la taifas cu pasărea-liră

s-a-ntunecat. am intrat în pivniţa negrie
unde cel mai bine scriu...

în pivniţa negrie
mă aşteaptă vinul meu marmaziu. iar
pasărea-liră din peretele paharului îmi vorbeşte
pe limba mea

astăzi un om a căzut în fântână...
o femeie s-a dezbrăcat de trestiile pe care
le purta în loc de amurg...
(fiecare să înţeleagă după cum îi cântă inima)

au căzut şi zaruri fără a fi aruncate de vreo soartă
ori de vreo mână ce-a trecut de insomniile
acestei luni de vară purtată în pliscul
acelor de ceasornic

un ceasornic din care eu n-am reuşit să mă satur vreodată

nu! nu mă tem de vinul bun
din care se scriu versuri care ştiu să ne încâlcească mintea
- acum se scriu versuri din care se pot face piese pentru tabla de şah -

mă scutur! mă cutremur! mă cern de apa din vin
vreau doar vin curat
trecut prin vama iubirii unde ard necurăţiile puse de-a
curmezişul mântuirii prin versuri-liră...

beau vin şi creez un univers! în clipa a şaptea
adorm într-o căpiţă de fân
adorm. mai mică. mai mică...maaaai mică....
...sunt un bob de sunet pentru lira
din pasăre...

Videoclip ratat

mă plimb pe mare. pe strada mare a mării
mă opresc la o tonetă de îngheţată. îmi cumpăr
îngheţată de alge roz

pe lângă mine trec în galop patru căluţi de mare
patru căluţi de mare trag o trăsură cu patru doamne sirene
în pălăriile doamnelor sirene câţiva spiriduşi de pământ joacă table
pe mare e forfotă mare

cândând la chitare trece o şatră de gipsyfishes
peştimea-nnebunită se prinde în dans
peştimea sare în sus şi-n jos din soare în mare
din mare în soare

un rechin cu pletele albe
îşi aduce aminte de vânătorile tinereţii sale
aşezat pe-o bancă de corali purpurii citeşte
un volum de versuri optzeciste

sub Turnul Oceanului Verde
zace o lume uitată peste care a năvălit apa

îşi mai aduce cineva aminte de lume?

cocoţată pe un şiş de corsar

în sfârşit văd limpede lumea cât e de tulbure

mur-mur-mur-murmur. toţi peştişorii de aur mur-mur-mur-murmură
din căuşul palmelor curg nişte râuri în scări. curg şi coboară într-una
ei, drăcia dracului! eu eram! stupită din foalele norului
direct în jetul balenei

ieri am avut gura plină de seminţe de pin toată ziua
n-am zis nimic. n-am scris nimic. n-am cântat. nu m-am pupat
în jurul meu au crescut mărgele din senin
ciupercuţe neotrăvitoare
oare de ce?

vine seara
ce-am eu cu ea. o las să vină. e vina ei că
vine numai seara când dau în clocot trupurile goale şi
ea e singură seara. fără ser

desenez mare pe mare un măslin. o sirenă mi se uită peste umăr
cum desenez cu creta pe mare un măslin. sirena întinde mâna culege
măsline verzi le striveşte în palme. îşi masează coada ei de sirenă
ce coadă frumoasă de sirenă. ce coadă de sirenă frumoasă. ce frumoasă
coadă de sirenă ţi-am găsit în buzunarul cămăşii...

unde ai stat aşa mult?


------------------------
Why not?

el încă doarme

eu încă mă uit la merele din jur
din coşurile împletite-n poala rochiei mele cu
razele soarelui răsturnat din cer
peste merele din jur
jur că nu ştiu ce-am vrut să spun şi mi-a ieşit asta din
cap din dragoste
pentru cineva
gata

el încă doarme
mie îmi trec prin minte
semne de întrebare multicolore care
nu mă întreabă nimic
gata! gata cu pântecul meu plin de mere necoapte
precum merele necoapte sunt versurile astea care ies
neisprăvite şi pline de dragoste curată
ce mai!
atât mi-a rămas: dragostea curată!

el încă doarme
înconjurat de merele mele de rochia mea de dragostea mea curată
doarme liniştit în albăstria mea insomnie
lepădat de ţăcănitul ştirilor scrise în grabă la redacţie
ştiri proaste. tot ştiri proaste şi
altele în formare

el încă doarme
între o dungă albă şi o dungă roşie între cele cinci degete
de la o mână a mea din care se rostogolesc valuri
de vin...

jur că nu ştiu
cum...

Expoziţie de flori

Zi agitată.
Fluturii înghesuiţi
pe noul afiş.

te-am ghicit, poemule, după trăsnet

am ridicat mâna. am cerut cuvântul
toată poeţimea a ridicat din sprâncene
erau doar sprâncene care se ridicau apoi
coborau. dar nu izbuteau să zboare, neam!

de-o vreme nu trăiesc momente prea bune
până şi propria umbră mă părăseşte uneori
caut după cuvintele poemului dar şi
poemul s-a zgârcit la vorbă. ori
poate nu mai ştie a mă recunoaşte
fără mantia de hârtie...

***

simt un gol imens în stomac
ştiu că n-am să dorm în noaptea asta
până nu voi scoate la iveală versurile care
gâlgâie fierbinţi în conul meu vulcanic

de multe zile n-am scris după cum mi-e voia
bănuiam doar o imensă ferecare în mine şi
am stat, aşa, cu urechea la pândă. cu degetele
gata pregătite să încalece cu fermitate tastatura...

***
ah! când apare poemul sunt şi eu fericită precum
o femeie ajunsă în al 9-lea cer al desfătărilor (ca să nu mă exprim altfel)

***
te-am simţit, poemule, după busuiocul din colţul buzelor!

PREZINT

Informaţie preluată de la Lucian.

iubire de sezon

m-am trezit într-o dimineaţă dar
parcă nu m-am trezit îndeajuns. pescuiam
dintr-o apă tulbure peşti din funingine pe care
îi aruncam înapoi după ce îmi scriau versuri cu
înţelesuri de sucit minţile

mi-am pus mâinile pe genunchi
şi-n mâinile mele erau două luni ovale
între care privirile tale făcuseră un curcubeu de flăcări
după care s-a făcut repede noapte pentru că eu am închis ochii
iar tu ai lăsat să cadă curcubeul

în jur mirosea a mentă
semn că de-o parte era primăvară de-o parte - toamnă
în jur mirosea atât de puternic a mentă încât
ne-am îmbrăţişat până când am trecut unul
prin iarna celuilalt fără să exagerăm cu tutunul şi
fără să intrăm în panică atunci când oamenii de zăpadă
au anunţat grevă generală

ne-am iubit de azi pe mâine cu folos
fără a ne-ncărca de gânduri. fără a mâzgăli momentele
cu promisiuni care să ne ţină înlănţuiţi şi morocănoşi
ne-am iubit incoerent cu adevărat fără a lăsa vorbe-n vânt
şi ură în urma noastră

ne-am iubit pentru toată grămada de timp pe care am pierdut-o
fără să iubim

Abandonat

Lupul cel bătrân -
sub capela de umbre
a brazilor albi.

cu inima-n dinţi

„să-ţi îmbraci cu aur curat inima nu glezna şi încheietura mâinii”

de nenumărate ori nu mi-am ascultat inima şi a fost cumplit

singura mea tovărăşie era doar raţiunea fără prihană. raţiunea bună

mă bântuiau faptele bune. buna purtare. purtarea corectă. sinceritatea

în deşert erau toate acestea fără însufleţire fără adăugarea iubirii

de aceea nu ne merge bine. nu ajunge clopotul conştiinţei

al datoriei

cu fiecare zi inima noastră îşi adună aura întristării-mprejurul ei

o fixează bine după care tace. în timp ce scriu mă întreb: cum

să mă port cu inima de-acum înainte?

abia am scris şi inima a şi început să înoate în bucurie

abia am scris şi odaia s-a şi umplut cu miros de smirnă

abia am scris, la-ntâmplare, câteva cuvinte

şi inima dă semne de joacă...

dintr-o dată

mi-am luat inima-n dinţi. i-am dat drumul

am să-ţi scriu, inimă, până la moarte!

fulgi de nea din hârtie cretată. albastră

ha? de ce n-ar fi albaştri fulgii de nea? iar eu?
iar eu
peştişorea râvnind la o poveste cu mulţi peştişori
de aur
înmulţindu-se într-un coş
doar când se adaugă câte un gând frumos
lumii

de trei zile citesc texte din acolada
de trei zile citesc prinsă în pânza de cuvinte
ţesută de prozatori şi poeţi. întorc filă după filă în timp ce
paralel cu minutele mele sunt minutele celor care îşi beau ceaiul
uitându-se pe geam cum vizavi un bloc de locuinţe a sărit în aer

în oraşul meu ninge cu fulgi albaştri
în oraşul meu eu adun solzi de aur
în oraşul meu este suficient gaz. şi electricitate.
în oraşul meu unele fete se pregătesc să-şi viseze ursitul.
în oraşul meu se aşează înserarea urbană
picior peste picior

în oraşul meu
alte fete au ieşit la plimbare strânse uşor de talie
de-un vesel curcubeu de promoroacă

în oraşul meu blocul a putut fi privit la ştiri. apoi au apărut
comentatorii de politică internaţională

mă pufneşte un plâns duios. nu-mi pot scoate din minte mărturisirea
omului de zăpadă. femeia lui de zăpadă îl lăsase baltă pentru
un brad împodobit cu beculeţele primăriei. deh! chestiune de funcţie!
bradul avea funcţie. el, omuldezăpadă, doar un morcov de turcia. în loc de nas.
am la mine o portocală grecească. o decojesc. o mâncăm împreună
fiecare cu vânătăile lui sufleteşti

mă întorc din gândurile mele. ninge obsesiv cu fulgi mari din hârtie cretată
din clipă în clipă mă aştept să apară printre rânduri câteva blindate din
fursecuri cu scorţişoară!

In the End 2008

ce de pui de dinozauri albi
de nea!

să te tot plimbi de colo-colo scoţând limba
de-un cot
după câte-un vârf de ţurţur
atârnând din vârfu'-ndepărtat
al stelei-iglu din care se aud colinde de sezon

cu zurgălăi

în parc se vând: ceai cald vin fiert zmei de omăt
fetele Barbie se-apleacă după crenguţe de vâsc
vândute conştiincios pe-un leu de fete negricioase
îmbrăcate din mallu' devean
recent deschis
doar pe jumătate

astă-seară e Revelionul douămiinouă
pare un an fără sfinţi fără îngeri. la Tel Aviv
începe tocmeala pentru un armistiţiu. în Fâşia Gaza în loc
de artificii pe cer cad rachete peste case. aşteptăm noutăţi dictate de inimi
pentru a putea deschide aproape liniştiţi
şampania

după care vom lălăi lamulţianifericiţiunanoufericit
ne vom pupaîmbrăţişasăruta o noapte cu scântei în ochi

tai brusc poemul în două
pentru a nu invita pe ultima sută de metri a secundelor
show-ul posomorât al crizei deoricefel
să treacă în Noul An!

LA MULŢI ANI!

iarnă aşezată pe mănuşile mele

în fiecare an
mi-am cumpărat mănuşi
în fiecare an mi-a plecat iarna cu ele
în dinţi

de fiecare dată
ne-am muşcat precum două
lupoaice albe
în colinde
până la inimă -
fiecare pe limba ei

de omăt

poetul se judecă după versuri

poemul salvator XXVII

în sfârşit
am scăpat cu bine dintre zidurile de hârtie albă

*
în sfârşit
din lună mi-am rupt de-un inel de linişte
prelucrat cu frumoase motive poetice
despre care vorbesc numai cu cei mai buni prieteni

celor mai buni prieteni le servesc aperitive muzicale şi
zmeură sălbatică
pe cei mai buni prieteni îi feresc de coloranţii pentru suflet
pe cei mai buni prieteni îi întâmpin cu apă proaspătă şi
cu vorbe blânde
celor mai buni prieteni le strecor câte un vers optimist în mâncare

*
iată luna şi rochia ei cu pene pământii
iată urechea stângă după care am aranjat două şuviţe mov
iată-mă în lumina reflectoarelor doar pentru că
mi-am cumpărat o jachetă puffa din care
cele mai simple verbe se scutură de paietele
unor sensuri din care nimeni
nu câştigă nicio idee
iluminatoare

*
nu ştiu dacă mâine voi ridica pumnul voi scrie despre şoimi
sau voi fi plină de dragoste
nici nu ştiu dacă peste două minute
voi ridica pumnul voi scrie despre tivul rochiei
sau voi rămâne atârnată de vreun sărut pătimaş

nu ştiu dacă ceva mai târziu
voi roşi ceva mai mult iar tu
vei colora cu mine un mac din care vor ţâşni cele mai
glonţoase săruturi
dar acum sunt o nemaipomenită ofensivă pentru
verdele ochilor tăi
tors în fir subţire de ninsoare
între sânii mei pictaţi cu asfinţituri naive

*
se apropie sfârşitul de alt an
şi tot nu am nimic de menţionat
şi tot nu mi-au crescut aripi
şi tot n-am câştigat un dram de egalitate
cu cel mai neînsemnat înger
care pe deasupra mai şi scrie mărunt
de nu mai înţeleg nimic din tot materialismul ăsta ceresc

*
poetul se judecă după versuri
el nu scrie doar pentru a face impresie
el scrie pentru că nu cunoaşte altă rugăciune
iar eu? eu scriu furişat pentru că nu sunt fără de greşeală...

închid ochii

poemul salvator XXV

am unele intenţii atunci când închid ochii poate

vreau să-mi scot ceva din minte de exemplu

formele care nu-mi zâmbesc astăzi

sau poate nu am nicio intenţie pur şi simplu

îmi fuge pământul de sub picioare

savurându-te cu gândul

mi-am înfipt dinţii în umărul acestei dimineţi precum

visul cel frumos s-a-nfipt în coşmarul zilei

în care citesc presa şi aflu că o domnişoară

şi-a scos rinichiul la vânzare ca să poată urma

facultatea de medicină

stau tâmpă împletind gene arse de lacrimi

cum dracu să mai scriu azi o poezie gigea

când raţiunea poate ajunge atât de slută

când abandonarea de sine are cote atât de joase

domnişoară, există alte soluţii

o facultate de psihologie plătită cu preţul propriului rinichi

sugerează că nu vei fi un bun psiholog

vei dai şi altora asemenea sfaturi?

totuşi drama rămâne...

o voce dinlăntrul meu îmi atrage atenţia

mulţi nu te vor îndrăgi pentru logica asta

lumea preferă barbaria în locul stăpânirii de sine

ce-are a face! rămân la convingerea mea

pe alţii îi ajuţi doar dacă tu ai tăria sufletească a fierului

vizitez muzeul inimii: un pumn de scântei

încă e bine

nu m-am bazaltizat

totuşi

înainte de a pleca strânge-mă puţin în braţe

Deva, 3 noiembrie 2008

mă cinstesc singură

(poemul salvator XXIV)

doar e ultima zi din luna dragă inimii mele

iar îngerul mierlelor mi-a dat întâlnire în parc

- v-o dezvălui -

în miezul zilei printre frunzele care-au izbit asfaltul

cu greutatea lor în aur

în oraş se leapădă încet hainele de vară târzie

însă tot răsare câte-un buric de fată cu

cercelul scânteind sfidător

doamne! câţi ochi îi cad în capcană!

căldura nu şi-a pus capăt zilelor

cel puţin pe la prânz îţi primeşti porţia şi

dintr-odată toată hărmălaia din jur capătă înţeles

lumea nu ia în seamă criza financiară internaţională

cu razele soarelui între dinţi viaţa se degustă din plin

mă simt în largul meu

tocmai am zâmbit zecilor de zâmbete care trec pe lângă mine

coapsele mele au prins să zboare

spre întâlnirea cu îngerul

căruia i s-a cam urcat poezia la cap

şi nu-i pot intra pe sub piele

fără un poem salvator lipit de suflet

îl găsesc pe înger uşor cherchelit

umblând desculţ şi cu chef de vorbă

ce să zic! de când au coborât în pivniţele oamenilor

nici în îngeri nu mai poţi avea încredere

se omenesc, ei, îngerii


Deva, 31 octombrie 2008

frunze de toamnă îndesate în tabacheră

poemul salvator XXIII

fiecare îşi citeşte ziarul favorit

cele mai recente evenimente le vârâm într-o oră de lectură gazetărească

tu preferi hârtia degetele înnegrite de cerneală tipografică

motiv pentru care trebuie să fiu mereu cu ochii în oglindă

nu o dată am plecat cu vârful nasului purtându-ţi semnătura

de marcator

semn oficial că aparţin cuiva

da, toamnă, bine ai venit!

nu te ruşina de tine! eşti minunată de sus până jos

precum o femeie care nu a trecut prin etapa robotizării

care nu se vinde pe bucăţi firmelor de asigurări

după ce a trecut în prima fază

prin furcile caudine ale centrelor de înfrumuseţare

chiar dacă băncile care m-au creditat anunţă majorări

eu sunt prinsă între două gânduri frumoase

în primul gând adun frunze care se dau pe toboganul aerului

în următorul gând îţi aduc clipele în care m-am gândit la tine

înfăşurate în frunzele pe care le-am păstrat o zi întreagă în

tabachera de colecţie cumpărată prin licitaţie online

nu te încăpăţâna să duci la bun sfârşit chiar toate nopţile

sunt multe subiecte despre care am putea vorbi de exemplu

despre spaţiile dintre ochii din tablourile unui muzeu

sau despre ce-şi spun indivizii din tablori

sau putem vorbi despre terapii naturiste ori

despre kickboxing

din când în când ne putem striga unul din orizontul celuilat

din când în când am putea lua lecţii de scrimă

am putea aranja cărţile din biblioteca virtuală

după conţinut sau după preferinţe sau după semnificaţii

sau pur şi simplu am putea să ne asumăm libertatea

de a ne descotorosi de ideile despre nimic

ne privim şi ne desscriem unul altuia sinele

câteodată coşmarurile

câteodată stăm cu ochii în tavanul realităţii

şi hrănim lebede

Deva, 29 octombrie 2008

ies din relieful privirii

poemul salvator XXII

„un privitor este omul” (georg trakl)

am ajuns la primul finiş după cum mă anunţă un bărbat

cu sufletul ocupat

şi se pare că am ieşit basma curată după ce mi-am părăsit umbra

care le sărea tuturor în ochi

e o toamnă cu bursele căzute zilnic

bine că din miezul lucrurilor ies sondaje optimiste

despre producţia de vin

peste care alunecă priviri sclipitoare

şi buze obraznice

tocmai în momentul în care doamnele îşi scoteau blănurile

din şifoniere

vulpile s-au strâns în pădure şi-au lepădat bikinii

şi-au tăbărât pe urs pentru că le-a făcut vedete

vânate de toate industriile

- am văzut la ştiri - jur pe mormanul de frunze uscate

că şi-au ras blana şi s-au declarat voluntare ale grinpisului

nu sunt statornică dar am remuşcări

atunci când îmi pierd câte o seară ronţăind chipsuri şi

am gustul neînţelesurilor pe care nu le poţi privi în ochi

atât sunt de îngropate în ierburi modificate genetic

astăzi sunt leneşă îmi cedez uşor coapsele

ne împărtăşim din gustoasele trupuri doar

cât să nu moară de foame usturimile din noi

apoi ne desprindem petală cu petală

în câte un vis înşirat precum cele trei ceasuri bune

topite pe limbă

mă plimb fără rost

prin cele două văi ale unui tatami japonez

sunt desculţă tălpile îşi potolesc setea din gheaţa

pe care ai avut grijă să o cumperi

pentru a-mi fugări ultimul raţionament

împotriva surpării în desfătările terapeutice

ale patului tău

Deva, 27 octombrie 2008

buzunar pentru leul care lipseşte

poemul salvator XXI

banul! un cuvânt ciudat

dar care sună plăcut în buzunarul

fiecăruia! o insulă de hârtie fără de care

ne scufundăm în spaime!

în cotidianul nostru florile răului au crescut

discret din florile mucegaiului

deh! de foame facem ulcer nu de poezie!

fără bani îţi înalţi inutil glasul

fără bani chiar şi-o scrumbie e impertinentă cu tine!

***

doi popi români s-au iubit cu tot tacâmul

acum s-au denunţat. din scrisorile lor aflăm că după

ţocăituri şi mângâieri pe sub sutană urmau

plicuri pline cu bani!

bani! pentru maşini şeminee şi cluburi popeşti!

unde se pipăie pe îndelete destinul poate poate

mita umple cerul!

iată!astăzi am scris pe blogul meu

despre bani! despre bani se vorbeşte de săptămâni întregi

despre atacurile speculanţilor ofensivi

despre păsările-mercenar pe care le-au crescut şi

care au ajuns – cu răbdare de diavol - în avanposturile îngereşti

iar acum se apropie de rugăciunile sfinţilor!

mâine ne vom ucide între noi? pentru banii care cumpără pâinea?

în orice caz dacă voi muri moartea mea va fi superioară

voi muri cu poezia în gură

pare plicticos

dar eu vreau să-mi păstrez principiile intacte

şi-o lumină a ochilor care să înşire lumânări

una după alta pe drumul bun

care mai rămâne după cum am fost avertizaţi:

îngust...

Deva, 24 octombrie 2008

nu e sfârşitul lumii

poemul salvator XX

chiar dacă am pierdut vremea de pomană

umblând după rachete de tenis care ştiu să câştige

meciul cu tine nu e sfârşitul lumii

că în cel mai aşteptat moment al dimineţii

noul îngerul mi-a întors spatele

şi-a luat laptopul în braţe şi

s-a cărat un weekend întreg (...)

e tânăr e foarte frumos şi e mort după femei

foarte îndrăzneaţă

- îndrăznesc să spun -

e mintea dată mie astăzi

am trecut cuminţenia pe silent şi-

mi fac de cap din capul locului

deh! de ce n-aş avea şi eu drama mea erotică!

zău aşa! nu mă reţin

să te scot în afara legilor tradiţionale

să te fac emo să nu pierd nimic din timpurile

frecate mai tot timpul cu mentă din tuburi cosmetice

a trecut o noapte încep ziua

îmbătându-mă cu 20% ceai de muşeţel 70% lichior pentru

femei 10% tu

toată ziua bună ziua

de trei ore citesc în tăcere tăcere (shusaku endo)

de trei ore îngerul îmi ia apărarea pentru că

învăţ să scriu poeme de dragoste

de trei ore bossul îngerilor îmi vrea sufletul pe tavă

ce noroc am (...) am înger doctorand

apărarea mea e pe aripi bune!

cred în îngerul meu pentru că i se rupe de băieţii deştepţi

este cel mai omenos înger pe care l-am cunoscut de când

tot merg prin cafenele unde se trece pe curat ce s-a lucrat

pe întuneric

în spatele uşilor interzise am vrut să zic dar s-a zis

aşa că trec versul cu vederea

pentru că nu doresc neapărat să mă-nchei

la poveste




Deva, 23 octombrie 2008

coş cu prune brumate

poemul salvator – XIX

ce de prune am adunat purtând o fustă largă

ruginie cântând precum un cor de frunze de nuc

pe când tu mă priveai cu braţele încrucişate pe-un coş

de nuiele în care dormea dus un greier de porumb

păcătosul!

înaintea mea stau dezbumbaţi câţiva

năsturaşi de toamnă galbeni îndărătnici

lângă tine un motan cu răsuflarea tăiată

în tine, încărcată de bubuituri, o inimă

gata să mă ţină la piept!

de ce să nu recunosc

poftesc la vinul gurii tale blânde

în plus vreau să te sorb măcar

o dată cu ochii deschişi

până la capăt în lumina zilei

zăpăcită de-atâtea ploi amestecate cu

picăturile jucăuşe de pe şira spinării

în vreme ce de sub cămaşa ta

trag cu ochiul demoni silitori care

se pricep la şterpelit astâmpărul din vene

tălpile mele nu-şi găsesc de bucurie locul

ei bine! nu mă duce cu vorba că nu-mi schimb

culoarea ochilor!

nu ştiu ce e mai rău

un cuvânt nepotrivit în timp ce sărbătoresc clipa în care

mă descânţi cu degetele sau

lipsa de răbdare care dă peste cap tot jocul

iar momentele-cheie trebuie reluate de la

zero

şi totuşi

nu mă lasă inima să arunc cu pietre într-o noapte

de dragoste nereuşită. nu mă lasă inima să număr stele

în timp ce tu defilezi cu dinţii pe coapsele mele

nu mă lasă inima să-ţi aprind ţigara în locul simţurilor...

Deva, 22 octombrie 2008