica cerească
***
gata! m-am trezit. maneaua din vecini m-a readus cu
picioarele pe covor. sunt conştientă că singuri ne reziliem

contractul cu nemurirea. gândim grandios. acţionăm mojiceşte

prin urmare închid ochii să vină toamna. să vină frunzele la mine

lăsaţi frunzele să vină la mine...
***
ştii să-mi citeşti gândurile. aseară mi-ai adus frunze galbene
mi le-ai pus în palme. motiv să-ţi întind palmele iar tu,
înflăcăratule, mi-ai sărutat degetul mic. aşaaa, în trecere...
ce de frunze au început să zboare prin mine!
scânteind!
***
ne-am hotărât să bem un go-cafe la real. tu visai şi
la şniţele de pui. aşa suntem noi, oamenii...
trecem rapid de la una la alta. de la universuri la
frigărui. de la filosofie la scotch ţuică rachiu
de la la jocuri erotice la acte de caritate. apoi
dăm o fugă până la biserică să spunem un „Doamne-ajută”...
cum să nu ne iubească Dumnezeu când după toate
în capul inimii îl ridicăm pe

El, gelosul...

Deva, 14 septembrie 2008

dependenţa de text

poemul salvator (XV)
***
nici urmă de armonie între planuri şi materia lirică!
te poţi gândi la ce urmează să faci dar
de câte ori nu se întâmplă să laşi totul baltă
pentru clipirile de pleoape ale unei zile care are altceva
în agendă! şi în genele sclipind provocator!

***
a început gâlceava zilei cu mine. îmi privesc degetele -
pisici sălbatice gata de sărit la butoanele de sticlă ale
tastaturii. otrăvită cu poezie! aşa sunt! desigur
voi călători precum am spus. întipărindu-mi bine versurile
în muşuroiul minţii. printre celelalte furnici cu aripi. deocamdată
stau cu ochii pe o felie semeaţă de pepene roşu. nu ştie ea ce-o
aşteaptă! zvâcnesc! aş! n-am semnat convenţia cu versul care
se ţine pe urmele mele...
***
în linii mari
bătăile inimii se menţin cuminţi. doar câţiva muguri de aer
cald pleznesc din când în când lovindu-mă precum nişte
mici proiectile conjuncturale. de-aici tot soiul de şotii expresive

mi-e sete însă nu am ajuns încă la izvoarele
subterane după care am plecat cu
tinereţea-n cap!
***
chiar dacă n-am fost mereu la înălţimea situaţiei
n-am plătit niciodată cu capul. am trăit printre licurici
cântându-le precum iarba. am trăit printre pantere
făcându-le umbră. m-am descurcat...
***
îmi trec multe gânduri prin cap. uneori le îngrop bulbii
chiar dacă n-am nicio idee nici încotro le vor da rădăcinile
nici încotro li se vor îndrepta frământările. în sfârşit
între cheiuri o plajă de nori. mă aşez sub gorun
departe de fumul cafenelelor unde-şi dau întâlnire
vântoasele oacheşe. din când în când îmi
scutur pletele peste mâinile care
mai scriu frumos în plastilină plutitoare
***
transpiraţi şi guralivi
stăm în cortul de păducel jucând table şi
mestecând leurdă. la radio deva se anunţă
trei zile de festival în castelul corvinilor
domniţe şi cavaleri contemporani vor îmbrăca
haine simbol dezbrăcându-se sugestiv din priviri
între timp eu am prins un fluture. cum pot săruta un
fluture pe aripi când
peste tot s-au instalat contoare?
***
simultan cu mirosul de lemn ars
s-a schimbat poziţia astrelor. pe neaşteptate
bigbangul textului meu din care toate mi-au pornit
îmi cade în poală! ce mai fruct numai bun de mâncat
înainte de-a lua vacanţa de vară!
Deva, 1 august 2008

dimineaţă în piuneze colorate

poemul salvator– XIV

scriu cu cerneală roşie. după ce m-au sâcâit îndeajuns
bombănelile ceasurilor mă întreb dacă s-a făcut deja dimineaţă
mă trezesc încet pe etape. pleoapele încearcă mici genuflexiuni
iată! secvenţele stau prinse în piuneze colorate. urmează
prut siret suceava. îi refuz acestei zile tandreţea
ah! plec în concediu cu mici zgârieturi pe inimă...
***
sunt multe ispite frumoase în jur. de exemplu
zâmbitoarele mele gazanii portocalii cu petalele
-braţe îndreptate spre mine. trifoiul roşu din ilustrata
lunii trecute mi-a amintit de un caiet-oracol rătăcit
prin podul bunicilor. plin de flori presate. puternice
viituri ale trecutului îmi trec prin faţa ochilor. creioane -
degetele tale desenează ruperi de zori...
***
odată cu tine se profilează picturi cu flori de ceapă. la sydney
a nins după vreo 200 de ani. alb. piuneze albe pentru fixat
vremea între aceste rânduri. martorii unor evenimente pieritoare
noi. cei care nu durăm. mie nu-mi vine să urlu. ar fi inutil. urlând
s-ar opri apele în pensula unui pictor salvator? sună
mai bine, nu-i aşa? urlând
s-ar opri apele în creionul unui poet-salvator? aşa am vrut să
spun. am spus.
***
crăp de râs. într-o tabără de creaţie de bancuri ad-hoc
un bărbat decupează articole din ziare pe care apoi le
prezintă publicului contemplându-şi liniştit unghiile
murdare. bancuri! strigă cetăţeanul
privindu-ne ca-ntr-o vitrină...
***
de prea mult timp nu am vorbit despre fluturii albi
trecuţi prin metaforele colorate ale poeţilor deveniţi
pe zi ce trece din ce în ce mai stânjeniţi de inexactităţile
născocite în ciuda evidenţelor. pentru poet evidentul e
lipsit de arome. temelia poetului sunt abisurile în care
să caute ce nu s-a inventat. convertit la concret
poetul scrie un ziar din versuri
***
până la urmă am recunoscut că aşa este: îmi place
să citesc în rune de gheaţă şezând turceşte într-un
cilindru de ape solare. ciugulind boabe de răşină din
scoarţa cireşului. măcar aşa
când nu eşti tu acasă ivit între două tangouri de sezon!

Deva, 30 iulie 2008

de ici-de colo. de vară

poemul salvator - XIII
s-a trecut de miezul verii. femeile se plimbă între raioanele pentru
vară unde zac ultimele perechi de espadrile cu aripi de fluture. fac
prinsoare că bărbaţii nu-şi pierd timpul cu rubricile de sport când
prin faţa ochilor li se vântură svelteţe de trupuri aromate gata de
scrijelit cu dinţii lacomi ai poftelor!
***
se adună o mulţime de nori nefinisaţi. încep să cadă sâmburi de
grindină. rochiile se lipesc de piele. inutile pânzeturi voaluri
satinuri. deluşoare de carne se iţesc de sub ele. nici nu e nevoie de
miraje. totul e acolo, la vedere, tremurând. dictând simţurilor.
şi doar ştiam că ploaia de vară e narcotică...
***
printre castele de nisip cuvintele precum nişte flăcări. arzând pe buze
rostogolindu-se înspre valuri nesfârşite pe care le vom sfâşia mai
târziu. noi în valuri, valuri între noi. noapte de vară lăuntrică
vară adunată-ntr-un colier de scoici multicolore. urme de sidef
în jurnalul de vacanţă făcut public sub forma unor poeme
***
acum sunt o poetă cu experienţă. am văzut şi am auzit
multe despre modul de a trăi al cuvintelor ursite să preamărească
idei. am văzut şi am auzit despre cuvintele osândite să nu aibă onoare
am simţit în suflet puterea cuvintelor aşezate la temelia încrederii
dar cele mai frumoase sunt acele cuvinte ale tăcerii rostite doar de
gura inimii pe care nu orice ureche poate să le audă
***
„acum ţi-i vremea!” îmi şoptesc simplu frunzele de jugastru. sărut o
frunză. se agită toate. din vasul de lut săbiuţa purpurie mă taie la degetul
mic. şi eu care am trudit din greu să o cresc...florile nu înseamnă doar
gingăşie. cel care te vrea nu întotdeauna te şi iubeşte. de fapt nu vreau
să par un burduf cu poveţe. prinde-mă de talie. dar ţine-mă cu spatele
la sfinţi!
***
ţin morţiş să adun poeme cu duiumul. scriu pe stomacul gol
când se crapă de ziuă degetele mele au febră. am gura uscată
adorm între două umbre. una de lumină. una de întuneric.
adorm răspândindu-mă printre cei dintâi muguri ai bonsaiului
galben
***
dorm visând poeme. ticurile meseriei. dorm cu braţele încrucişate
peste fărâma de bucurie. am dus un poem la bun sfîrşit. mi-am găsit
drumul spre noroc. acum pot desena cu uşurinţă drumul cerului...

Deva, 25 iulie 2008

ilustrate cu boabe de afine şi veveriţe bronzate

poemul salvator - XII
titlul poemului nu are nicio legătură cu elixirul de lămâie rămas aseară pe
fundul paharului. elixirul de lămâie nu are nicio legătură cu elzevirele
ştanţate în dezordine pe umărul meu mai rebel. anagrame de noapte
gângurind dadaistic în piele. pentru azi e nimerită rochia de vară fără
bretele. privirile nevanitoase ştrengare
***
nu m-am trezit cu noaptea-n cap. iar în acest moment imprim modele
pe frunze de paltin. cu dinţii. cadouri pentru amici. de prins între file de
carte. astăzi sunt extrem de sensibilă. îmi ascut creionul dermatograf
scriu: sunt extrem de sensibilă degetele mele se confundă între ele
degetele mele nu se conjugă. ah! n-am chef să fac raportul acestei clipe
infantile. mai bine să las jaluzelele
***
stau la birou. simplific coregrafia acestei zile. iscălesc doar poemul. îmi
prescriu o plimbare. o desenez. cotesc la dreapta. mă învârt în jurul
aceluiaşi crochiu tulbure. zac acoperită cu nori turbulenţi.
***
e banal dacă spun că nu tot ce e frumos e bun. dar mereu ne lăsăm seduşi
de construcţiile perfecte. privind doar ce este frumos ochiul estetic
respinge orice cusur. iar acesta este un cusur plin de capcane: hipnotizate
sufletele noastre sunt trase pe sfoară. puşlama, frumuseţea. câteodată.
***
printre altele, într-o zi mi-am asumat o iluzie despre care ştiam că este
o iluzie. mi-am lăsat imaginaţia deformată de ea. a fost o bună auto-
terapie asistată de fantasme. până la următoarea şedinţă sunt perfect
poetică.
***
unii susţin că suntem înconjuraţi de o aură. dacă ceea ce văd în oglindă e
adevărat atunci eu sunt mărginită de ape. aş fi vrut totuşi să nu pot fi
aliniată niciunui grup de gânduri. mă obsedează să am doar frământările
mele care să fie cele mai originale. până una-alta vă trimit ilustrata cu
boabe de afine. din plinătatea pasiunilor mele. veveriţele n-au consimţit...

Deva, 21 iulie 2008

nocturnă cu flaut de bambus purpuriu

poemul salvator - XI

să-ţi faci reşedinţă într-un arbore de apă precum o

nimfă elenă. să nu-ţi poţi atinge iubirea precum auria

floare-soarelui. iată un poem al neîmpăcării. un poem

greu de dus la sfârşit...

***

de sub bretonul zburlit doi ochi alunecă spre nasturii cămăşii...

bărbatul i-a surprins. i-a prins în cadrul pofticios al buzelor lui

femeia îşi muşcă buzele. glossul trandafiriu se desprinde petală cu

petală. are gust de dulceaţă de trandafiri. bărbatul captiv precum

un fluture ademenit de o floare carnivoră alunecă prin lujerul

întunecat. în aer rămâne ecoul unui flaut înfundat...

***

designerul acestui amurg are idei îndrăzneţe. priveşte în jur apoi

clipeşte din ochi. un curcubeu sidefiu pluteşte printre oameni printre

clădiri. printre antene un cocostârc ţipător îşi verifică ciocul roşu

metalic. pe crestele norilor îngerii scot fulgere din nări. artificii

ornamentale. sâni jucăuşi satinaţi se prind de versurile poeţilor.

allegreto cu arcuşul pe sfârcuri...

***

de fiecare dată când vine dimineaţa trag la sorţi între demon şi

înger. apoi toată ziua umblu uşor aplecată pe-o parte. azi am ales

demonul pentru că vreau să-mi răsfăţ numai simţurile. ies în stradă

fluierând de sub pălăria de soare. din rochie-mi atârnă ramuri de

salcie. nu plâng eu. îndărătnica nimfă tocmai a păşit pe asfaltul

încins. nu cunoaşte câte lame de cuţit poartă lumea asta...

***

îngerii au izvoarele lor de unde să bea apă. fericit poetul care

găseşte un izvor al îngerilor. din izvorul îngerilor pot bea apă şi

nimfele spăşite. îngerii le-mbracă în haine verzi. le înalţă cetăţi la

poarta sufletelor. acolo trăiesc ele precum se cuvine. muze pentru

cei care scriu psalmi după ce şi-au cuminţit carnea...

***

de obicei nu-mi întind aripile până când nu ştiu cât de sus au ajuns

imnurile care să le reprezinte. deocamdată cobor cu liftul beau frappeuri

port bluze mulate. aştept complimente.vânez declaraţii de dragoste

deocamdată îmi caut fericirea...


Deva, 20 iulie 2008

lecţii de dans pentru lăcuste şi libelule

poemul salvator - X

două fire de iarbă mi-au sunat la interfon. doamna m? da.

avem pentru dumneavoastră o invitaţie la balul insectelor. hî?

am deschis. în prag verzi-albe şi drepte cele două fire de iarbă

puţin prăfuite cu marginile puţin pârlite una ronţăită pe la mijloc

- de către o lăcustă galbenă din altă regiune – mi-au înmânat invitaţia

din frunză de gutui pentru care a trebuit să semnez cu buzele date cu sclipici

chiar acum pregăteam o supă de roşii. dacă mai aşteptaţi vă pot servi

nu, mulţumim. tre’ să anunţăm orchestra. firele s-au înclinat cea ronţăită

a gemut uşor. eu mi-am tras o palmă. m-am ciupit de obraz.


aşa umblă vorba...

***

ştiu să citesc în stele da’ pe asta n-am prevăzut-o. scriind literele au început să

prindă aripi în jur libelule albine lăcuste hărmălaie! în ceea ce mă priveşte: mută!

după care mi-am zis: ce naiba! sunt poetă şi mă sperie câteva grăunţe de materie

în mişcare! bietele fiinţe mă rugau să le dau lecţii de dans. mi-am pus aripile

am început. un’-doi-trei. un’-doi-trei. vals. un’-doi-trei. un’-doi-trei. menuet. un’-...

una câte una perechile de insecte şi-au luat zborul învârtindu-se uşor pe luciul

pardoselii de aer. un’-doi-trei...

***

pentru nimic în lume nu mi-aş schimba condiţia. îmi place să

lenevesc aşa printre miraje hărăzite să ţină în viaţă discipolii viziunilor

ador solfegiile granatului. sunt gata să fac o plimbare alături de melc în

pas de melc. mă abandonez cu totul sunetelor iuţi ale izvoarelor repezi

simfonii beethoviene...

***

strâng laolaltă idiomuri din graiuri diferite. mixtura o descânt o adun boabe o

înşir pe inelele saturniene. după şlefuire lumea de deasupra e la o întindere de

braţ. nu-ţi trebuie doi paşi să vii să pleci după bunul tău plac. din fericire nici

nu trebuie să trăieşti strecurându-te cu poemele printre coordonatele trasate de

sceptici pufnind a lehamite: blah! poeţi şi ei, muritori de foame! mori de cuvinte!

mă aşez pe-un inel! blah! să trăieşti toată viaţa luând şuturi în fund pentru o

amărâtă de certitudine! viziunile mari sunt din invizibilul poetic!

***

în palmă am boabe de struguri. lângă mine coşul plin. mă întind în

iarba saturniană. ce de lăcuste şi libelule s-au adunat în jur. asta-i!

să înceapă balul!

Deva, 18 iulie 2008

printre forme misterioase

poemul salvator - IX

sunt minunate formele iscate în mintea mea atunci când închid ochii

frunzele nu sunt nici verzi nici ruginii nici roşii. fiecare nervură

are altă culoare. sunt frunzele-curcubeu. dacă eu le văd cu ochii închişi

pe undeva sigur ele există

***

câte zile voi trăi sub impresia celor trei cd-uri vizionate ieri? dacă vrei

să trăieşti fără halourile viitorului îndepărtat foarte îndepărtat în tine

nu încerca terapia stephen hawking’s universe. rămâi devotat prezentului

miresmelor terestre coacerii grâului naşterii plozilor. cine te pune să-ţi

întipăreşti în minte infinituri? reîntoarcerea în punctul 0? preţul plătit

este neliniştea zilelor tale!

***

să revenim la ale noastre. e vremea să plec la adunat de nuci verzi. la iarnă

voi unge biscuţii cu lapte cu dulceaţa verii. voi încerca să-mi amintesc

momentul în care am scris aceste versuri. poate voi privi critic aceste versuri

şoptite de flautul dimineţii. le voi tăia. tăindu-le voi simţi şiroind sângele din ele

şiroind sângele lor pe ziua aceea trăită într-o suburbie a universului. sintagma

nu-mi aparţine. şi nici nu ştiu dacă mi-am însuşit întru totul destinul efemer

nici ideea că trăiesc de bunăvoie într-un sarcofag cosmic

***

şi totuşi! mi-am afundat mâinile cât de adânc am putut în oceanul albastru de

deasupra. mi-am clătit faţa. ochii. am deschis ochii. în faţa mea se derula tot

ceea ce îmi imaginam. întâi a fost jupiter. imediat mi-am imaginat rochia de

culoarea lui jupiter. mi l-am imaginat pe Dumnezeu. a trebuit să închid ochii.

apoi am văzut. totul era El. când explorăm nu vrem să înţelegem destinaţia

noastră. nu universul îl ţinem sub lupă. de fapt după El umblăm noi cu toate

temerile noastre. şi iată! puţin câte puţin El ni se destăinuie! doar cât să nu fim

orbiţi!

***

unii aleg să cerceteze. alţii aleg să contemple. alţii să scrie. eu am ales simţurile

la cât de sensibile sunt ele ne revelează multe adevăruri. chiar dacă adeseori le

ignorăm. cât de mult pierdem ignorându-ne pe noi înşine? ah! presimt că toată

ziua îmi voi bate capul cu soiul ăsta de subiecte. nimic despre bărbat? nimic

despre amor? nimic despre jocuri cu zmeie? nimic despre fluturaşi păsărele flori?

totuşi... ceva despre zaruri...

Deva, 17 iulie 2008

au dat iama prin mine

poemul salvator - VIII

cum s-au mai repezit orele dimineţii sorbindu-mă! ţuguindu-şi

buzele păcătoase, desfrânatele! pe unde mi-or fi umblat toată noaptea!

trag aer salvator în piept. aerul e plin de miresme orgasmice! aşa se întâmplă

la sfârşit de săptămână când oamenii au timp de ei înşişi!

***

simt o mângâiere pe care nu o pot rosti! se înfăşoară îndemânatică în jurul

mijlocului. el, săracul, stângaci! dă să iasă din ochiul tău vulturesc. aş! mai

rău se-ncurcă-n irişi. se arcuieşte şi-ncepe să depene fir lung viclean

învăluitor. din toată-nvălmăşeala s-a auzit un ecou din coconul cearşafului

dar inimile? inimile unde vă sunt?

***

mârâit de frunze. prea aproape de fereastră nucul comunitar. scârţâitor

crengile-i se strecoară printre ochiurile perdelei. iscodesc ursuz biblioteca

fotoliile patul. dau un bobârnac tastaturii. aha! tu scrii! tastatura sare ca

arsă. spune mersi! de când îmi zdrobesc mie oasele, trăiţi voi mai mult!

ieteeee! ce strofă ecologică mi-a ieşit!

***

carevasăzică am scris şi am rămas în viaţă. oricâte tornade de cuvinte

profetice ar năvăli tot n-aş putea renunţa la exerciţiile de zbor. cine învaţă

zborul poate răspunde chemărilor. cine nu, îşi face mereu calcule fără a aduna

nimic. e bun şi-un dram de elogiu efemer. e bun şi-un drum al vieţii fisurat pe

alocuri de cratere cu dileme

***

mi-ai promis că vom înălţa zmeie în mijlocul vârtejurilor de triluri de canari

aurii. mi-ai promis că vom trece curcubeul peste cascada iguazu. te-am crezut

păcat cu păcat. te-am ascultat. frumoasă e această zi în carouri în care ai hotărât

să-mi mărturiseşti că totul este doar poezie. sunt poetă şi pot accepta asta. da’ zmeie tot vreau

să-nălţăm!

Deva, 12 iulie 2008

prâslea dimineţii nu mi-a dat deşteptarea

poemul salvator - VII

cât de primejdioasă poate fi o dimineaţă în care

metropola a luat-o cu mult înaintea ta? ai pierdut zgomotul

duşurilor. galeriile de coapse foindu-se pe sub rochiile subţiri

de vară. muşchii masculilor zvâcnind la trecerea înmiresmată

a şoldurilor puţin somnoroase.

***

încă nu desluşesc muşcăturile călduţe ale bosumflatului aer de

dimineaţă târzie de iulie. ia să văd: ce să-i cer acestei zile în care

am pierdut startul? poate un inel din trunchiul cireşului? poate

o inimă de colindat de la un capăt la altul? ştiu! am să-i cer un

urs din frunze de dud să-mi hrănesc viermii de mătase. fiecare

anotimp se-mbracă în alt costum. chiar fiecare lună uneori. da!

gogoşile stau aliniate purtând în ele istorii întâmplări destine

***

cât de norocoasă sunt! pe mine nu mă ating ghearele de oţel

ale unor întâmplări de nedestăinuit. plictisitor ar spune unii

eu spun că această linişte interioară mă ajută să caut destinsă

limpezimile ori adâncimile contrariilor. urc şi cobor versanţii

literaturii. nu mi-aş îngădui alte forme de relief oricât ar încerca

unii să mă descumpănească. lăsaţi-o baltă!

***

dacă tot n-am ce face îmi privesc liniile din palme. s-au adâncit

o mulţime de cărări se împrăştie în toate părţile. pe care s-o iau?

să umblu pe două cărări? am s-o iau pe cărarea cu trepte cât încă

mai este lumină. cobor spre interiorul genunii. mă lepăd de totemul

succesului. mă aşez pe o laviţă din frunze de stejar. îmi scot caramelele

de zmeură din buzunar şi încep să mestec. important e să nu cad din palmă

***

în sfârşit îmi recunosc pijamaua. pe întinderea galbenă încep să navighez

printre corăbioarele colorate. fiecărei corăbioare îi corespunde şansa unui

golf între bine şi rău. îmi privesc pijamaua. e numai bună de tabără. spre

seară voi aprinde un foc de tabără şi îţi voi cânta în cât mai multe sirene

posibil

Deva, 11 iulie 2008

cele câteva slăbiciuni ale mele

poemul salvator - VI

credeaţi că vi le spun? v-ar lua cu leşin. iar de unele n-aş vrea să mă

descotorosesc. oricât m-ar pârî necuratul Cărţii am şi eu aşii mei din

mânecă. e adevărat. uneori am spart valurile în creştetul stâncilor unde

erau cuiburi de pescăruşi. dar şi ei mi-au defrişat mintea de-atâtea ori

când vroiam să scriu. atunci îşi întindeau larg aripile. zburau. cu zborul lor

inspiraţia mea. de aceea nu privesc niciodată păsările-surfeur. sunt derutată

când se lovesc de mine. apoi încep delirurile. nopţile se prăbuşeşc brusc în

abisul zilei care se tot măreşte. încep nebuniile primăverii. prea-şi face

primăvara de cap în ciuda mea. prea e nemaipomenită şi le are pe toate!

***

privesc paharul de apă cu sirop de lămâie. din lichidul gălbui se zbat să iasă

două metafore. s-au dizolvat. am băut pe nerăsuflate paharul cu sirop. dună-

rea. marea neagră. două junghiuri expresive în coşul pieptului. te repezi cu

buzele. le-nghiţi. ai ronţăit tu şi frunze de eucalipt. cât despre ardei

iuţi ce să spun. îi adori.

***

vine în urma mea un bursuc posomorât. miroase-a porumb. se agaţă de

gândurile mele. disciplinat le pune în ordine. dar eu din vrajba gândurilor

îmi scriu studiile despre nesfârşit. rătăcim neliniştiţi unul prin mintea celuilalt

ne lăsăm baltă. fiecare cu ale lui.

***

de acum înainte voi discuta despre chipul rotofei al pepenelui verde. l-am

despicat în două. cu lăcomie. a pocnit generos. stomacul meu a devenit

cavoul lui. fiecare e cavoul a ceva. după ce asta a devenit limpede am

înfulecat şi porţia ta. ţi-am lăsat cremoasa brânză cu mucegai. puii de baltă.

poeţii se hrănesc cu fructe flori nectar. vin mult

nu te uita aşa la mine

***

Grâce a Dieu! nu sunt urmărită de paparazzi cereşti atunci când îmi lipesc

obrazul de trupul despuiat al norilor. de-i sărut pe fiecare mă învăluie printre

creneluri albe. mă întorc doar când încep să bombăne să pufnească pe nas

prea mult fum de ţigară miros de ceapă prăjită cadavre în putrefacţie prin

abatoare. prea puţine lumânări albe clătindu-ne sufletele. prea multe

lumânări parfumate pentru slava senzualităţii

***

am cumpărat acadele copiilor străzii. mă priveau dându-mă de-a

dura prin minţile lor curioase neîncrezătoare. au luat acadelele biscuiţii

m-au întrebat dacă n-am bani. n-am bani. mi-au spus verde-n faţă să te

f**. impertinenţi copii nefericiţi! dar cu pretenţii mari! ruşinoase...

***

trec şi eu prin înserare ghiftuită de arşiţa zilei intru sub duş sunt în

apele mele din gel ies spiriduşi înghesuindu-mi-se în piele scriind

caligrafic un poem de noapte bună...



Deva, 7 iulie 2008